– La ce se uită toată lumea? Opriți-vă!

– Domnule Miller, opriți-vă!

– Haideți, la naiba!

– Ce faci? Stai, domnule Miller!

Toată lumea se uita și țipa. Josh înghiți un blestem și alergă frenetic. Nimic nu se schimbase de atunci până acum.

În timp ce privea Desert Eagle-ul din mâna lui Chase, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l proteja pe paparazzi, la fel ca restul gărzilor de corp. Nu pe Chase trebuiau să-l protejeze, ci pe paparazzi – în timp ce Chase încă ținea Desert Eagle-ul în mână.

Se auzi un alt foc de armă. Josh țipă. Din fericire, reuși să-l doboare pe Chase și să-i smulgă arma, dar în timpul acestei acțiuni se arse la mâini de țeava fierbinte. Isaac strigă urgent în spatele lui, în timp ce Josh aruncă arma la pământ.

– Josh! Doamne, te simţi bine? a întrebat el îngrijorat.

Mâinile lui Josh ardeau când s-a uitat înapoi. Echipa de securitate se chinuia să-l imobilizeze pe Chase. Feromonii lui se amestecau cu alte mirosuri din aer – o mică milă pentru Josh.

– Of, au!

Paparazzi, așezat pe pământ, izbucni în lacrimi. Podeaua era udă de urina lui. Capul îi sângera din locul în care glonțul îl zgâriase.

Josh era enervat de vederea bărbatului, sângerând, tremurând și plângând în pantalonii uzi.

– Ce faci? Ieși de aici!

Cu cât întârzie mai mult, cu atât era mai probabil ca Chase să scape și mai mult de sub control. Chiar și acum, sunetele înăbușite ale paznicilor loviți abia ajungeau la urechile lui Josh.

Îndrăznind să invadeze viața privată a lui Chase Miller, era evident că acest tip era fie un idiot care nu știa nimic despre lume, fie cineva disperat, dispus să-și riște viața pentru un salariu. Chase era hărțuit de paparazzi de când unul dintre ei încercase să-i facă o fotografie pe jumătate dezbrăcat acasă. Desigur, publicul era dornic să arunce o privire în viața privată a unei vedete, dar chiar și cu viața în pericol, bărbatul rămânea înghețat de frică.

Supărat, Josh l-a apucat de obraji și a strigat:

– Ești surd? Fugi! Acum!

Îngrozit, paparazzi s-a ridicat în picioare și a fugit. Josh a strâns din dinți. Cel puțin acum tipul știa că nu mai trebuie să se apropie de Chase Miller.

În apropiere, rămășițele sparte ale unui aparat foto zăceau împrăștiate pe jos. Costul salvării unei vieți versus prețul unui aparat foto, gândi Josh. Privind obiectivul performant spart, care valora cu ușurință zeci de mii de dolari, un fior de neliniște îi străbătu șira spinării.

Situația se calmase în sfârșit, cel puțin într-o oarecare măsură. Gărzile de corp l-au eliberat imediat pe Chase, când și-au dat seama că problema incidentului dispăruse. Josh se întoarse spre bărbatul pe care îl evitase atâta timp.

Nebunie. Aproape că a spus asta cu voce tare.

Chase Miller părea că ar putea ucide pe cineva doar stând acolo, fără să-și elibereze feromonii.

Josh întâlni privirea pătrunzătoare a ochilor violet ai acelui Alfa dominant, și nu era doar intensitatea lor – privirea mereu înclinată a lui Chase era fixată asupra lui. Inima lui Josh bătea cu putere. Frica și altceva îl cuprinseră. Chiar și fără miros, simpla lui prezență era suficientă pentru a-l sufoca.

– Hei!

Pentru prima dată, Chase vorbi.

În clipa în care Josh îi auzi vocea, se simți pierdut.

Chase îi zâmbi încet. Un zâmbet orbitor, aproape inocent.

– Vrei să mori?

Nimeni nu vorbi. Josh se gândi să fugă, dar nu avea unde să se ducă.

Înghiți în sec și răspunse forţat:

– Nu.”

