Era un dezavantaj uriaș între bărbatul cu aspect de bivol și slăbuţul Amane. Diferența de greutate era ușor dublată. Indiferent cum priveai lucrurile, Amane era dezavantajat.

Realizând că vorbele nu vor fi suficiente pentru a opri situația, Kouki a pășit rapid între cei doi pentru a preveni o luptă.

– Calmaţi-vă amândoi! Honjou-san, te rog să-ţi răcoreşti capul!

În timp ce Kouki încerca să se înțeleagă cu ei, bărbatul musculos îl apucă de umăr din spate.

– Dă-te la o parte din drum!

Cu o forță uriașă, Kouki era împins înapoi, zburând în plin spre o masă de biliard. S-a izbit puternic de marginea de lemn, impactul determinându-l să se prăbușească pe masă. Bilele s-au împrăștiat pe pâslă, zăngănind zgomotos când câteva au căzut în buzunare.

O clientă care urmărea meciul a strigat:

– Haidee!

– Ce naiba?! Este o luptă?!

Bărbații care se bucurau de jocul lor de biliard s-au oprit din joc și au început să se agite.

– O, începem!

– Da, doboară-l!

Spectatorii, care tratau acest lucru ca pe o formă de divertisment în stare de ebrietate, au început să îi încurajeze nesăbuit.

– Hei, vrea cineva să parieze?

– Nici măcar nu merită să pariezi pe el.

– Adevărat!

A izbucnit râsul, plin de batjocură.

– Au!

Până când Kouki își scutură capul pentru a-și limpezi mintea și se ridică, lupta începuse deja.

Bărbatul musculos își legăna brațele masive cu un sunet puternic, ca sunetul vântului care taie aerul. Amane, între timp, se ferea elegant de fiecare pumn, folosind mișcări fluide ale părții superioare a trupului.

Până acum, a reușit să evite loviturile. Dar dacă măcar unul dintre pumnii aceia îl atingea, era sfârșitul.

Kouki tocmai experimentase direct puterea brută a bărbatului. Gândul că şi chipul frumos al lui Amane va fi complet distrus îl determina să se simtă disperat.

Trebuia să ajute. Dacă erau doi împotriva unuia, ar fi putut avea o șansă.

Kouki a sărit de pe masa de biliard, gata să sară în luptă, când brusc…

– Ooo!

Un mormăit de admirație s-a ridicat din mulțime, însoțit de zgomotul de fond. În câmpul vizual al lui Kouki, Amane a executat o lovitură de picior perfect rotită. Tocul strecurat a trasat un arc frumos prin aer și s-a izbit în partea stângă a feței bărbatului musculos, trimițându-i capul învârtindu-se spre dreapta.

Cu o expresie albă, bărbatul s-a prăbușit la pământ, prăbușindu-se la genunchi și aterizând cu fața în jos pe podea. Amane, stând deasupra bărbatului inconștient, i-a apucat gulerul hainei, care îi scăpase în mijlocul loviturii, și l-a tras înapoi la locul lui. Fără să se mai uite la bărbatul pe care tocmai îl doborâse, Amane s-a întors pe călcâie și a început să plece.

Pentru o clipă, mulțimea a rămas uimită. Dar apoi, au revenit la realitate și au început să fluiere și să aplaude.

– Serios? Asta a fost uimitor.

– Cine naiba e tipul ăsta? Îl doboară pe taurul ăla de om dintr-o singură lovitură?

(Asta… chiar a fost uimitor.)

Precizia și unghiul perfect al loviturii, executate cu acuratețe, rivalizau chiar și cu maeștrii de arte marțiale de la care învățase în copilărie Kouki.

În timp ce Kouki se minuna de îndemânarea lui Amane, bărbatul însuși trecu pe lângă el.

– Hei, ești rănit?

– Eu sunt bine. Tu ești bine, Honjou-san?

– De ce naiba nu aș fi?!

Amane a rămas calm, fără să transpire și fără ca să arate vreo roșeață pe pielea sa palidă, chiar și de aproape.

