Capitolul 25 – Proprietarul

Volumul 3, R 3, Partea 5

 

Intrarea dezvăluia un interior cu pereți tencuiți în alb murdar, podea cu gresie și un dulap simplu din lemn pentru pantofi. Holul avea podea din lemn adevărat. Zero a mers drept înainte fără să-și scoată pantofii.

(Cu pantofii în picioare?)

Surprins, Kazusa nu a putut decât să-l urmeze pe Zero și să intre cu adidașii încă în picioare. Când Zero a deschis ușa interioară, Kazusa s-a uitat peste umărul lui în cameră.

Prima lui impresie era: “E luminos”. Fiind o cameră de colț, o parte avea uși glisante mari din sticlă care duceau la un balcon, iar un alt perete avea o fereastră mare până la talie, care permitea pătrunderea unei cantități mari de lumină naturală.

Într-un colț al camerei principale, care avea o suprafață de aproximativ cincisprezece tatami, se afla o bucătărie încorporată. Două uși duceau probabil la baie și toaletă. Amenajarea era similară cu cea a unui apartament tip studio tipic pentru o singură persoană. Dar, spre surprinderea lui Kazusa, era mult mai curat decât își imaginase pe baza aspectului exterior al clădirii, probabil fiind renovat recent. Întregul spațiu avea un design minimalist – pereți și tavane de culoare alb-murdar, podele din lemn care continuau din hol și rafturi și corpuri de iluminat simple încorporate, care dădeau camerei o atmosferă calmă și discretă. În această cameră, era ușor să uiți că te aflai în zona dură a centrului orașului.

Lucrurile lui Kazusa erau deja livrate. Aproximativ zece cutii de carton erau aranjate ordonat într-un colț.

Mulțumit de spațiul care urma să constituie baza noii sale vieți, Kazusa spuse, cu vocea plină de entuziasm:

– Este curată, luminoasă și o cameră foarte frumoasă!

– Mă bucur că îți place, a răspuns Zero.

– Da, îmi place.

Cu o expresie ușor mulțumită, Zero a adăugat:

– Am ales o cameră cu cât mai multă lumină naturală.

Auzind asta, Kazusa s-a gândit că poate Zero era atent, asigurându-se că nu va cădea din nou în gânduri sumbre.

Se spune că expunerea la lumina soarelui crește nivelul de serotonină, stabilizând starea de spirit.

Dacă era adevărat… Zero nu era chiar o persoană atât de rea, dacă făcuse atâtea eforturi pentru cineva care nici măcar nu era prieten sau o cunoștință apropiată.

Kazusa îl privi în tăcere pe Zero, care stătea lângă fereastră.

Când erau intimi, Zero emana un farmec periculos, ca o fiară nocturnă, strălucind în lumina lunii. Dar acum, scăldat în lumina soarelui, părea aproape divin.

(Arată ca Apollo…)

În timp ce Kazusa îl privea, pierdut în gânduri, Zero se întoarse brusc spre el, ochii lor întâlnindu-se.

“…”

Kazusa își întoarse repede privirea, simțindu-se agitat. Își calmă vocea ruşinat și începu:

– Păi… Mulțumesc foarte mult. Nu numai că m-ai ajutat să-mi mut lucrurile, dar ai și aranjat totul. Îți sunt foarte recunoscător.

Kazusa și-a exprimat în sfârșit recunoștința, plecându-și capul.

Deși inițial se opusese din mândrie, susținând că nu avea nevoie de mila nimănui, ajunsese să se bazeze pe Zero pentru toate.

Era un proces oarecum forțat. Dar fără asertivitatea și determinarea lui Zero, nu ar fi găsit niciodată un loc atât de minunat într-un timp atât de scurt.

– De asemenea… încă nu am discutat despre chirie, a adăugat Kazusa, exprimând o nouă îngrijorare care apăruse în timp ce inspecta camera. Era ceva despre care ar fi trebuit să întrebe mai devreme.

Este de notorietate că etajele superioare ale clădirilor de închiriat tind să fie mai scumpe. Camera asta se afla la etajul șase, era o unitate de colț și părea recent renovată. În plus, locația era în inima centrului orașului. Dacă chiria depășea bugetul pe care îl alocase, s-ar fi putut să nu-și permită să o plătească din economiile sale.