– Atunci de ce?

Chase încă zâmbea, cu o expresie incredibil de inocentă, ca un adolescent fără griji.

Ridică încet mâna și, deși era încă la distanță, Josh simți o dorință terifiantă de a se feri, de parcă Chase l-ar fi strangulat pe loc. Dacă nu era Peter, i-ar fi rupt gâtul lui Chase chiar atunci și acolo. Strângând pumnii pentru a-și reprima impulsul periculos, Josh observă că Desert Eagle era departe. Cel puțin nu va fi împușcat, gândi el cu amărăciune.

Expiră și răspunse:

– Mi-era teamă că te vei murdări.

– Poftim?

Chase se încruntă.

Ceilalți bodyguarzi îl priviră pe Josh șocați. Simțind privirile lor asupra lui, adăugă repede:

– Dacă tragi cu arma de la distanța aia, sângele va stropi. Costumul tău se va strica.

Chase îl studie în tăcere, încercând să-i evalueze sinceritatea. Josh continuă:

– M-am gândit că nu ai vrea să ai sânge de paparazzi pe tine.

După o pauză chinuitoare, Chase a vorbit în sfârșit.

– Testează-l.

Josh clipi.

– Poftim?!

Chase înclină capul spre Desert Eagle aruncat la o parte. Josh își dădu seama și îl ridică repede. Greutatea tăcerii apăsă asupra lui în timp ce se întoarse, ezitând, înainte de a-i înapoia arma lui Chase.

Chase a ridicat-o imediat.

“…”

– Josh!

Mark și Isaac țipară în același timp.

Viziunea lui Josh se încețoșă. O durere ascuțită îl lovi în partea laterală a capului. Tâmpla îi deveni umedă, iar sânge roșu îi curgea pe frunte.

Chase îi zâmbi disprețuitor, cu gura strâmbă într-o expresie de neînțeles. Apoi, fără avertisment, ridică din nou arma.

Josh rămase cu respirația tăiată.

– Ai verificat? Dacă trag de la distanța asta, sângele tău o să se împrăștie pe mine?

Josh își acoperi instinctiv capul. Arma făcu clic. Era goală.

– Domnule Miller… opriți-vă! Fugi, Josh! Acum!

– Domnule Miller, nu puteți face asta!

Vocile disperate ale paznicilor răsunară, dar Chase apăsă din nou pe trăgaci. Și încă o dată. Se auzi un clic gol.

– E stricat.

Chase a râs disprețuitor și a aruncat Desert Eagle-ul deoparte. Un suspin colectiv de ușurare a umplut aerul. Dacă ar fi tras încă un glonț, Josh era mort.

Enervat, Chase își trecu mâna prin părul blond ciufulit. Nimeni nu vorbea. Nimeni nu se mișca. Abia îndrăzneau să respire.

Josh, încă pe podea, se întreba de ce nu putea să-și ia ochii de la acest om nebun.

Chase, după o respirație lungă și măsurată, își mută brusc privirea înapoi spre Josh. Apoi, fără avertisment, îl lovi cu piciorul.

– Josh! a țipat Isaac.

Josh se ghemui, abia reacționând. Bătăile din capul lui se intensificară. Chase se întoarse.

– Ridică-l și adu-l, a ordonat el sec, referindu-se la arma sa. Apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, s-a îndreptat cu pași mari spre mașină.

Echipa de securitate, acum în alertă maximă, s-a mobilizat.

Isaac s-a repezit la Josh.

– Te simţi bine?

Josh își atinse tâmpla, iar degetele îi rămăseseră pătate de sânge.

– Hai să-ți tratăm rana, a spus Mark cu fermitate.

În timp ce plecau, Josh oftă. Trecuse doar o zi și deja trebuia să îndure șase luni de nebunie alături de Chase Miller.

Și totuși, nu se putea gândi decât la Peter care îl ținea în brațe și îi săruta obrazul moale. Poate că atunci durerea se va mai atenua puțin.

 

─ ▪ ─

 

– De ce naiba se plânge nenorocitul ăla?

