Volumul 3, R 5, Partea 7
Chiar și după ce se hotărî, inima îi era grea. Își târî picioarele obosite în lift. După ce apăsă butonul pentru etajul șase, se lăsă pe perete, scoțând un suspin obosit.
(Zero s-a străduit să-mi creeze această cale pentru a deveni membru al distribuției… Mi-a dat chiar și un nume…)
Chiar îl oprise pentru a-i oferi cuvinte de încurajare.
Greutatea neputinței sale îi zdrobea spiritul și simțea că îi vine să plângă.
Ridicându-și ochelarii cu o mână, Kazusa își șterse lacrimile care îi umpluseră ochii.
– Revino-ți. Ești prea bătrân ca să plângi.
În timp ce se certa singur, un sunet ușor a semnalat sosirea la etajul șase al clădirii. Ușile liftului s-au deschis. Kazusa a ieșit lent și a început să se îndrepte spre camera sa. Dar apoi, s-a oprit brusc.
Lângă ușa lui stătea o siluetă înaltă, sprijinită lejer de ușă, cu brațele încrucișate.
– Zero!
Kazusa a exclamat surprins, cu o voce mai tare decât intenționase. Zero și-a descrucișat brațele și s-a îndepărtat de ușă, coborând încet mâinile.
(Stai, mă aștepta? De ce?)
Luat prin surprindere de ambuscada neașteptată, Kazusa începu să intre în panică.
– Te-ai descurcat bine! îl salută Zero.
– Ah… păi… mulțumesc. Cât timp ai așteptat? se bâlbâi Kazusa.
– Cam zece minute. Voiam să vorbesc cu tine între patru ochi.
– O, înțeleg… Îmi pare rău că te-am determinat să aștepți.
Mintea lui Kazusa lucra cu viteză. Era posibil să fi existat o plângere cu privire la serviciul său de relații cu clienții?
Imaginea femeii furioase din conducere îi trecu prin minte… Era foarte plauzibil.
Dacă Zero venise la ora asta târzie pentru a-i transmite personal plângerea, probabil era una serioasă. Dacă Zero era acolo pentru a-i spune să renunțe la rol, Kazusa se gândi că asta era de fapt în concordanță cu propria lui decizie. În plus, i-ar fi dat ocazia să-şi ceară scuze faţă de Zero.
– De fapt, și eu voiam să vorbesc cu tine, spuse Kazusa.
Zero ridică o sprânceană.
– Serios? Atunci, hai să vorbim în camera mea.
Cu aceste cuvinte, Zero începu să meargă. Ocoli pe Kazusa într-un arc larg, ca și cum l-ar fi evitat, înainte de a se opri în fața liftului. Apăsă butonul și intră în lift, uitându-se înapoi la Kazusa, care nu se mișcase.
– Grăbește-te și intră.
– Stai. Chiar mergem în camera ta?
– E vreo problemă?
– N… Nu… nu chiar.
De la incidentul de pe acoperiș, nu se întâmplase nimic între ei, desigur. Cu câteva clipe în urmă, Zero chiar se străduise să păstreze distanța, ocolindu-l. Kazusa era și el atent să evite contactul fizic. Pentru că i se terminase căldura, atâta timp cât nu se atingeau, nu ar fi trebuit să fie nicio problemă.
Era mai bine să fie precaut. Dar nu puteau sta în hol pentru o conversație lungă la ora asta. Invitându-l pe Zero în camera lui ar fi dus la aceeași situație – să fie singuri împreună – așa că încăperea lui, fiind mai mare, ar fi putut fi de fapt opțiunea mai bună.
După o clipă de gândire, Kazusa se hotărî și se îndreptă spre lift. Tocmai când era pe punctul de a intra, se opri și se întoarse.
Simțea că cineva îl urmărea.
Dar în spatele lui nu era nimic, în afară de ușa închisă a camerei de vizavi.
(Era doar imaginația mea?)
– Ce s-a întâmplat? întrebă Zero.
