Atenţionare: 🔞

 

— Ah… ah…

Un geamăt mi-a scăpat fără voie. Stăteam singur pe patul din laborator, gemând de durere. De fapt, încă de când m-am trezit în patul lui Asgail, trupul era greu. Totuși, gândindu-mă la lucrurile pe care era nevoie să le fac, am reușit cumva să ajung până la infirmerie, deși mă simțeam atât de slăbit, încât abia mă țineam pe picioare. L-am luat pe Rikal și m-am întors în laborator, dar după aceea m-a cuprins o epuizare totală. Probabil m-am întins pe pat doar ca să mă odihnesc puțin, apoi am adormit, iar mintea refuza să mi se limpezească.

“Ar trebui să mă joc cu Rikal.”

Așa m-am gândit, dar nu reușeam să mișc nici măcar un deget. Am oftat și am simțit ceva aspru pe obraz.

Rikal mă lingea.

Un zâmbet mi-a apărut pe buze și m-am relaxat.

— Mulțumesc, Rikal. Mă simt bine…

Am îmbrățișat pisica și m-am bucurat de căldura ei moale. Aș fi vrut să adorm din nou, dar era nevoie să mă ridic. În curând avea să se lase seara și era nevoie să mă întorc în camera lui Asgail, așa că am mai avut lucruri de făcut.

— Ah…

Am scos un oftat lung și am reușit să mă ridic. Totuși, vederea mi-a rămas întunecată și încețoșată. Mi-am încruntat sprâncenele și am încercat din răsputeri să focalizez, dar nimic nu s-a schimbat. Abia distingeam formele.

“În starea asta nu pot face nimic.”

Am plănuit să verific computerul lui Steward ca să văd cât din date au mai rămas, dar acum abia am reușit să nu mă lovesc de mobilă.

“Oare am febră?”

Încă de dimineață m-am simțit ciudat de sleit și fierbinte. Poate am răcit. Probabil era nevoie să merg la infirmerie după medicamente? Sau poate eram doar obosit. Gândurile se învârteau fără rost, însă trupul refuza să mă asculte.

— Ah…

Mi-a scăpat încă un geamăt. Spatele, despre care am crezut că s-a vindecat, mă durea din nou. Rănile probabil s-au închis, dar pielea mă furnica, mușchii mă dureau și simțeam frig până în oase, iar respirația mi-a devenit neregulată.

“Probabil e o răceală.”

M-am gândit la asta în timp ce îl strângeam pe Rikal în brațe. Aș fi putut merge până la infirmerie după medicamente, dar nu doream să mă mișc. Am mai stat puțin. O jumătate de oră. Nu, poate o oră…

Mi-am pierdut conştiinţa din nou.

M-a cuprins o senzație plăcută de plutire, de parcă trupul îmi plutea în aer. Pe jumătate adormit, am mișcat buzele. Nu știam dacă încercam să spun ceva sau doar înghițeam în sec. Am mormăit ceva neclar și m-am foit, mulțumit.

“E cald.”

Mi-am frecat obrazul și m-am strâns mai tare. Brațele care mă țineau păreau să mă apropie și mai mult.

Era la fel de comod ca atunci când mă ținea Kamar.

Am zâmbit fără să vreau, iar ceva mi-a atins buzele și s-a retras. Abia după aceea mi-am dat seama că era un sărut și m-a cuprins dorul. Mi-am întins din nou buzele, iar de undeva de sus s-a auzit un râs slab. Sunetul părea îndepărtat, ca într-un vis, apoi buzele m-au atins din nou, de două ori, scurt.

Vrând mai mult, mi-am frecat fața de trupul cald. Prin materialul moale al hainelor am simțit mușchi fermi. Mi-am lipit urechea și am auzit o inimă bătând constant, undeva departe.

Tocmai când m-am relaxat, m-a atins un curent rece. Căldura s-a îndepărtat, iar eu eram așezat pe ceva moale.

Instinctiv, am întins mâna.

Apoi am deschis ochii.

Vederea încețoșată s-a luminat treptat. Am clipit de câteva ori, încercând să înțeleg ce țineam. Din fericire, distingeam formele mai bine acum. Deși încă vedeam neclar, l-am recunoscut pe bărbatul care se uita la mine.

Asgail.

Abia atunci m-am trezit de-a binelea.

Eram întins pe patul lui.

În jur era liniște, vremea a rămas mohorâtă, iar camera era răcoroasă. Când mi-am dat seama că îi strângeam tare brațul lui Asgail, m-a trecut un fior care nu avea legătură doar cu frigul.

— Î…îmi pare rău, eu… am greșit…

Am încercat repede să-mi retrag mâna și să mă ridic, dar Asgail mi-a apăsat umărul și m-a ținut jos. Am încremenit, surprins, iar el și-a îmblânzit expresia, parcă pentru a mă liniști.

S-a așezat pe marginea patului.

— De ce dormeai acolo? Te-am căutat destul de mult.

— Ah…

Abia atunci mi-am amintit și am roșit.

— M…mă jucam cu pisica… cu Rikal…

Îmi era greu să mint, așa că i-am spus doar o parte din adevăr. Din fericire, Asgail nu a era suspicios. M-a privit în continuare cu ochi blânzi.

— Ții mult la pisica aceea urâtă. O ai de mult?

— Da…

Am răspuns încet.

— E cu mine de când eram mic… Suntem singuri amândoi…

Spunând asta, am simțit din nou cât de adevărat era.

Rikal și cu mine ne aveam doar unul pe celălalt.

M-am hotărât să am și mai multă grijă de el, când mi-am amintit brusc ceva.