Josh se așeză pe o canapea goală și suspină încet. Isaac, care îl susținuse până atunci, izbucni brusc în lacrimi. Josh, încă aplecat în faţă, cu capul pulsând și o pungă cu gheață apăsată pe abdomen, nici măcar nu vorbi. Mark scutură din cap. Era noroc că doar îl bătuse, în loc să-l împuște.

Henry a luat un prosop curat și l-a apăsat pe rana lui Josh. Josh a scos un râs neputincios.

– De ce naiba ai făcut asta?

În același timp, Henry îl lovi peste spate.

– De ce râzi? Henry, nu face asta!

Josh se crispă, dar nu țipă. Văzând asta, Isaac intră în panică și strigă urgent. Chiar și Mark, care rareori intervenea, luă cuvântul.

– Da, nu-l lovi acum.

– Îmi dau demisia!

Lângă ei, Isaac mormăi ceva, dar creierul lui Josh era ca un jeleu care sărea în craniu – nu putea procesa informația.

Seth întrebă:

– Ești sigur că nu trebuie să mergi la spital?

Josh a dat din cap în tăcere. Deodată, i-a fost foarte dor de Peter. Își dorea să-i sărute obrazul moale și să-l strângă în brațe pe micuțul său – poate că atunci toată durerea ar fi dispărut.

În timp ce camera se cufundă în tăcere, sunetul unei uși care se deschide tăie aerul. Liderul echipei de securitate anterioare intră și vorbește.

– Mai pot prelua controlul operațiunii? Nu mai avem timp…

El evită în mod deliberat să se uite la Josh.

 

─ ▪ ─

 

“…”

Restaurantul, de obicei zgomotos, era acum complet tăcut. Chiar dacă stăteau în jurul unei mese mari, mâncând și strângând farfuriile, nimeni nu vorbea.

– Unde sunt acum?

Vocea lui Seth era slabă. Se referea la fosta echipă de gărzi de corp care abandonase misiunea, fețele lor epuizate fiind ultimul lucru pe care îl văzuseră înainte de a pleca. Gărzile actuale, care rămăseseră în urmă pentru a asigura terenul, probabil că vor fugi de frică înainte chiar de a ajunge la conac. Mark, mestecând un hot dog cu carne de vită, răspunse firesc.

– Nu trec granița?

– Îi invidiez.

Toți au dat din cap la cuvintele lui Seth.

Pleacă din această țară, rupându-și biletele de avion. Era cea mai bună decizie. Fața lui Chase Miller era peste tot – era mai sigur să fugă într-un loc unde nu-l vor mai vedea niciodată.

Josh era deosebit de neliniștit. La naiba, oricât de bine ar arăta, aspectul fizic e doar aspect fizic. Nu poți cunoaște cu adevărat o persoană până nu vezi ce e în interiorul ei. Era dezgustat de el însuși. Era prea slab ca să-l înfrunte. Recunoștea asta cu amărăciune.

– Unde ai vrea să mergi? întrebă Mark absent.

– Întotdeauna mi-am dorit să merg în Cuba. Se spune că e minunat acolo.

– Amazonia sună și ea interesant, interveni Seth.

Henry a replicat imediat cu sarcasm.

– Fără apă caldă și internet. Da, sună grozav.

Josh se gândi în sinea lui că un om ca Chase nu ar fi într-un loc ca acela. Era greu să-și imagineze pe Chase Miller stând pe jos, cu hainele șifonate și prăfuite. Dacă era singur, i-ar fi plăcut să dispară într-un loc îndepărtat, fie că era Amazonia sau altundeva. Dar îl avea pe Peter. Încă voia să se asigure că fiul său primește o educație adecvată.

– Ce părere ai de Alaska?

Seth se întoarse să-l privească pe Josh de parcă și-ar fi pierdut mințile.

– De ce ai vrea să te duci acolo?

Josh ezită, apoi adăugă în apărare:

– E liniște. Sunt mai puțini oameni.

– Ar trebui să găsim un oraș rural frumos.

Henry era din nou sarcastic. Seth înțelese.