– Nimic, mormăi Kazusa, grăbindu-se să intre în lift. Stăteau în tăcere, unul lângă altul, în spațiul mic, până când au ajuns la etajul șapte. Urmând exemplul lui Zero, Kazusa a intrat în camera 701, care, ca de obicei, era descuiată. Până acum, se obișnuise cu obiceiul neobișnuit de a intra în cameră fără să-și scoată pantofii.
– Iartă-mi deranjul, a spus Kazusa politicos când intră.
Era a doua oară când intra în cameră, iar sufrageria nu se schimbase de la ultima lui vizită. Singura diferență era că de data asta era noapte și perdelele erau trase. În loc de lumină naturală, camera era scăldată în lumina moale a spoturilor și a iluminatului indirect, care conferă spațiului o nuanță caldă, portocalie.
Kazusa simți un nod greu în stomac când se gândi la ceea ce urmau să discute. Dar atmosfera calmă din cameră îi liniști puțin nervii.
– Stai unde vrei, spuse Zero, scoțându-și haina.
– O să pregătesc ceva de băut.
– O, te rog, nu te deranja.
– Vreau ceva de băut.
Răspunsul direct al lui Zero îl luă pe Kazusa prin surprindere. Zero se îndreptă spre bucătăria deschisă din colțul camerei principale și scoase o sticlă de apă minerală din frigider. Turnă întreaga sticlă de 500 ml în ceainic și îl puse la fiert, apoi deschise un dulap, scoase un ceainic de sticlă și două cești, pe care le așeză pe blat.
Kazusa se uită în jur. Dar era un singur loc evident unde putea să se așeze. Se îndreptă spre zona de relaxare, unde o masă de cafenea era flancată de o canapea din piele neagră cu două locuri și o pereche de fotolii. Se așeză pe canapea.
Imediat ce s-a așezat, s-a simțit incomod, mișcându-se pe scaun. Ceva din situația aceea îl determina să se simtă neliniștit.
“…”
Această tăcere este problema. Când sunt doar ei doi în mijlocul nopții, Kazusa nu poate să nu fie neobișnuit de conștient de el.
Simțindu-se neliniștit, ochii lui au rătăcit și, brusc, un pian i-a atras atenția. În mijlocul interiorului modern, pianul în stil antic, cu picioare în formă de gheare, ieșea în evidență.
– Păi…
Căutând un subiect pentru a rupe tăcerea, Kazusa îl strigă pe Zero, care punea ceea ce părea a fi ierburi proaspete într-un vas de sticlă.
– Nu mai cânți la pian? Am auzit că obișnuiai să cânți într-un club de noapte.
Zero se opri și confirmă:
– Ai auzit asta de la Serval?
– Da.
– Tipul ăla…
Se auzi un sunet ascuțit de clătinare a limbii. Deși aura lui radia nemulțumire, era totuși mai bine decât tăcerea.
– Serval a spus că nu te-a auzit niciodată cântând la pian.
– Nu l-am mai atins de mult timp.
Zero aruncă o privire spre pian și mormăi cu voce joasă:
– Iar în ceea ce privește concertele de la club, acelea nu se pun la socoteală. Doar apăsam pe clape pentru a mulțumi clienții, răspunzând la cererile lor.
Tonul său disprețuitor ascundea ceva întunecat. Dar, în același timp, Kazusa simți că ar putea exista o poveste interesantă în spatele ei.
– Ce fel de muzică cântai la pian înainte?