Se pare că ajutorul lui Kouki nu era necesar până la urmă. Dar oricum, se simțea ușurat că frumoasa față a lui Amane nu fusese rănită.

– Mulțumesc.

Deoarece situația a început cu tipul musculos care s-a luat de el, Kouki și-a exprimat recunoștința. Amane a ridicat din umeri.

– Ar fi trebuit să opui măcar puțină rezistență în loc să accepți.

Kouki era pe cale să explice că era intenționat, dar și-a pierdut cuvintele.

“…”

Cu coada ochiului, l-a văzut pe bărbatul musculos, care ar fi trebuit să fie inconștient, înaintând spre ei, ridicând un tac de biliard deasupra capului. Urmărind privirea lui Kouki, Amane s-a întors și a spus:

– Ce chel ciudat şi perseverent!

Dar înainte ca şi Kouki să-l poată opri, Amane s-a repezit în față.

– Honjou-san!

Amane se ferea de tac cu agilitatea sa obișnuită, legănându-și trupul de pe o parte pe alta. Dar de data asta loviturile bărbatului erau mai rapide, forțându-l pe Amane să se retragă treptat. Prins de perete, Amane nu mai avea unde să se ducă. Bărbatul musculos a rânjit răutăcios.

– Mori!

– Honjou-san… ai grijă!

Înainte ca şi Kouki să-și dea seama, a sărit în fața tacului de biliard îndreptat spre Amane. Un sunet puternic i-a răsunat în urechi. O vibrație ascuțită i-a trecut prin craniu. Strângând din dinți, s-a întărit împotriva șocului.

– Ce faci, idiotule?!

Amane a țipat din spatele lui, strigând:

– Mișcă!

Dar Kouki știa că dacă se dădea la o parte, Amane ar fi luat din nou măsuri nechibzuite.

– Kariya!

– Stai liniştit! Rămâi pe loc și comportă-te frumos.

Fără să aștepte un răspuns, Kouki a apucat tacul deasupra capului și l-a tras în jos cu putere. Bărbatul musculos și-a pierdut echilibrul. Dintr-o singură mișcare rapidă, Kouki a schimbat strânsoarea tacului, apoi a țintit gâtul gros al bărbatului care șovăia și l-a doborât cu un sunet puternic. Pocnitura tacului despicat în două a răsunat în aer ca sunetul unei lovituri de kendo care aterizează perfect.

– Ah…

Bărbatul a scos un geamăt din adâncul gâtului înainte de a se prăbuși pe podea.

Kouki expiră, confirmând în sfârșit că bărbatul musculos nu se ridica de data asta.

– Hei, capul tău e în regulă?

Amane s-a mișcat pentru a sta în fața lui, întrebându-l cu îngrijorare.

În realitate, craniul lui Kouki încă mai pulsa din cauza impactului. Dar și-a forțat un zâmbet și a spus:

– Sunt bine.

– Serios?

– Da.

A forțat un zâmbet, nedorind să-l  îngrijoreze pe Amane, când o voce gravă a străpuns mulțimea:

– Ce se întâmplă aici?

În momentul în care au auzit acea voce joasă, spectatorii s-au despărțit în părți. La capătul căii nou deschise se afla un bărbat.

Avea în jur de treizeci de ani, cu o constituție robustă. Ochii îi erau ascuțiți. Avea o cicatrice lângă obrazul stâng, ca și cum era tăiat cu un cuțit.

Amane s-a despărțit de Kouki și a început să meargă pe calea creată de mulțime. Curând, a ajuns față în față cu bărbatul cu cicatrice.

– Hei!

Bărbatul și-a îngustat ochii ca și cum ar fi încercat să-și reamintească ceva.

– Îți amintești de mine?

– Ah… m-ai ajutat înainte. Îți sunt recunoscător pentru asta. Ce te aduce aici în seara asta? a întrebat prudent bărbatul cu cicatrice. Amane, fără ezitare, a răspuns:

– Liniștește-te, nu sunt aici să creez probleme localului tău. Vreau doar să te întreb ceva, din moment ce tu controlezi această zonă.