– Și Canada e rurală. Chiar trebuie să mergi până în Alaska?

Nu era o idee rea. Apoi Josh își aminti ceva.

– Isaac, tu nu ești din Canada? Ce părere ai despre a locui acolo?

Isaac, care era tăcut tot timpul, răspunse în sfârșit.

– Nu știu. A trecut atât de mult timp de când am plecat, încât abia îmi mai amintesc cum era.

Se uită în jur gânditor, apoi adăugă:

– A, da. Și acolo se vorbește engleza.

Henry a râs batjocoritor, arătând spre capul vânăt al lui Josh.

– Atunci de ce ești aici?

Josh nu se obosi să explice că Isaac ar fi putut locui într-o zonă francofonă. Toată lumea știa deja că era dintr-o regiune anglofonă.

Mark schimbă subiectul.

– Nu poți renunța. Se plătește de trei ori mai mult decât de obicei.

– Of!

Josh scoase un geamăt lung și dureros.

– Nu ar trebui să primim o mărire de salariu? Cum să lucrăm când suntem tratați așa?

Isaac s-a plâns. Dar pentru Josh, banii nu mai erau o problemă. Adevărata problemă era chiar acel bărbat. Dacă nu era salariul ăla blestemat, nu s-ar fi angajat niciodată în povestea asta.

Cuvintele lui Isaac răsunau în urechile tuturor, dar Mark clătină din cap.

– Las-o baltă. Știi măcar care este ocupația principală a lui Miller? Și a fiului său mai mare, Nathaniel Miller?

Toată lumea cunoștea acest nume.

Diavolul lumii juridice. Un vampir fără sânge și lacrimi. Un avocat nemilos care nu pierduse niciodată un caz.

Nu exista scăpare.

– Doar fii atent! îl avertiză Mark înainte de a-și termina masa în tăcere.

 

─ ▪ ─

 

Toți cei care s-au întors la conac arătau palizi. Nu era doar noua slujbă, care îi apăsa. Acum trebuiau să-l înfrunte pe Chase și să-i spună că erau noua lui echipă de securitate.

Fostul șef al echipei era la curent cu situația. Era încântat să plece de acolo.

– Să mergem.

Șeful echipei se întoarse către Josh, zâmbind.

Mark a condus grupul, iar toți l-au urmat. Isaac a ezitat.

– Nu ar trebui Josh să se odihnească mai întâi? Nu e ca și cum ar trebui să fie acolo pentru prezentări.

Toți s-au întors spre Josh în același timp. Ruşinat, era pe punctul de a insista că se simte bine, dar Isaac a vorbit mai repede.

– A fost lovit la cap. Nu are încă simptome, dar ar trebui să se odihnească. Ce rost are să se prezinte acolo? Chase nici măcar nu-și va aminti cine era acolo, darămite numele noastre.

Era adevărat. Pentru Chase, Josh era doar un alt bodyguard care era împușcat mai devreme. Probabil că nici nu-și amintea că l-a lovit.

Gândul acesta îi lăsă un gust amar lui Josh.

– Are sens, mormăi Mark, dând din cap în semn de aprobare.

– Da, Josh, du-te și odihnește-te. Dacă te simți mai rău, anunță-mă. E doar o formalitate, nu e mare lucru.

– Mark nu poate să meargă singur și să-și arate fața?

Henry mormăi sumbru. Nici măcar nu încerca să șoptească, dar ideea era respinsă imediat.

– Josh se odihnește, dar noi ceilalți trebuie să mergem. Avem de lucru.

Henry se încruntă, dar nu mai discută.

Datorită acestui fapt, Josh a putut să se întoarcă primul în camera lui. Era o ușurare.

De îndată ce se întinse, suspină. Capul încă îi pulsa, dar era suportabil.

Sincer, își dorea să aibă dureri mai mari – cel puțin atunci nu ar fi trebuit să gândească.

În mod ironic, rana nu era atât de gravă.

Ceea ce îl apăsa mai mult era faptul că trecuse doar o zi și mai avea de îndurat încă șase luni alături de Chase Miller, nebunul ăla.