Când au pășit în cușca goală a liftului, Kouki a stat în fața panoului de control și a apăsat butonul pentru ultimul etaj, “25”. Ușa glisantă s-a închis în tăcere, iar Amane a început:

– Apropo de asta… Când te-am întâlnit prima dată pe acoperiș, persoana care te striga în mod repetat se numea “Mizuki”, aşa e?

Umerii lui Kouki au tremurat când s-a întors să se uite la Amane, cu ochii larg deschiși.

– Îți amintești?

– Când ai menționat Mizuki Andou, am crezut că am mai auzit numele ăsta undeva. Dar, ei bine, ea este o celebritate, așa că am trecut peste asta. Dar  văzând că te comporți familiar, am înţeles. Vibraţia acelui apel nu era ca pentru un simplu prieten. E fosta ta iubită, aşa e?

Kouki a inspirat brusc la remarca lui Amane. Câteva secunde mai târziu, a expirat respirația pe care o reținuse.

– E o poveste veche. Ne-am despărțit înainte să intru la Academia de Poliție.

– Dar aţi păstrat încă legătura, aşa e?

– Honjou-san, chiar nu mai contează. Nu am mai vorbit de două luni…

– Nu contează și nu mă interesează, îl tăie Amane brusc, întrerupându-l pe bărbatul care își căuta disperat scuze.

– Am ajuns la etajul douăzeci și cinci.

În timp ce gesticula spre ușa glisantă care se deschidea ușor, Kouki și-a înghițit cuvintele.

– Haide, arată-mi drumul. La apartamentul fostei tale iubite.

În ciuda tonului enervat al invitației lui Amane, Kouki a ieșit primul din lift. Urmându-l pe bărbatul din fața lui, Amane a mers pe un coridor care se mândrea în mod evident cu un design interior de înaltă calitate. În cele din urmă, s-au oprit în fața unei uși unde Kouki a întins mâna după interfon. La câteva momente după ce a apăsat butonul, un sunet înăbușit a venit prin interfon.

– Da?

– Sunt Kouki.

– O clipă.

După o scurtă așteptare conform instrucțiunilor, ușa s-a deschis cu un clic. Prin deschizătură se zărea un chip cunoscut, mic, blond, des întâlnit în reclamele TV. Purta un machiaj natural, care era mai mult decât suficient pentru a-i scoate în evidență frumusețea. Mizuki a făcut contact vizual cu Kouki, apoi s-a întors să-l privească pe Amane.

– Acesta este partenerul meu, Honjou. Este un detectiv foarte bun.

– Mulțumesc.

Amane a ignorat lingușeala și a făcut o plecăciune ușoară către Mizuki. Actrița de top și-a lărgit și mai mult ochii mari și s-a uitat fix intens la fața lui Amane.

– Această persoană este detectiv?

Vocea ei atrăgătoare i-a scăpat. Amane era obișnuit să fie suspectat de fraudă de identitate din cauza aspectului său neconvențional.

– Să vă arăt insigna mea de polițist?

Ca răspuns la replica lui Amane, Mizuki a ridicat din umeri.

– Nu e nevoie de asta. Intraţi, a spus ea, dându-se la o parte. Kouki, după ce și-a scos pantofii la intrare, a mormăit conștiincios:

– Iartă deranjul! înainte de a intra.

Amane i-a urmat exemplul.

– Mulțumesc că ai venit chiar dacă ești obosit.

– Ei bine… am fost întristat să aud despre Aya.

Kouki a răspuns cu o voce scăzută la cuvintele ei de recunoștință. Mizuki a încuviințat în tăcere. Întorcându-se, ea a început să meargă pe holul interior, făcându-le semn să o urmeze. Probabil că se schimbase în ținuta de relaxare după ce ajunsese acasă, purtând un set pufos asortat care o învăluia. Părul ei castaniu era tras neglijent pe spate cu o baretă, iar singurul accesoriu pe care îl purta era o pereche de cercei mici care îi scânteiau de pe lobul urechii.

Chiar și într-o ținută atât de lipsită de ornamente, ea avea un farmec atrăgător care atrăgea atenția. Era ușor de înțeles de ce era pe primul loc printre multe actrițe tinere și de ce Kouki o alesese ca parteneră.

Când Mizuki a deschis ușa interioară, a apărut o cameră de zi colorată elegant. Aproximativ jumătate din camera de zi de douăzeci de tatami* era ocupată de ferestre de sticlă, oferind o priveliște panoramică uimitoare a peisajului nocturn. Așa cum era de așteptat de la ultimul etaj al unui turn, priveliștea era extraordinară.

(Să ai douăzeci și cinci de etaje și să privești lumea de aici este destul de impresionant.)

În timp ce Amane admira priveliștea, a auzit brusc un “Ham!” de undeva, simțind că ceva se furișa spre el. Un alt “Ham!” a răsunat și a sărit la Kouki.

– Anzu!

La o privire mai atentă, pudelul de jucărie brun-roșcat era împletit în jurul picioarelor lungi ale lui Kouki. Emoționat de sosirea lui Kouki, câinele se învârtea în jurul lui, sărind în sus și în jos de bucurie. Chiar și Kouki, care părea țeapăn cu câteva momente în urmă, și-a înmuiat expresia. S-a ghemuit și a început să mângâie capul rotund al pudelului, întâmpinându-l călduros.

– A trecut ceva timp. Te simţi bine?

– Ham!

– Anzu, nu murdări costumul. Hainele lui sunt incredibil de scumpe!

În timp ce își privea câinele exuberant, Mizuki privea cu o expresie oarecum melancolică. Totuși, clătinând din cap ca și cum ar fi vrut să rupă legăturile cu acele sentimente, s-a îndreptat spre bucătăria dintr-un colț al camerei de zi.

– Doriți ceva de băut? a întrebat Mizuki în timp ce deschidea frigiderul.

Kouki a răspuns, frecând burta pudelului de jucărie întins pe spate:

– Nu trebuie să te deranjezi.

Amane a spus:

– Aș fi fericit cu puțină apă.

Mizuki s-a întors cu trei sticle de apă minerală, spunând:

– Vă rog să luați loc, în timp ce gesticula spre canapea. După ce Kouki și Amane s-au așezat, ea a așezat câte o sticlă în fața fiecăruia pe măsuța de cafea, înainte de a se așeza în fotoliul cu aripi în față.

– Poftiţi!

– Mulțumesc.

Amane a luat sticla pusă în fața lui și și-a potolit setea. Mizuki a luat și ea o înghițitură din apa ei minerală. Kouki, însă, nu a luat o sticlă. În schimb, a scos un caiet din piele neagră și un stilou din buzunarul interior al costumului său.

Anzu părea să fi obosit după agitația de mai devreme, așezându-se în poala lui Mizuki și închizând ochii.

– Imediat, aș dori să discutăm despre moartea lui Aya, care era încheiată ca o sinucidere, pentru a verifica încă o dată detaliile, a declarat Amane, căutând explicația lui Mizuki odată ce pregătirea pentru interogatoriu era completă.

– Ţi-am spus deja ce am auzit la telefon, așa că poți sări peste partea asta, a adăugat Kouki.

Mizuki a dat din cap în semn de răspuns.

– Este ceva ce mi-a spus Aya… în urmă cu șase luni, în noaptea în care i s-au administrat drogurile împotriva violului. Se pare că era chemată în calitate de ajutor pentru un rol de gazdă la o petrecere.

– Chemată de cine?

– // –

*Tatami – unitate de măsură japoneză.

1 tatami = 1,65 metri pătraţi

20 tatami = 33 metri pătraţi