Este neconvențional și, poate din cauza asta, creează dependență. Kouki vrea să știe mai multe. Vrea să vadă o altă latură a lui.

(Ce om ciudat. Nu am mai întâlnit pe nimeni până acum…)

Amane este complet opusul lui în toate privințele. Îi este greu să aibă de-a face cu el, însă vrea să afle mai multe.

Vrea să vadă mai mult din celelalte părți ale sale.

Impulsionat de dorința arzătoare care se ridica din adâncul sufletului, Kouki și-a deschis gura.

– Nu mă întorc. Nu voi pleca niciodată de lângă tine.

El a declarat acest lucru în timp ce se uita direct în ochii negri ai lui Amane.

– Știi deja cât de insistent pot fi, nu-i așa? Și pot fi destul de util. Nu vei regreta că mă vei avea ca atu atunci când va veni timpul.

La autopromovarea îndrăzneață a lui Kouki, Amane a zâmbit ușor.

– Nu deveni încrezut, puștiule.

A scos un hohot de râs, apoi s-a întors pe călcâie.

– Să mergem.

– Unde mergem?

– Taci din gură și urmează-mă.

Se părea că şi Kouki a evitat să fie concediat pentru moment. În secret, a răsuflat ușurat și l-a urmat pe Amane. Bărbatul a intrat pe o alee îngustă fără să se uite înapoi, continuând înainte fără ezitare.

Au întors câteva colțuri prin aleile labirintice, oprindu-se în cele din urmă la intrarea unei clădiri dărăpănate, care părea abandonată. Asta părea să fie destinația lor.

Coborând o scară îngustă în subsol, erau întâmpinați de un coridor slab luminat de un singur bec expus. Ușile metalice aliniau holul la intervale egale pe dreapta. Amane se opri în fața celei de-a treia uși.

A bătut la ușa ruginită, fără plăcuță de identificare.

Aproximativ douăzeci de secunde mai târziu, se auzi un clic când încuietoarea se răsuci, iar ușa se deschise din interior. Pentru prima dată, Amane s-a uitat înapoi la Kouki și i-a spus:

– Așteaptă aici.

Cu reticență, Kouki a răspuns:

– Am înțeles, în timp ce arunca o privire peste umărul lui Amane în cameră. A zărit un bătrân cu o barbă albă.

Când Kouki a încercat să se uite mai bine înăuntru, ușa s-a închis în fața lui.

(Unde suntem? Cine era bătrânul acela?)

În timp ce Kouki se plimba înainte și înapoi pe hol timp de aproximativ cinci minute, ușa s-a deschis în cele din urmă din nou. A ieșit un Amane cu o față severă.

Fără să-i spună un cuvânt lui Kouki, a început să refacă traseul. Kouki s-a grăbit să-l ajungă din urmă și a întrebat din spate.

– Cine era acel bătrân?

– Un doctor de pe o alee din spate.

– Un doctor de pe o alee din spate…

– El se ocupă cu pastile obținute ilegal. Dar de aseară până azi dimineață, Shou nu a venit aici. Nu doar noaptea trecută, niciun tânăr care să semene cu Shou nu a venit aici în ultimele șase luni. Am confirmat asta cu o fotografie.

– Înțeleg.

Pentru o clipă, au simțit că au descoperit ceva. Dar, încă o dată, se întorseseră la punctul de plecare. În timp ce dezamăgirea se instala, Kouki nu s-a putut abține să nu pună o întrebare.

– Cum l-ai găsit pe doctorul de pe aleea din spate?

– L-am întrebat pe informator.

– Băiatul în negru de mai devreme?

– Așa este.

Se părea că Amane obținuse informațiile pentru care plătise, până la ultimul bănuț.

– Deci… dacă Shou nu s-a dus la doctorul din spate, înseamnă că nu s-a strecurat afară din clădire pentru a lua pastile?

Kouki și-a adunat gândurile și a încercat să confirme ceea ce știau până acum.

– Cine știe? Există, de asemenea, posibilitatea ca el să fi fost prins în niște probleme înainte de a ajunge la doctor.

Amane nu a negat și nici nu a confirmat acest lucru în timp ce a început să urce scările în fața lui. Ieșind pe intrarea clădirii, a început să meargă în direcția opusă celei în care veniseră. Kouki s-a gândit să-l întrebe unde se duc. Dar știa că nu va primi un răspuns. În plus, el declarase deja: “Nu plec de lângă tine”, așa că nu mai conta unde se îndreptau acum.

S-au răsucit și s-au întors prin labirintul de alei de atâtea ori, încât Kouki pierduse complet noțiunea locului în care se aflau. Dar Amane, mergând înainte, nu dădea niciun semn de ezitare.

