În drum spre casă, Muyoon a luat în mod deliberat un traseu mai lung. Clădirea în care locuia Yu-Irim era vizibilă pe drumul spre casa lui și chiar și apropierea de acea zonă îi provoca inima să tresară.

Oricât de mult ar fi încercat să se gândească la alte lucruri, mintea i se întuneca doar la gândul că Yu-Irim era în apropiere.

Așa că Muyoon a luat-o intenționat pe drumul cel mai lung. Acest traseu era mai aglomerat și dura de două ori mai mult, dar pierderea timpului părea preferabilă.

– Scuză-mă, directore?

Secretarul Yeo, care stătea pe scaunul din față, a strigat când mașina era aproape să ajungă la casa lui. Vocea lui părea ușor diferită de cea obișnuită.

– S-a întâmplat ceva?

Muyoon a lăsat jos tableta PC la care se uitase și i-a întâlnit privirea.

– Nu s-a întâmplat nimic… dar… domnul Yu-Irim este la tine acasă chiar acum.

– Poftim?!

– Eu l-am chemat.

Degetele lui Muyoon au tremurat la menționarea neașteptată a numelui său. Mașina era deja în garajul casei sale. Și în acel garaj era o mașină pe care nu o mai văzuse niciodată.

Din acea zi, secretarul Yeo a făcut aceeași sugestie de mai multe ori, dar timp de aproape o lună, Muyoon a refuzat. Și lucrase ca un nebun. Nu exista nicio altă modalitate de a evita să se gândească la marcare.

Știa că secretarul Yeo era îngrijorat, dar nu se aștepta să se ajungă aici.

– De ce?

– Trebuie să te odihnești puțin. Ai folosit prea mulți inhibitori. Datorită muncii tale recente, ai reușit să creezi o pauză pentru câteva zile, așa că m-am gândit că ar fi frumos dacă ați putea petrece acest weekend împreună.

– Atunci, spune-i să se întoarcă!

Muyoon a spus ferm pentru că nu era încă pregătit să-l cunoască pe Yu-Irim, dar secretarul Yeo a coborât din mașină și s-a apropiat de Muyoon, deschizând ușa.

Cu toate astea, Muyoon tot nu a ieșit. Secretarul Yeo stătea acolo în tăcere, privind în jos la el. Îi amintea lui Muyoon de copilăria lui.

Amintirea răposatului său tată, care obișnuia să deschidă portiera mașinii și să se uite în tăcere la el, i-a trecut prin minte. După ce tatăl lui Muyoon a murit, nu bunicul său, ci secretarul Yeo a ocupat acel loc.

În cele din urmă, Muyoon a scos un ușor oftat și a coborât din mașină.

– Și eu vreau să mă odihnesc. Ai uitat că eu nu mă pot odihni dacă tu nu te odihnești, directore?

– Îmi pare rău.

– Nu ai de ce să-ți pară rău, doar odihnește-te puțin. L-am informat deja pe managerul Gye, așa că toți servitorii vor fi plecați azi din vila principală. Dacă aveți nevoie de ceva, folosiți doar interfonul.

Muyoon a dat din cap.

Da, poate că e mai bine așa. Nu-l putea evita pe Yu-lrim la nesfârșit. Dacă avea de gând să nu-l mai vadă niciodată, poate că ar fi mai bine să-l înfrunte direct.

Nu putea vorbi despre adevăratele sale sentimente nici dacă murea. Dar cel puțin trebuia să se obișnuiască să se întâlnească alături de el. Muyoon nu avea nicio intenție să-l lase pe Yu-Irim să plece din cauza marcării și, dacă era posibil, voia să-l lege de partea lui chiar dacă trebuia să forțeze asta pentru o viață întreagă.

S-ar putea să fie din cauză că înnebunise din pricina marcării, dar dacă ar fi venit vreodată un moment în care ar fi avut sincer nevoie să îl închidă pe Yu-Irim, nu ar fi ezitat să o facă.