— Iertați-mă… Rikal este bine? Cine are grijă de el?

Am întrebat bâlbâit, iar Asgail a răspuns indiferent:

— Maysa are grijă de el. L-am lăsat la infirmerie. Du-te să-l vezi mâine.

Abia atunci am răsuflat ușurat.

— Vă mulțumesc…

În timp ce îi mulțumeam, n-am putut să nu-l privesc pe furiș. M-am temut că Rikal l-a atacat din nou pe Asgail, dar el, de parcă mi-ar fi citit gândurile, a râs scurt.

— Da, a încercat să mă omoare. Nici nu m-a lăsat să mă apropii. S-a repezit spre gâtul meu de parcă era serios.

— C…chiar?

Văzând cât de palid am devenit, Asgail s-a încruntat, ca și cum reacția mea i s-a părut absurdă.

— Crezi că aș face ceva unei simple pisici?

— Î…îmi pare rău.

Mi-am cerut repede scuze. Părea că nu s-a întâmplat nimic mai mult, dar tot eram neliniștit.

Asgail a continuat:

— Servitorii l-au prins înainte să ajung la el și i l-au dat lui Maysa. Nu-ți face griji. Nici el, nici eu nu eram răniți.

Apoi a adăugat în glumă:

— Dacă pisica aceea m-ar fi zgâriat măcar, n-ar mai fi fost în viață acum.

Inima mi s-a strâns.

Rikal era tot ce mai mi-a rămas. Dacă îl pierdeam și pe el, nu știam dacă aș mai fi avut puterea să continui.

Dintr-odată, vederea mi s-a încețoșat din nou. Am clipit, crezând că era doar din cauza ochilor mei, iar camera s-a limpezit iar.

Când am simțit umezeala rece a lacrimilor, am ridicat privirea.

Asgail m-a privit încremenit.

— Ah.

A oftat, apoi mi-a mângâiat obrazul. Cu palma rămasă pe fața mea după ce mi-a șters lacrimile, a spus:

— Bine. Nimeni nu-i va face nimic pisicii. Nici eu, nici altcineva. Dacă vrei, poate să se joace chiar și în camera asta când eu nu sunt aici. Ai înțeles?

Doream să-i mulțumesc, dar vocea mi s-a blocat. Am dat doar din cap.

Când, în cele din urmă, m-am liniștit, Asgail a zâmbit strâmb și și-a plecat capul. Am închis ochii instinctiv și am simțit buzele lui pe pleoapă. Sărutul a coborât pe obraz, apoi pe nas și, în cele din urmă, pe buze.

M-a sărutat încet, iar limba lui a pătruns printre buzele mele și a căutat-o pe a mea. Mâna care mi-a atins obrazul a coborât pe gât, a trecut peste umăr și talie, oprindu-se pe șold. În timp ce m-a sărutat, s-a urcat pe pat și m-a cuprins mai aproape.

Trupul mi-a tresărit.

— Ești un Omega.

Asgail a șoptit printre săruturi. Respirația lui rece mi-a atins buzele umede.

— Nu te pot primi pe deplin. Nu poți avea copii.

M-a sărutat din nou, iar mâna lui a alunecat sub haine, atingându-mi șoldul.

— Dar voi avea grijă de tine. Mă voi asigura că nimeni din palatul acesta nu te poate răni. Iar dacă într-o zi mă voi sătura de tine, îți voi oferi destul cât să poți trăi bine și te voi lăsa să pleci.

După ce a spus asta, Asgail și-a ridicat capul.

Deși încă vedeam încețoșat, roșeața de pe chipul lui se distingea clar.

Mi-am găsit vocea.

— Vă mulțumesc, Alteța Voastră.

Asgail a părut mulțumit de răspunsul meu și a zâmbit. M-a sărutat din nou, apoi s-a îndreptat și și-a desfăcut pantalonii.

Dorința lui era limpede.

M-am ridicat și m-am așezat în genunchi în fața lui. Mirosul dulce al feromonilor m-a învăluit. Când m-a atins pe buze, Asgail a inspirat adânc.

Am închis ochii și am deschis gura, sprijinindu-l cu ambele mâini. Am încercat să-l primesc cât puteam de mult, deși îmi era greu și maxilarul începea să mă doară.

Când m-am înecat și m-am oprit, Asgail a plescăit încet din limbă.

Apoi m-a prins de ceafă și m-a împins mai aproape.

— Ah…

Mi-a scăpat un geamăt înăbușit. Respirația mi s-a tăiat, iar ochii mi s-au umplut reflex de lacrimi. Asgail nu s-a oprit imediat, continuând până când mi-a devenit greu să mai țin ritmul.

Feromonii lui s-au intensificat în aer.

După nişte clipe, trupul i s-a încordat, iar eu am simțit gustul cald și sărat. Am înghițit instinctiv, iar Asgail a scos un sunet scurt, răgușit.

— Ah…

A rămas nemișcat pentru câteva secunde, respirând greu, apoi s-a retras.

M-am prăbușit pe pat.

— Ah…

Am tras aer în piept în reprize scurte. Gâtul mă durea, iar stomacul mi se strângea neplăcut. Am rămas întins, încercând să-mi liniștesc respirația, când Asgail s-a aplecat deasupra mea.

Mi-a sărutat chipul umed de lacrimi și salivă, apoi ochii, obrajii, gâtul. Mi-a atins ușor urechea cu buzele, fără să lase urme.

— Te-ai descurcat bine.

Asgail m-a lăudat și m-a cuprins din spate.

Trupul încă era fierbinte, dar nu mai conta.

Am închis ochii și am rămas tăcut în brațele lui.