Volumul 4, Epilog, Partea 2

 

Deși nu trecuse atât de mult timp de atunci, părea ceva din trecutul îndepărtat.

De când s-au legat, totul în jurul lui Zero și Kazusa s-a schimbat dramatic.

 

Prima schimbare:

Zero a făcut anunțul legat de “parteneri oficiali” în fața tuturor locuitorilor “RARE”.

Zero se consultase în prealabil cu Kazusa, considerând că ar fi dificil să țină secretul într-un mediu de viață comunitar. În loc să lase vestea să se răspândească treptat și să devină un secret cunoscut de toți, ei au decis că era mai bine să anunțe.

Cu toate astea, toți locuitorii erau fani înfocați ai lui Zero. În noaptea dinaintea anunțului, Kazusa nu a putut dormi, îngrijorat de reacțiile tuturor. Cu toate astea, când au făcut anunțul:

– Știam eu! Aveam o presimțire!

– Felicitări, Lemur!

– Sunteți perfecți unul pentru celălalt!

– Nu mă deranjează ca Lemur să aibă un stăpân.

Răspunsurile erau extrem de pozitive, ceea ce era o ușurare.

Serval l-a necăjit pe Kazusa, spunând:

– Știam eu! Era evident. Proprietarul e prea îndrăgostit de Sensei.

Kazusa era ruşinat, dar, după asta, Serval a luat chiar inițiativa de a organiza o mică petrecere pentru ei.

De la anunț, nu mai trebuiau să-și facă griji pentru reacțiile oamenilor și, deși lucrurile lui Kazusa erau încă în camera 601, el locuia practic în camera lui Zero.

 

A doua schimbare:

De când s-au reunit la stația D-Est, Zero începuse să țină legătura cu frații săi.

Deși vizita fratelui lor ocupat, Keiki, nu s-a concretizat, Kouki și Honjou au vizitat “RARE” așa cum promisese, și s-au distrat de minune împreună.

Honjou, în special, părea interesat de “RARE”. A vizitat cu entuziasm spațiile comune și salonul, bombardându-l pe Zero cu întrebări despre “RARE” (ceea ce i-a amintit lui Kazusa de el însuși cu nişte luni în urmă).

Când s-au uitat la etajul comunității, câțiva locuitori erau adunați acolo, inclusiv Misa și mama ei, Gazelle. Rezidenții se relaxau, discutau vesel în jurul lui Misa și gustaseră din produsele de patiserie făcute în casă. Privind această scenă, fața lui Honjou s-a înmuiat în timp ce mormăia:

– E frumos.

Kazusa își amintea foarte bine profilul relaxat al acestuia.

Honjou părea complet relaxat în acel moment, iar privirea lui Kouki era blândă și încurajatoare, ca și cum cei doi ar fi avut o legătură puternică în viața privată.

Între timp, relația cu tatăl și mama vitregă a lui Zero, adepți ai supremației Alfa, era tot ruptă, iar Kazusa nu credea că o reconciliere era probabilă, având în vedere istoricul. Chiar și așa, reconectarea cu frații săi era un pas important înainte.

În timp ce Kazusa reflecta la aceste schimbări, sorbind din ceaiul său de plante, smartphone-ul său a început să vibreze în buzunarul din spate. A verificat ecranul — era un apel de la mama sa.

– Scuzați-mă, trebuie să răspund, a spus el, cerându-și scuze lui Zero și Gazelle înainte de a se îndrepta spre bucătăria alăturată pentru a răspunde.

– Bună, mamă! Ce s-a întâmplat?

– Nimic special, voiam doar să știu ce mai faci.

 

A treia schimbare:

Cu jumătate de lună în urmă, Kazusa își adunase curajul să-și sune părinții și să le explice ce se întâmplase.

A încercat să explice cât mai delicat posibil, dar mama lui a început să plângă la jumătatea conversației, iar tatăl său a rămas tăcut până la sfârșit.