Se legase deja de Yu-Irim pentru o viață întreagă, chiar dacă era un lucru absurd numit marcare. Așa că, dacă l-ar putea lega fizic, ar face-o fără nicio ezitare.

Cu toate astea, în loc să împingă orbește lucrurile la această extremă, trebuia să se obișnuiască să îl vadă pe Yu-Irim ca și cum nu ar fi nimic. Ar putea fi dureros acum, dar concluzia ar fi aceeași în cele din urmă.

Muyoon s-a gândit că asta ar putea fi șansa lui. A intrat în liftul din garaj și s-a îndreptat direct spre primul etaj. Când ușile liftului s-au deschis, a intrat într-un hol scurt, care ducea direct în camera de primire. Și acolo, stând pe canapea, era Yu-Irim.

– Am crezut că iar te-ai plictisit de mine.

Cum Yu-Irim a vorbit brusc în loc să-l salute, inima lui Muyoon a început să se agite din nou. Nu putea să audă bine ce spunea Yu-Irim. Gura i se usca și devenea tot mai încordat. Știa că nu ar trebui să se comporte așa, dar chiar dacă se gândea că nu ar fi bine să arate această atitudine, trupul său nu-i asculta gândurile.

Cu toate astea, Muyoon a încercat din răsputeri să păstreze o expresie nonșalantă. Era obișnuit să își ascundă emoțiile, așa că nu era prea greu.

– Când ai venit?

– Acum vreo treizeci de minute. Am primit un mesaj, nu știai?

– Secretarul Yeo…

Răspunsul lui Muyoon nu a părut să îl mulțumească pe Yu-Irim, care și-a încruntat ușor fruntea. Muyoon a rămas așezat vizavi de el, neputându-și lua privirea de la expresia sa cunoscută.

Yu-Irim și-a încrucișat picioarele lungi și și-a sprijinit bărbia pe mână. În acea stare, îl privea direct pe Muyoon, determinându-l să simtă că toată tensiunea și tremuratul său erau transparente. Palmele lui Muyoon au devenit transpirate.

– Parcă am fi un grup chemat pentru plăcere.

– Am muncit prea mult în ultima vreme, așa că l-a chemat pe domnul Yu-Irim aici pentru a-mi da o pauză.

– E ca un grup de plăcere. Deși nu sunt sigur dacă acesta e scopul.

Yu-Irim ridică din umeri și se prăbușește pe canapea, lăsându-l pe Muyoon să-i urmărească fiecare mișcare, ușor nervos.

Muyoon nu se simțea suficient de încrezătoare să vorbească, iar Yu-Irim nu a spus nimic pentru o vreme. Doar sunetul ceasului se auzea între ei.

– Tavanul este înalt. Casa este foarte frumoasă. Nu-i așa? Cât costă o casă ca asta în Seul?

– Nici eu nu prea știu. Este o casă care a aparținut familiei mele încă de pe vremea bunicului meu.

– Într-adevăr…

Yu-Irim s-a jucat cu țesătura canapelei, degetele sale lungi făcând mișcări lente pe spătar, iar Muyoon s-a mișcat pe scaun, simțind cum îl înţeapă spatele.

O privire fugară a lui Yu-Irim cade asupra lui Muyoon. Muyoon se simte ca un hoț prins în flagrant și se crispează inutil la fiecare dintre privirile lui. Îngrijorat că Yu-Irim s-ar putea prinde de faptul că el este marcat, mintea lui Muyoon se simte amețită.

– Pari un pic ciudat azi.

– Sunt doar un pic obosit. Nu m-am odihnit prea mult în ultima vreme… cu lansările consecutive de noi produse și cu extinderea fabricii de curând…

Muyoon a divagat în mod neobișnuit. Chiar dacă era suspicios cu privire la propriile sale cuvinte, care deveneau din ce în ce mai lungi, nu se putea opri din a găsi scuze.