Și-a strecurat o mână în buzunarul hainei mod, și-a scos smartphone-ul și, după câteva atingeri rapide, i-a arătat ecranul lui Scarface.

– Îl cunoști pe acest băiat?

Scarface a ridicat smartphone-ul, a examinat cu atenție ecranul și a clătinat din cap.

– Nu l-am văzut niciodată.

Amane, cu o privire dezamăgită, a ridicat din umeri ca și cum și-ar fi revenit și a întrebat:

– Poți să verifici și cu ceilalți membri?

– Hei!

Răspunzând la semnalul șefului – o mișcare a bărbiei – mai mulți bărbați s-au adunat în jur. Au aruncat cu rândul o privire la telefon. Fiecare a scuturat din cap.

– Pare un chip pe care nu-l vezi pe aici. Arată ca cineva pe care l-ai găsi în cartierul roșu, totuși.

– Da, sunt de acord.

Amane a răspuns cu o expresie sumbră și și-a cerut scuze:

– Îmi pare rău că te deranjez în mijlocul distracției tale. Și… tipul cel mare a leșinat acolo. Am avut grijă să evit orice punct vital. Dar, pentru orice eventualitate, ar trebui să-l duci la un doctor.

– Am înțeles.

Scarface a dat din cap. Amane și-a ridicat ușor mâna. După ce și-a luat rămas-bun, s-a întors și s-a îndreptat spre locul unde se afla Kouki.

– Poți să mergi?

– Pot să merg.

Când Kouki chiar a început să meargă, capul i-a tremurat puțin. Dar simțind privirea lui Amane asupra lui, el și-a adunat hotărârea.

Nu a vrut ca Amane să se simtă împovărat de acest incident. Era un act impulsiv. Trupul său s-a mișcat înainte să poată gândi și l-a protejat pe Amane din proprie inițiativă.

Poate pentru că șeful privea, subalternii și clienții au deschis o cale, permițându-le să părăsească localul fără probleme. După ce a așteptat ca folia de vinil să fie rulată înapoi și a ieșit afară, Kouki a exprimat întrebarea care îl frământa.

– Cine era Scarface de mai devreme?

– El e șeful pe aici.

Deci, el este liderul unei bande de stradă.

– Familia lui a fost arestată o dată pentru agresiune. L-am prins pe adevăratul vinovat și am eliminat acuzația falsă.

Cu alte cuvinte, acel om îi este dator lui Amane. Dacă este așa, nu ar minți.

– Deci, o altă fundătură?

Câte vânători de gâște sălbatice erau de dimineață?

Neputându-și ascunde dezamăgirea, Kouki și-a lăsat capul în jos și a scos un oftat lung. Imediat după aceea, a simțit o senzație caldă curgându-i pe tâmple.

Ștergându-și tâmpla cu degetul arătător, l-a adus în fața ochilor. Vârful degetului său era roșu.

(…Sânge?)

Și-a atins creștetul capului, care încă îl durea, iar degetele i-au alunecat pe ceva alunecos. Se pare că pielea de pe scalp i se crăpase de la lovitura cu bățul de tac de mai devreme, iar acum sângera. A scos o batistă din buzunarul pantalonilor și a apăsat-o pe tâmplă. Dar sângele proaspăt continua să curgă.

– Acolo ai fost lovit de tac mai devreme?

Amane, care îl privea în tăcere pe Kouki, a vorbit în sfârșit.

– Da, dar nu-i nimic. Nu e mare sco…

– Nu fi ridicol!

Cuvintele sale tăioase au oprit bravada lui Kouki.

– Nu trata uşor niciodată un traumatism cranian.

Amane și-a încruntat fruntea, mustrându-l, și a pocnit din limbă.

– Nu mai face pe durul…

După ce a scuipat acele cuvinte amare, s-a întors brusc. Fără să aștepte răspunsul lui Kouki, el a ordonat:

– Urmează-mă! și a început să meargă.

Chiar dacă Kouki ar fi vrut să întrebe “Unde mergem?”, știa deja că nu va primi un răspuns decent după ce se întâmplase toată ziua.