După alte zece minute de viraje la dreapta și la stânga, s-au oprit în fața unei clădiri cu cinci etaje cu mai multe chirii. Deși diferită de cea anterioară, era la fel de dărăpănată.

Au urcat o scară acoperită de graffiti până la etajul al doilea, unde o ușă deschisă a apărut în fața lor.

Intrarea era acoperită cu o folie de plastic. Din spațiul dintre cearșafuri se auzea un amestec puternic de muzică rapidă și râsete ascuțite. Părea să fie un bar sau ceva asemănător.

Amane a ridicat folia de plastic cu o mână și a pășit înăuntru. Kouki l-a urmat îndeaproape.

Interiorul barului era mult mai spațios decât își imaginase Kouki de la intrarea îngustă. Era slab luminat. Dar luminile neon și reflectoarele împrăștiate prin încăpere ofereau suficientă luminozitate pentru a distinge fețele clienților. În dreapta era tejgheaua barului, în stânga erau trei canapele, iar cinci mese în picioare umpleau centrul.

În spate erau două mese de biliard, înconjurate de mai mulți bărbați absorbiți de jocurile lor. Barul era plin în proporție de șaptezeci la sută, cu cupluri care se sărutau pe canapele, tineri care urmăreau un meci de fotbal la televizor cu berea în mână și un grup care se entuziasma la un joc de cărți. În general, mulțimea părea să fie mai tânără.

Kouki era surprins să găsească un bar atât de animat la etajul al doilea al unei clădiri aproape abandonate. Amane, însă, nu dădea niciun semn că era atent la împrejurimi, îndreptându-se direct spre zona piscinei din spate.

Kouki l-a urmat în spațiul piscinei. Dar brusc, o mână puternică l-a apucat de braț din spate.

– Hei, nu-ți recunosc fața.

Kouki s-a întors pentru a vedea un bărbat chel, musculos, cu gâtul gros și brațele ca niște trunchiuri de copac. Bărbatul era atât de înalt, încât până și Kouki, la cei 188 de centimetri ai săi, trebuia să se uite în sus la el. Pielea lui închisă la culoare era acoperită de tatuaje vizibile sub maioul său, iar ochii lui ascuțiți îl scrutau pe Kouki din cap până în picioare înainte de a scuipa un “Vai!”.

– Ce-i cu ținuta asta? Un costum?

Bărbatul musculos și-a ridicat sprâncenele fără păr și l-a apucat pe Kouki de cravată, trăgând tare de ea și provocând ca partea superioară a corpului lui Kouki să se încline în față.

– Ai intrat aici din greșeală? Acesta nu este un loc pentru un copil ca tine.

Bărbatul duhnea a alcool în timp ce respira greu în urechea lui Kouki, scuturându-l înapoi și înainte. Kouki ar fi vrut să-l împingă și să-i spună: “Nu mă atinge cu mâinile tale murdare”, dar nu voia să facă o scenă. Fără să cunoască adevăratul scop al lui Amane de a veni în acest loc, nu-și putea permite să facă vreo mișcare necugetată.

În timp ce Kouki strângea din dinți și îndura situația, bărbatul a profitat de lipsa lui de rezistență. A tras mai tare de cravată până când aceasta a început să îl sufoce.

– Ah…

Răbdarea lui Kouki atinsese limita. În momentul în care era pe punctul de a-l lovi cu genunchiul în burta proeminentă a bărbatului, o voce a venit din spate.

– Hei, lasă-l să plece. El e cu mine.

Era Amane. Bărbatul musculos își întoarse privirea feroce spre voce.

– Taci din gură! Nu-mi da ordine, piticule.

– Cum mi-ai spus?

Vocea lui Amane era periculos de joasă în timp ce se apropia, cu ochii fixați și neclintiți.

– O, acum că mă uit mai de aproape, ești o adevărată frumusețe. Ce-ar fi să te duc în camera din spate și să-ți arăt cum e să te simți bine, domnișoară?

Insulta suplimentară nu făcea decât să alimenteze furia arzătoare a lui Amane.

– Cui naiba îi spui “domnișoară”, idiotule chelios?

– Tocmai mi-ai spus că sunt chel?

– O voi spune de câte ori va fi nevoie. Chel. Porc gorilă. Toți mușchii ăia degeaba.

– Hei… tu mic… Îți forțezi norocul!

Bărbatul musculos a scos un mârâit și și-a eliberat strânsoarea. Kouki, brusc eliberat, își strânse gâtul dureros și se strădui să vorbească:

– Stai calm. Să începi o scenă… ar fi rău.

Dar Amane, cu intenții criminale în ochi, continua să se uite la bărbat fără să se uite măcar la Kouki. Se părea că vorbele lui ajunseseră la urechi surde.