7 comments
-
-
Mulţumim pentru comentariu. La începutul fiecărui capitol există o precizare de genul: Volumul 3, Prolog, Partea 1. Aşa se ştie clar din ce volum face parte fiecare capitol. Seria Resonance e completă. Ne bucurăm că v-a plăcut aşa mult!💕💕💕
Adevarat ,s-a terminat brusc dar ,noi avem minte care va duce finalul unde dorim. Multumesc Anya pentru traducerea cartii
Revin ca să fac următoarele precizări. Am scris comentariul anterior „la cald”, imediat după ce am terminat de citit. Îmi cer scuze pentru memoria mea proastă-dacă ar fi fost bună, nu mai puneam întrebările referitoare la continuare. Scrie la început, în prezentare, că vor fi două volume, primul având 89 capitole. Deci, urmează continuarea. Și, căutând toată seria, am văzut legătura între „Resonance Heat..” și „Resonance Lust..”, primele volume în care eroii principali sunt fratele mic Shutou și iubitul său, respectiv cuplul de polițiști Kouki și Amane, pe care în focul cititului nu mi-i mai aminteam (ca nume, deoarece ca personaje sunt de neuitat). Ca să fie simetric, ar urma ca vol. 3 și 4 să fie despre fratele mijociu și iubitul lui, respectiv Zero și Kazusa, sau să se amestece și fratele cel mare în poveste cu sau fără partenerul/partenera lui? Oricum ar fi, vă mulțumesc din suflet pentru toate cărțile pe care le-ați tradus deja și pe care le veți traduce în viitor și la care ne-ați făcut și ne veți face părtași.
-
Vă mulţumesc din suflet. Şi pentru rating-ul de 5 stele pe care l-am observat ieri, târziu în noapte! Ne bucurăm că v-au plăcut şi că aţi citit cu pasiune. Multă sănătate să aveţi!🥰❤️🥰❤️
Mi-a plăcut mult această serie. Atât Amane cu Kouki cât și Zero cu Kazusa.
Minunat cum ambii frați și-au întâlnit sufletele pereche unde nici nu se așteptau dar la fiecare cu responsabilități.
Dacă la cuplul Kouki cu Amane trebuiau să țină secretă relația lor, Amane fiind Omega ar fi fost dat afară din poliție, în schimb cel de-al 2 lea cuplu Zero cu Kazusa pot avea o relație deschisă acum.
Kazusa a pierdut tot ce a construit în 30 ani cu o simplă atingere a lui Zero, însă acesta la salvat de la moarte și la învățat să trăiască din nou dar și să iubească.
Mi-ar fi plăcut să citesc și mersul acasă la părinții lui Kazusa și să aibă un copil împreună. Dar nu eu sunt scriitoare.
Mulțumesc frumos pentru traducere❤️-
Da, şi mie ca traducător mi-ar fi plăcut să mai fi avut câteva capitole în plus, dar nu se poate face nimic în privinţa asta. Mulţumim pentru comentariu şi pentru că v-a plăcut seria.❤️❤️❤️
Leave a Reply
-
LIVISHOR -
M-am abțínut să nu fac comentarii pe parcurs, așteptând să se termine. Și-acum, aștept să continue. Volumul IV, va fi tot despre ei? Sper din suflet. Mi-a plăcut romanul pentru poveste, pentru pereche, pentru mesaj și pentru încă o mulțime de lucruri. Nu știu în ce ordine să-mi exprim sentimentele .
1. Am văzut cum, chiar și atunci când crezi că ai pierdut totul, trebuie să găsești puterea să o iei de la capăt. Vei reuși și vei vedea cum „tot răul e spre bine” și că nimic nu e întâmplător. Și să constați că în toată călătoria descoperirii de sine și a transformării, ai oameni alături, de care e bine să te apropii și în care să crezi. Să nu-i respingi.
2. Nu știu care a fost mesajul principal. Au fost mai multe. Să-i ajuți pe cei din jur, să dai șanse oamenilor. Să le acorzi sprijin, pe cât poți . În felurile în care poți. Să nu desconsideri pe nimeni. Să fii bun. Și multe altele. În esență, SĂ FII OM.
3. Ce să spun despre Zero și Kazusa? Că se merită și că trebuie să prețuiască întâmplarea că s-au găsit? Zice Kazusa la un moment dat că nu s-a descoperit ca gen până la întâlnirea predestinată, fiindcă l-a așteptat pe Zero treizeci de ani. Ce frumos! Și-a așteptat sufletul pereche, pe care, chiar și în lumea Omegaverse, poți să nu-l întâlnești niciodată. Dar și atunci când îl întâlnești: scântei și electricitate.
Să citiți cartea! E excepțională!. Vă mulțumesc, Rainbow Love. Aștept volumul IV al seriei.