Yu-Irim s-a uitat suspicios la el cu ochii îngustați, dar a fost mai mult sau mai puțin convins de scuzele lui Muyoon. Apoi, s-a ridicat brusc în picioare, iar Muyoon era atât de tensionat, încât era luat prin surprindere.

A încercat să rămână serios, dar era în zadar, deoarece era vizibil surprins.

– De ce ești atât de surprins? Aveam de gând să te rog să-mi arăți casa.

– Nu eram surprins.

– Chiar transpiri. Nu te simți bine?

– Mă simt bine. Lasă-mă să-ți arăt casa.

Când Muyoon s-a ridicat în picioare, Yu-Irim a făcut un pas mai aproape. Muyoon nu i-a evitat privirea; a vrut să-l înfrunte direct.

Yu-Irim s-a uitat la el ca și cum chiar și asta era ciudat. Muyoon nu-și putea da seama cum să acționeze în mod natural, sau chiar cum să se gândească la asta.

Yu-Irim s-a apropiat de el, privindu-l direct în ochi.

– Există cu siguranță ceva…

– Nu e nimic.

– Atunci de ce nu ai vrut să mă vezi de aproape o lună? Casa în care stau acum este chiar mai aproape de firmă decât casa asta. Nu trebuia să mă pui în casa aia ca să pot să vin și să plec, să rămân peste noapte când e nevoie?

– Ți-am spus mai devreme, am fost ocupat…

– Uneori, când nu erai ocupat, te sunam să ne întâlnim la hotel o dată pe săptămână. Sincer, ar fi fost mult mai convenabil pentru tine să vii aici. Ai fi putut sta și pleca după bunul plac.

– Domnule Yu-Irim.

– Nu mi-ai răspuns la mesaje sau la apeluri. M-ai lăsat să aștept și nu ai venit să mă vezi, și chiar și când te-am întrebat dacă vii azi, nu ai răspuns…

– Nu ai prefera să nu vin?

Muyoon a vorbit pe un ton rigid, încercând să nu-și exprime anticiparea, dar s-a înecat puţin.

– Ei bine, compatibilitatea noastră este încă cea mai bună, știi? Uneori îmi vine să fac sex, destul de des, de fapt.

În timp ce vorbea dezinvolt, Muyoon a clipit rapid. Nu știa cum să își descrie sentimentele în acel moment, dar simțea că a fi un Omega nu era un lucru atât de rău până la urmă. Chiar dacă Yu-Irim ar putea doar să-și dorească trupul său, ar putea totuși să vrea să-l vadă. Inima lui a început să bată nebunește la acest gând.

Mâna lui Yu-Irim a atins talia lui Muyopn. A început ușor cu degetele și apoi palma i s-a lipit de talie, trăgându-l mai aproape.

Mâna lui Yu-Irim s-a mișcat ca și cum i-ar fi împins talia și i-a ajuns încet la șold, prinzându-i strâns fesele. Pleoapele lui Muyoon au tremurat, iar șoldurile i s-au încordat involuntar pe măsură ce strânsoarea fermă a lui Yu-Irim a pus stăpânire pe el.

Yu-Irim a chicotit la reacție. Muyoon a înghițit ușor și apoi și-a ridicat mâna, îndepărtând umărul lui Yu-Irim.

– Am crezut că ai spus că vrei să vezi casa.

– Nu e niciodată prea târziu să faci sex, iar canapeaua de aici arată mai bine decât patul meu…

– Sunt un pic obosit azi.

Acum că își dăduse seama de marcarea sa, Muyoon nu credea că se va putea abține dacă va face sex cu Yu-Irim. Buzele lui Yu-Irim i-au atins gâtul și l-au lins ușor, dar Muyoon l-a îndepărtat din nou.

După ce Muyoon l-a respins pentru a doua oară, Yu-Irim s-a îndepărtat de el fără să spună ceva.