Capitolul 12 – Un nou început

Timp de trei zile la rând, Wu Qiqiong a stat la Jiang Xiaoshuai, până când rana de la cap i s-a vindecat complet. Maestrul Jiang era foarte grijuliu cu ucenicul lui. A făcut tot ce i-a stat în putință să-l ajute să treacă peste trauma emoțională. L-a determinat să nu o mai contacteze pe Yue Yue, să renunțe la speranțele deșarte și să accepte realitatea: despărțirea lor fusese definitivă.

În timp ce Jiang Xiaoshuai trata alți pacienți, îl supraveghea cu atenție pe Wu Qiqiong.

Acesta a pus din nou mâna pe telefon.

Jiang Xiaoshuai s-a uitat la el încruntat și a rostit apăsat, cuvinte tăiate:
– Lasă-l-jos!

– N-am contactat-o, s-a justificat Wu Qiqiong. Voiam doar să mă joc. Tocmai am descărcat o versiune de Zuma pentru daltoniști.

Abia atunci Jiang Xiaoshuai s-a întors la treaba lui.

Telefonul a sunat chiar în mijlocul jocului.

„O, maimuțică! Maimuțică! Ești grozavă. Muntele cu Cinci Degete nu te-a putut opri, te-ai renăscut ca Zeul Maimuță! O, maimuțică! Maimuțică! Ești atât de prețioasă… Vraja cercului de aur n-a putut schimba puterea ta supremă…”

Wu Qiqiong nu-și credea ochilor. Nu îndrăznea nici măcar să răspundă. Era pentru prima dată, de la despărțire, când Yue Yue îl suna.

– De ce nu răspunzi? întrebă Jiang Xiaoshuai.

– E de la Yue Yue, zise Wu Qiqiong, cu ochii rătăciți.

– Ești bărbat? Atunci răspunde! Spune ce ai de spus!

Wu Qiqiong apăsă pe butonul de răspuns, iar vocea veselă a lui Yue Yue se auzi în receptor.

– Ți-ai revenit? Dacă da, hai să ne vedem.

Se pare că nu era singurul compulsiv. Nici persoana de la celălalt capăt al firului nu era prea sănătoasă la minte.

Wu Qiqiong îl privi întrebător pe Jiang Xiaoshuai.

– Cum vrei, spuse acesta, fără să insiste.

Și iată-l din nou pe Wu Qiqiong pornind grăbit spre câmpul de luptă.

De data aceasta, Yue Yue nu mai alesese cu grijă locul și nici nu mai făcuse inspecții. Avea convingerea că nimic nu-l mai putea opri pe Wu Qiqiong. Indiferent de loc sau moment, era în stare să facă o cărămidă să apară din neant.

Yue Yue părea ușor entuziasmată. Aștepta de ceva vreme în acel loc, cercetând din priviri împrejurimile.

Wu Qiqiong părea mai relaxat decât înainte când se apropie.

– Ce e? întrebă el.

Yue Yue rosti cu voce clară și hotărâtă:
– Ne despărțim!

Cu ajutorul tehnicilor de respirație și auto-hipnoză, Wu Qiqiong reușise, în sfârșit, să-și înfrunte trauma. Dacă vrei despărțire, fie. Să fie așa. Nu-mi mai pasă.

Nu se știe dacă mintea lui Yue Yue era dereglată sau doar juca teatru, dar îl prinse de braț, cu o sclipire nerăbdătoare în ochi.

Wu Qiqiong nu înțelegea ce aștepta de la el.

Văzând că nu reacționează, Yue Yue începu să-l lovească cu pumnii în piept, iritată.

– Hai, scoate cărămida! Repede!

Mușchii feței lui Wu Qiqiong tresăriră.
– Ce… ce cărămidă?

–  Fă să apară o cărămidă! La fel ca data trecută! Vreau să văd cum apare din senin! exclamă ea cu o expresie încântată, ca și cum și-ar aminti ceva amuzant.