După toate astea, posibilitatea de a trebui să se mute din nou în curând îl determina anxios.

– Deci, cât este chiria pe lună?

– Pe lună?

– Chiria pentru această cameră. Cât ar trebui să plătesc?

La întrebarea lui Kazusa, expresia lui Zero s-a întunecat din cine ştie ce motiv.

– Nu trebuie să plătești chirie, a spus Zero sec, cu un ton ușor enervat.

Kazusa era surprins, atât de răspunsul neașteptat, cât și de enervarea evidentă a lui Zero. Nu putea înțelege de ce Zero se supăra din cauza acestei conversații. Cu o expresie confuză, a replicat:

– Dar asta nu ar fi corect. Trebuie să existe un proprietar pentru acest loc, a adăugat el.

Zero îl privi de parcă ar fi vrut să spună “Ce tot vorbești?”, înainte de a afirma:

– Eu sunt proprietarul.

– Poftim?!

Ochii lui Kazusa se măriră și rămase fără cuvinte pentru câteva clipe, înainte de a exclama:

– Proprietarul acestei camere?!

– Camera asta, da. Dar și întreaga clădire – e a mea. Ți-am spus , nu trebuie să plătești chirie, a spus Zero cu fermitate.

– Proprietarul clădirii?!

Vocea lui Kazusa se frânse.

El presupusese că Zero, care părea să se descurce cu ușurință cu mașinile scumpe, era înstărit. Dar nu și-ar fi imaginat niciodată că deținea o clădire întreagă. Chiar și în Deep Downtown, a deține o clădire în inima aglomerată a orașului Central nu era ceva ce putea face oricine.

(Cine… este el, de fapt?)

Kazusa se uită fix la Zero, care își încruntă sprâncenele, părând enervat.

– Ți-am spus că voi avea grijă de tine, nu-i așa? insistă Zero.

– Da, așa e… Ai spus…

Era adevărat. Zero spusese într-adevăr: “Dacă nu ai unde să stai, de ce nu stai cu mine? Am o cameră liberă. Te poți muta imediat.” Dar Kazusa presupusese că Zero se referea la un apartament sau o cameră într-o clădire în care locuia el, nu una pe care o deținea.

– Păi… începu Kazusa, incapabil să-și stăpânească curiozitatea.

– Îmi pare rău dacă întrebarea e prea personală, dar de unde ai un astfel de venit?

– De ce vrei să știi? a răspuns Zero, părând nedumerit.

Agitat, Kazusa ezită.

– Adică, dacă nu vrei să vorbești despre asta, nu-i nimic. Eram doar impresionat ce de succes ai la o vârstă atât de tânără.

– Nu ascund nimic.

– S… Scuze…

Kazusa roși din cauza francheții sale. Dar Zero nu îl mai presă și îi explică cu nonșalanță sursa veniturilor sale.

– Venitul meu principal provine din tranzacționarea de acțiuni. Banii cu care am cumpărat clădirea provin din investiții. Pe lângă profiturile din investiții, am și un venit constant din salonul de la subsol.

Deci, nu era vorba de o avere moștenită, ci de bani pe care îi câștigase singur.

(Un broker de acțiuni și proprietar de lounge… Asta explică multe.)

Porecla “Regele nopții” părea potrivită, până la urmă.

Conducerea unui lounge necesită experiență în industria serviciilor. Kazusa bănuia că Zero probabil lucrase ca gazdă sau într-un rol similar. Aspectul său excepțional și grația rafinată a mișcărilor sale determinau acest lucru ușor de crezut.

– Am cumpărat această clădire acum trei ani pentru că voiam să creez un sanctuar pentru Omega rătăcitori.

Profitând de ocazie, Zero a continuat, ca și cum ar fi vrut să explice totul dintr-o dată.

– Un sanctuar pentru Omega vagabonzi?

Conversația luase o întorsătură neașteptată. Kazusa era luat prin surprindere pentru o clipă.

– Noi numim acest loc “RARE”. Este un refugiu pentru cei fără adăpost.