Capitolul 9 – Rezolvă-ți problemele de la mansardă!

 

Ploaia se întețea, iar Jiang Xiaoshuai se simțea vinovat că l-a dat afară pe Wu Qiqiong. Așa că a decis să-l lase să doarmă acolo. Astfel, putea să meargă direct la muncă, evitând drumul dus-întors.

Cei doi s-au înghesuit într-un singur pat, nu mai era spațiu între ei. Trebuia să-și țină mâinile pe burtă când stăteau întinși pe spate. Jiang Xiaoshuai și-a înclinat capul și l-a privit pe Wu Qiqiong. Tipul ăsta arăta cu totul diferit față de prima lor întâlnire. Fața îi era cufundată în noaptea întunecată, contururile feței fiind mult mai evidente. Ochii lui umezi reflectau tavanul și erau limpezi precum cristalul.

— Ce dată e azi?

Întrebarea bruscă i-a întrerupt imediat fanteziile lui Jiang Xiaoshuai.

— 30.

Dintr-odată, Wu Qiqiong s-a ridicat în capul oaselor. Și-a scos telefonul din buzunar și a format numărul lui Yue Yue. După câteva momente, vocea adormită a lui Yue Yue se auzea de la celălalt capăt al firului.

— Alo? Ce s-a întâmplat?

Wu Qiqiong a răspuns:

— Azi e 30. Abonamentul nostru de cuplu mai are 877 de minute. Poți să lași telefonul deschis și să dormi. Nu putem să lăsăm China Mobile să ne păcălească.

O înșiruire de înjurături furioase, enervate, înmărmurite și isterice se auzeau din receptor.

— IDIOTULE!

Vocea ei a trezit-o pe prietena ei cea mai bună, care dormea lângă ea.

— Ce s-a întâmplat?

Vocea nepăsătoare a lui Yue Yue, plină de enervare, a răspuns:

— Fostul meu iubit. Unic în felul lui! M-am despărțit de el de trei ori și tot de trei ori mă amenință cu suicidul.

Prietena ei a întrebat:

— Colierul acela de platină a fost de la el?

— La naiba! Mă enervează și mai tare să aud pomenindu-se de el! Mi-a cumpărat colierul ăla și mi l-a dat deja. Dar după ce l-am certat puțin, vrea să-l ia înapoi. Nu e ridicol?

— Serios? E bărbat sau nu?

— Nu l-am băgat în seamă, și în timp ce își dădea cu cărămida aia, i-am luat colierul.

— Da. De ce să nu-l iei? Folosește-l ca să-i dai o lecție!

—Mâine o să-l vând pe undeva. Îmi vine să vomit când îl văd.

Jiang Xiaoshuai nu a mai putut asculta în continuare și a închis telefonul.

Wu Qiqiong mormăia: De fapt, ea a anulat de mult abonamentul de cuplu, doar că voiam să-i aud respirația.

Jiang Xiaoshuai a spus cu un ton rece:

— Ai auzit destul acum?

— Destul.

Ochii lui Wu Qiqiong erau triști.

— Pot să accept despărțirea acum?

— Ar fi trebuit să o accepți de mult, idiotule!!! Jiang Xiaoshuai a sărit în picioare furios și a lovit cu pumnii în tăblia patului. Ce ți-am zis de la început? Ea nu te-a luat deloc în serios! Și ai irosit cărămizile degeaba!!

— Tot aceeași e de când mă știu.

Pieptul lui Jiang Xiaoshuai se ridica și cobora cu furie. Transpirația îi curgea pe frunte. Nu se putea abține să nu se critice în gând. Persoana implicată încă nu a zis nimic, tu de ce ești atât de agitat?

— Xiaoshuai, gândindu-mă mai bine acum, ce spui tu are sens. Ar fi trebuit să studiez literatură. Dacă aș fi studiat literatură, aș fi sărit în lacul Weiming*. Ar fi trebuit să-mi treacă deja a cincea săptămână de doliu*.

Jiang Xiaoshuai a râs sarcastic:

— Da. Și o să vin să-ți aprind un șurub* la mormânt.

— De ce?

— Nu știi că-ți scapă un șurub?

Wu Qiqiong a rămas tăcut. Întregul lui corp era ca de gheață, ca și cum ploaia de afară îl uda direct pe el.

 

Telefonul lui a sunat din nou. Wu Qiqiong a apucat receptorul cu disperare, era ultima lui speranță. Ochii îi erau fixați pe ecran. Din păcate, nu era Yue Yue care suna să-i ceară explicații, ci șeful departamentului.

— Te-am sunat cu puțin timp în urmă. De ce îți sună mereu ocupat? vocea părea obosită.

Wu Qiqiong a răspuns:

— Telefonul meu s-a stricat. Semnalul e slab.

— Vino repede aici. Mașina s-a stricat. Avem nevoie de ea mâine dimineață.

Lăsând telefonul jos, Wu Qiqiong și-a încălțat automat pantofii.

Jiang Xiaoshuai s-a ridicat și l-a privit.

—E târziu și totuși ieși afară? Afară plouă torențial. Serios, de ce șeful tău nu a căutat un tehnician când s-a stricat mașina? În plus, ești rănit. Cum își permite să îți dea ordine așa?

Wu Qiqiong era obișnuit cu asta. Era practic tehnicianul complet din departamentul lui. Fie că era vorba de instalații electrice, calculatoare, mașini… toți apelau la el când ceva se strica. În biroul lui erau patru angajați. El era singurul care lucra. Ceilalți trei doar stăteau și priveau, deși toți câștigau mai bine decât el. Totuși, el se simțea extrem de mândru.

— Hei, chiar pleci? Jiang Xiaoshuai l-a urmă până la ușă.

— La tine e un pic frig. Ies puțin să mă încălzesc.

Explicații: 

• Lacul Weiming sau Lacul Fără Nume. Un lac din campusul Universității Peking.
• Este o etapă după deces. În credințele chinezești, se fac rugăciuni pentru sufletul celui decedat timp de 49 de zile, împărțite în segmente de câte 7 zile: prima săptămână, a treia săptămână, a cincea săptămână și a șaptea săptămână. Se crede că sufletul încă rătăcește pe pământ în acest interval, iar rugăciunile și arderile rituale de bani de hârtie sunt pentru a-l ajuta în lumea de dincolo. De aceea Jiang Xiaoshuai spunea că îi va arde un șurub pentru a-i repara șurubul lipsă de la cap.