Prințul Moștenitor s-a întors nu după mult timp.

L-am așteptat singur în cameră, iar când i-am auzit pașii, m-am ridicat de pe scaun. Câteva clipe mai târziu, ușa s-a deschis, iar Asgail s-a apropiat de mine.

M-a prins fără avertisment, iar eu am tresărit.

Nu i-a păsat. M-a strâns tare în brațe, sărutându-mi gâtul, urechile și obrajii, în timp ce îmi inspira mirosul.

Apoi a șoptit:

— Te-ai întors.

— Da.

Am răspuns fără prea mult entuziasm.

S-a oprit din sărutări și a rămas nemișcat, ținându-mă în brațe.

Am așteptat în tăcere.

Buzele lui mi-au atins marginea urechii.

Când respirația lui a trecut peste semnul pe care mi l-a lăsat, am încremenit.

A ignorat tensiunea din trupul meu, și-a deschis gura și a prins locul semnului între dinți.

A mușcat încet, suficient cât să simt dinții lui pe piele, dar fără să mă doară.

Un fior mi-a trecut pe tot trupul.

Împotriva voinței mele, căldura mi s-a adunat în pântece și am început să tremur.

Asgail m-a strâns mai tare în brațe, iar respirația mea s-a accelerat.

Feromonii lui dulci au pătruns adânc în mine și am înțeles, cu mintea încețoșată, că asta era puterea semnului.

Trupul meu devenea neputincios în fața lui.

Un Omega pregătit doar pentru bărbatul acesta.

M-am gândit că urma să mă tragă pe pat și să mă ia așa cum dorea.

Trupul meu îi răspundea deja, iar eu mă agățam de el, tremurând și lipindu-mă instinctiv de pieptul lui.

Voiam doar să se termine repede.

Oricum nimic nu avea să se schimbe.

Apoi, deodată, feromonii au dispărut.

Mintea mi s-a limpezit puțin.

Nu am înțeles ce s-a întâmplat când vocea lui Asgail a spart tăcerea.

— Nu asta intenționam.

Ce nu a intenționat?

Ce voia, de fapt?

Înainte să apuc să mă gândesc, m-a luat din nou în brațe.

Am tras aer în piept când m-a ridicat de la podea.

M-a strâns liniștitor, apoi a făcut câțiva pași și m-a așezat pe pat.

— Probabil te-ai plictisit singur. A venit cineva să te vadă?

Adevărul avea să iasă oricum la iveală, așa că i-am răspuns sincer.

— A venit cineva pe nume Shahin. Lordul a vrut să vorbească alături de mine.

— Te-ai întâlnit cu Ma‘qāl?

A întrebat calm.

Am dat din cap.

Cu același ton firesc, m-a întrebat:

— Ce ți-a spus?

Părea surprins că Ma‘qāl a dorit să mă vadă.

Pentru o clipă, am avut impresia că Asgail a încercat poate să mă ferească de asta.

Dar ce știam eu despre omul acesta?

Probabil m-am înșelat.

— Mi-a spus că moștenitorul lui a murit… că Alteța Voastră a trecut prin multe greutăți și m-a rugat să încerc să vă înțeleg.

Mâna care îmi mângâia părul s-a oprit.

Feromonii lui nu au revenit.

I-am simțit ezitarea.

— Și?

După o clipă, Asgail a întrebat:

— Ce i-ai răspuns?

— N-am avut timp. Tusea lui Ma‘qāl s-a înrăutățit.

Am făcut o pauză.

— Părea foarte bolnav.

A tăcut mult timp, apoi a spus încet:

— Ma‘qāl s-a purtat prostește.

A continuat cu aceeași voce liniștită:

— Nu e nevoie să mă înțelegi. Fă doar ceea ce simți.

Apoi buzele lui mi-au atins ușor obrazul.

S-a retras puțin și m-a întrebat:

— Cum era cina? A avut Shahin grijă de tine?

— Da.

Am dat din cap.

— Mi-a adus și tarte cu ou.

— Cum erau?

În vocea lui se simțea un zâmbet.

Am răspuns sincer:

— Foarte bune.

— Înțeleg.

A mormăit pentru sine, însă auzul meu a devenit atât de fin, încât l-am auzit.

— Poate ar trebui să aduc cofetarul aici.

— Nu se poate.

Mi-a scăpat imediat, apoi m-am blocat.

Asgail a întrebat:

— De ce nu?

Părea amuzat.

Am răspuns neliniștit:

— Atunci ceilalți de aici n-ar mai putea mânca tartele. Eu mă simt bine. Când ne întoarcem, sunt macarons.

— Nu poți mânca doar macarons.

A spus calm.

— Cel mai bine ar fi să le ai pe amândouă.

— Poate, dar…

Am adăugat cu sinceritate:

— Îmi place să-mi mai lipsească uneori câte ceva. Dacă ai totul, ajungi să ai prea multe lucruri de care nu te poți desprinde.

— Atunci nu te desprinzi.

A răspuns ca și cum era cel mai simplu lucru din lume.

— Poți avea tot ce vrei.

Nici aroganța lui nu m-a deranjat. Mi se părea firească pentru un Prinț Moștenitor.

Am tăcut.

El a continuat:

— Dacă vrei ceva, spune-mi. O să-ți dau.

Atât timp cât omul acesta ținea la mine, aș fi putut avea lumea întreagă.

Dar eu doream un singur lucru.

Iar el nu mi-l putea da niciodată.