Părinții lui Kazusa munciseră fără încetare, de dimineața devreme până seara târziu, pentru a-și permite costurile mari necesare pentru ca fiul lor mai mare să devină medic. Faptul că şi Kazusa era medic era un motiv de mândrie pentru ei.

Apoi, brusc, au aflat nu numai că era Omega, ci și că i se revocase licența medicală. Nu putea fi ușor pentru ei să accepte asta.

În acea noapte, plânsetele mamei sale îi răsunau în minte, fiindu-i greu să adoarmă. Dar Zero îl ținu strâns în brațe, mângâindu-i spatele și capul până când reuși să adoarmă puțin, în zori.

A doua zi după ce le-a mărturisit părinților săi, Kazusa a primit un mesaj de la fratele său mai mic, care locuia la țară.

 [Am auzit vestea. Frate, se pare că erai un Omega izolat tot timpul? E incredibil!]

[Îmi pare rău pentru toate problemele.]

[Ce e amuzant e că tata, care m-a ignorat tot timpul, brusc a început să mă lingușească.]

[Probabil că e sincer șocat. Dacă se poate, încearcă să fii îngăduitor cu el.]

[Sigur. Dar când vin în vizită, ar fi bine să mă tratezi cu ceva frumos!]

[Desigur, orice vrei tu.]

[Grătar și sushi]

[Am înțeles]

Kazusa simțea că fratele său mai mic avea multe sentimente ascunse, dar mesajele sale fireşti erau o mare ușurare.

Trei zile mai târziu, mama lui l-a contactat din nou. În mod surprinzător, își schimbase deja perspectiva, spunând:

– A fi Omega înseamnă că există posibilitatea de a avea copii, aşa e?

– Păi… da…

– Sincer, întotdeauna mi-am dorit o fiică. Așa că, deși este regretabil că ți-ai pierdut licența medicală… sunt oarecum fericită pentru asta.

– Serios?! Nu știam asta.

– Dacă vei avea vreodată un copil, anunță-mă. Voi veni să te ajut.

– Nu crezi că te grăbeşti puțin?

– Dar tu ai deja un partener, nu-i așa?

– Da… păi…

– Atunci există șansa să se întâmple, nu? La urma urmei, sunteți proaspăt căsătoriți.

– Proaspăt căsătoriți?! Bine, am înțeles. O să-ți spun dacă se va întâmpla asta!

Kazusa simți un fior pe șira spinării și fața i se înroși atât de tare încât nu mai putea continua conversația.

Să îşi închipuie că va avea o astfel de “discuție între fete” cu mama sa – era ceva ce nu și-ar fi imaginat niciodată acum trei luni.

Tatăl său încă nu îl contactase, dar Kazusa își dădu seama că era ceva ce numai timpul putea vindeca.

De atunci, mama lui îl suna regulat, deși de fiecare dată era vorba mai mult de discuții banale.

Azi, după încă o conversație banală, mama lui a încheiat cu replica ei preferată din ultima vreme:

– Data viitoare, adu-ți iubitul acasă, iar el a răspuns distant, gândindu-se (Iubit…) și a spus:

– Sigur, într-o zi, înainte de a încheia convorbirea.

Kazusa știa că dacă cineva ca Zero — care avea o aură urbană atât de strălucitoare — ar fi apărut în orașul său natal rural, ar fi provocat un scandal, cu toate rudele adunându-se și probabil bombardându-i cu întrebări ca într-o verificare a trecutului. Având în vedere toate astea, întoarcerea acasă împreună nu era ceva ce putea face atât de ușor.

– Of…

În timp ce suspina cu telefonul încă în mână, o voce strigă din spatele lui:

– Cine era?

Fără să se întoarcă, Kazusa știa din sunetul plăcut și profund că era Zero.

“Când vine vorba de tine, sunt foarte posesiv.”

Zero declarase asta deschis, și era adevărat. Părea că îi păsa de fiecare mișcare a lui Kazusa și ar fi venit să-l caute dacă ar fi ieșit din raza lui vizuală.

(Chiar și partea asta a lui este plăcută…)