Capitolul 1 – Hai sa ne despărțim

Găsește un loc la umbră unde să stai și așteaptă-mă acolo. Vin să te iau!
Wu Qiqiong a pus telefonul jos și și-a șters mâinile cu o cârpă. Era nerăbdător, așa că a intrat în cameră să se schimbe.

– A ajuns deja?  îl întrebă mama lui, alergând după el.

Wu Qiqiong a tras de maioul transpirat cu mâini sale aspre, s-a uitat spre mama lui și nu și-a putut ascunde zâmbetul larg, ochii îi străluceau.

– Vine, vine!

Era pentru prima dată când iubita lui urma să îi cunoască părinții.

Căldura arzătoare a soarelui aproape topise lăcustei care încerca să cânte. La doar câțiva pași de casa lui Wu Qiqiong se afla un tomberon imens, iar în această perioadă a anului mirosul greu și înțepător se răspândea în toate casele din cartier. Wu Qiqiong trecea pe lângă tomberon când un băț de înghețată s-a lipit de talpa pantofului său. A făcut un pas hotărât și a frecat talpa de asfalt, alungând în toate direcțiile sute de muște. Yue Yue îl aștepta la intrarea în alee, cu fața încordată, vizibil nerăbdătoare.

Pe măsură ce Wu Qiqiong se apropia, în inima lui Yue Yue se strecura o urmă de dezgust. Nu știa dacă era din cauza stratului de grăsime care îi înconjura talia, sau din pricina celor două șuvițe ciufulite care i se desprindeau din păr, ori poate pentru că îi zărise fața murdară, pătată de fumul din bucătărie…

– Hai să mergem, mâncarea va fi gata curând, spuse Wu Qiqiong, luând-o de mână.
Yue Yue îi smulse mâna și-și ascunse fața în umbră, iar ochii ei calzi s-au preschimbat în gheață.

– Ce e? Ai emoții? o tachină Wu Qiqiong, zâmbind cald. Nu-ți face griji, mama mea e de la țară, nu o să-ți facă probleme. E foarte bucuroasă că vii. De două zile așteaptă cu nerăbdare și chiar a mers dimineață să cumpere de mâncare.

– Mai bine… ne despărțim! spuse Yue Yue.
Wu Qiqiong crezu că a auzit greșit și o privi lung, cu ochii larg deschiși, fără să scoată niciun cuvânt pentru o vreme. Wu Qichen rămase blocat, uitându-se insistent la ea, fără să scoată un cuvânt.

Yue Yue continuă, cu o voce tăioasă:
– Așa cum stăm acum, chiar e plictiseală curată.

– Plictiseală? Eu mă simt chiar bine, replică Wu Qiqiong zâmbind.

Yue Yue îi aruncă un zâmbet amar:
– Asta numai tu crezi.

Se întoarse să plece, dar Wu Qiqiong o opri, ținând-o de mână.

– Yue Yue, suntem împreună de șapte ani. Nu putem să ne despărțim așa, fără să știu măcar de ce. Spune-mi un motiv.

Ea îl privi cu un aer provocator:
–  Nemulțumirea și plictiseala de după șapte ani nu e un motiv?

– Dacă ești nemulțumită de ceva, se poate rezolva.

– Lasă-mă cu prostiile! izbucni Yue Yue, cuvintele ieșind rapid de pe buzele ei delicate. Hai să fim serioși. De azi ne despărțim oficial. Suntem doar prieteni de acum înainte.

Wu Qiqiong încă încerca să lupte pentru iubirea asta.
– Spune-mi, am făcut ceva greșit? Pot să mă schimb.

Yue Yue îi dădu ochii peste cap, iritată.
– Totul. Du-te și naște-te încă o dată!

El, încă încapatanat, răspunse:
– Nu cred asta.

– Nu crezi? Și cu ce motive? îi răspunse ea, fața îi lucea, roșie de furie. M-am abținut până acum, să te las să-ți păstrezi demnitatea, și tu tot întrebi? Dacă tot ai tupeul să mă întrebi, atunci hai să vorbim pe bune.

Wu Qiqiong ciuli urechile și încerca să pară că vrea să se schimbe cu adevărat.
Yue Yue respiră adânc și îi arătă spre bărbie.
– Hai să începem. Cât ai luat în greutate de când suntem împreună? În facultate erai atât de slab, atât de bine făcut! Acum, uite-te la tine… Parcă te afunzi cu fiecare pas pe care-l faci. Când ies cu tine la cumpărături, mă simt ca și cum aș plimba un mastiff tibetan.

Wu Qiqiong izbucni nemulțumit:

– Dar nu spuneai că bărbații prea slabi nu te fac să te simți în siguranță?

– Da, așa am zis. Yue Yue aruncă geanta nervos pe jos.  Dar acum e prea mult! Mă simt atât de în siguranță, încât mi se face dor să plâng. Știi ceva? Am visat de multe ori în ultima vreme că între noi s-a strecurat o a treia persoană. Și de fiecare dată zâmbesc când mă trezesc dintr-un asemenea vis.