Așa că am răspuns:

— Nimic.

S-a lăsat tăcerea.

— Nu vreau nimic.

Asgail a oftat atât de adânc, încât aproape l-am văzut ducându-și mâna la frunte, enervat.

— Aș fi crezut că ai atât de multe dorințe.

Tonul lui era ușor dojenitor.

I-am răspuns:

— Pentru că Alteța Voastră nu sunteți eu.

Din nou, a tăcut.

Tensiunea dintre noi părea atât de fragilă, încât s-ar fi putut sparge în orice clipă.

Dar și asta avea să treacă.

— Spune-mi ceva.

După o pauză lungă, mi-a poruncit.

Am rămas surprins.

— Ce să spun?

— Orice.

A făcut o pauză.

— Spune ce vrei.

Mi-a dat, într-un fel, libertatea de a vorbi.

Dar nu știam ce să fac cu ea.

Chiar nu aveam nimic de spus.

Mi-am încrucișat degetele și m-am gândit mult, apoi am încercat:

— Nu cred că Shahin îl place prea mult pe Ma‘qāl.

— Desigur că nu.

Asgail mi-a confirmat imediat bănuiala.

Am clipit surprins, iar el a continuat calm:

— Shahin era iubitul moștenitorului care a murit.

Nu m-am așteptat la asta.

Înainte să apuc să reacționez, a adăugat:

— Desigur, Lordul nu a vrut să accepte că fiul lui dorea să se însoare cu un Omega. Apoi moștenitorul a murit.

Cuvintele lui nu se potriveau cu ce-mi spusese Ma‘qāl și nici cu zvonurile pe care le-am  auzit.

Mi-am amintit vocea blândă a bătrânului și trupul lui slăbit.

Asgail a continuat cu o urmă de ironie în glas:

— Domeniul acesta este mai îngăduitor cu Omega, iar Lordul este neobișnuit de deschis la minte pentru un nobil. Dar când vine vorba despre propriul fiu, totul se schimbă.

Mi-a scăpat întrebarea înainte să mă pot opri.

— La fel ca Alteța Voastră?

Liniștea fragilă dintre noi s-a spart pe loc.

Mi-am dus mâna la gură, speriat, dar era prea târziu.

După o clipă, Asgail a întrebat:

— Ce vrei să spui?

Tonul lui era atât de liniștit, încât nu am putut înțelege nimic din el.

Am tremurat, dar am răspuns:

— Păreți mai deschis la minte decât ceilalți… și totuși disprețuiți femeile și Omega.

— Nu disprețuiesc femeile. Nu cred în ideea primitivă că bărbații ar fi superiori femeilor.

— Dar credeți că Omega sunt inferiori, aşa e?

A tăcut din nou.

După o pauză, vocea lui a devenit dură.

— Crezi că ai câștigat?

— Nu.

Am răspuns sincer.

— Mi-ați spus cândva că oricine se schimbă atunci când lucrurile îl privesc personal.

Am făcut o pauză.

— Mi se pare firesc.

Am tăcut.

Asgail a oftat din nou, înăbușit.

— Tu nu ești așa.

În vocea lui se simțea neliniște.

Eu i-am răspuns calm:

— Și eu sunt Omega.

A urmat iar tăcerea.

— M-ați marcat.

Mi-am atins în mod deliberat urechea, apoi mi-am lăsat mâna în jos.

Respirația lui a devenit neregulată.

A tras aer în piept, de parcă încerca să se liniștească, apoi a spus:

— Ți-am spus că poți să mă marchezi și tu.

Vorbea printre dinți.

Am refuzat fără ezitare.

— Nu. Nu sunteți Alfa al meu.

De data asta nu i-am mai auzit nici măcar respirația.

Părea că se oprise.

După nişte clipe de tăcere apăsătoare, i-am simțit prezența apropiindu-se, iar căldura lui m-a învăluit.

— Marchează-mă.

Mi-a prins brațul și a poruncit dur:

— Mușcă-mi urechea acum sau îți tai gâtul.

— Nu.

Am refuzat din nou.

— Nu o voi face.

Mâna lui s-a strâns atât de tare pe brațul meu, încât aproape am țipat, dar mi-am încleștat dinții și am refuzat să deschid gura.

Deodată, feromonii lui m-au învăluit din nou.

A încercat încă o dată să-mi frângă voința.

Puterea semnului m-a slăbit.

Buzele mi s-au întredeschis, iar trupul a devenit moale.

Mi-a tras brațul în jurul gâtului lui, iar eu am cedat mișcării.

— Yohan.

Asgail a șoptit.

La auzul vocii lui, inima a început să-mi bată atât de tare, încât aveam impresia că voi muri dacă nu-i cedez.

Apoi a spus:

— Marchează-mă.

Mi-am deschis gura așa cum mi-a poruncit.

“Ce însemna un semn?”

În ceața din mintea mea, gândurile se învârteau haotic.

“Aș putea să las unul. Zece. O sută.”

“Nu.”

Un strigăt slab a răsunat în mintea mea.

Aveam o singură șansă.

Dacă îl marcam, nimeni altcineva nu i-ar mai fi putut purta copilul.

Doar eu.

Singura mea șansă să-l revendic cu totul, până la moarte.

“Nu trebuie.”

— Yohan!

Asgail a strigat deodată.

Prin ceața din minte mi-am dat seama că mi-am mușcat limba.

Sângele mi s-a amestecat cu saliva și mi-a curs din gură.