Inima lui Wu Qiqiong parcă fu călcată în picioare de o herghelie de cai sălbatici. Copitele i-au sfâșiat nu doar inima, ci și toate organele! Finalul fericit al romanului nu s-a întâmplat. Nu era suficient că fata nu fusese mișcată de perseverența lui… acum devenise dependentă de spectacol?

Acesta e capul meu! E făcut din carne și sânge. Și tu l-ai sărutat cândva!

Inima i s-a făcut țăndări. A râs amar.

Șapte ani. Șapte ani în total. Tot ce am primit a fost să fiu numit magician…

Yue Yue începu să bată din picior, nerăbdătoare:
– Hai odată! Te aștept. Nu mă dezamăgi!

În fața lui Wu Qiqiong, între doi copaci, se aflau câteva cărămizi. S-a dus direct la ele, a luat una și s-a întors la Yue Yue.

Aceasta părea total dezamăgită. Privirea îi trăda iritare. De parcă fusese păcălită.

– Voiam să faci una să apară, nu să iei din grămada aia!

Wu Qiqiong pufni disprețuitor.
– De ce să o fac să apară? E una chiar aici. Și dacă nu-ți ajunge, pot să iau mai multe. O să-ți dau o porție zdravănă, să-ți iasă pe nas!

Era pentru prima dată când Yue Yue îl vedea atât de scos din sărite. Rămase năucă. Uitase și să-l mai contrazică. Ochii îi rămăseseră ațintiți asupra cărămizii din mâna lui, ca și cum încă mai spera la ceva.

Wu Qiqiong știa ce aștepta: să se lovească iar.

De la oroare la început, până la încurajare. De la teamă, la nerăbdare. De la amenințări, la exaltare… Sângele care cândva o speriase, devenise acum pata de culoare din viața ei.

Era momentul pentru o încheiere memorabilă.

Wu Qiqiong închise ochii și se lovi cu putere în frunte. Niciun fior, nici o durere. Mai dădu o dată. Tot nimic. Își adună toată forța și o izbi pentru ultima oară.

Cărămida se sfărâmă!

Yue Yue: „……”

O rază puternică de lumină căzu pe trupul lui Wu Qiqiong, dându-i o aură de erou tragic.

– Yue Yue, între noi chiar s-a terminat.

Și odată cu asta, izbucni în râs și se întoarse să plece. În clipa în care se răsuci, o lacrimă plină de sânge i-a tăiat respirația.

Din clipa asta, sinceritatea, bunătatea, lașitatea, neputința, naivitatea… toate nu mai au legătură cu mine. Cine are curajul să mă provoace, o să-l zdrobesc cu capul meu de fier!

Jiang Xiaoshuai stătu în clinică până când afară se lăsase noaptea. Apoi ieși în prag și așteptă. Lumea trecea pe lângă el, dar Wu Qiqiong nu apărea. Oftă adânc. Toate eforturile din ultimele zile fuseseră în zadar. Idiotul o luase de la capăt.

Când era gata să se întoarcă înăuntru, o mână puternică îl opri.

Se întoarse, își înclină capul și văzu o față cunoscută, dar totodată schimbată. Privirea rece a lui Wu Qiqiong părea că-l taie. Zâmbea, ca de obicei, dar zâmbetul lui ascundea o apăsare atât de intensă, încât Jiang Xiaoshuai simți cum i se strânge pielea și îl trecură fiorii.

– Tu… murmură Jiang Xiaoshuai, zăpăcit.

Wu Qiqiong zâmbi ușor.
– Mi-am schimbat numele.

Jiang Xiaoshuai avu un presentiment rău.
– În ce?

– Wu Suowei.*

Jiang Xiaoshuai: „……”

*Wu Suowei – înseamnă „cum vrei tu” sau „nu contează”. Schimbarea numelui reflectă o schimbare completă în atitudinea sa față de viață.