Atenţionare: 🔞

 

— Ah!

Mi-a scăpat un geamăt lung, aproape ca un strigăt.

Erecția lui fierbinte mi-a forțat intrarea strâmtă și a pătruns în mine. Arsura mi-a încețoșat vederea. Abia atunci mi-am dat seama că trupul meu nu era suficient de pregătit, dar Asgail nu părea să se oprească.

— Ah!

Tocmai când am crezut că avea să se retragă, a împins până la capăt și m-a umplut complet. Am strigat fără să vreau.

Mișcarea s-a repetat de câteva ori. De fiecare dată când se retrăgea, rămâneam cu o senzație de gol, iar când revenea în mine îmi tăia respirația și îmi zguduia umerii.

— Aah…

Am tras aer cu greu și, în clipa următoare, un miros dulce s-a răspândit în jurul meu.

Feromonii lui Asgail.

Pentru o clipă am crezut că încerca să mă liniștească. Mi-am apăsat obrazul în pat și am respirat sacadat, ridicând cu greu privirea spre el.

I-am zărit chipul. Obrajii îi erau înroșiți, ochii îi străluceau, buzele îi luceau, iar pieptul i se ridica și cobora repede.

Nu a eliberat feromoni ca să mă calmeze.

Pur și simplu nu-și mai putea stăpâni excitația.

“O!”

Atunci am înțeles.

Nu avea răbdare să mă liniștească. Mă dorea prea mult.

Și, într-un fel, pentru mine era suficient.

Am încercat să-mi relaxez trupul, dar de fiecare dată când se mișca mă încordam din reflex. Nu reușeam să mă adaptez ritmului lui înainte ca el să pătrundă din nou.

Mișcările i-au devenit mai rapide, iar eu am renunțat să mai încerc să țin pasul și m-am concentrat doar să respir.

— Ah!

Mi-a scăpat un strigăt scurt, iar Asgail s-a oprit pentru o clipă.

Respirația lui fierbinte mi-a atins pielea.

— Ah…

A rămas nemișcat doar câteva clipe, apoi a împins din nou.

Am simțit căldura revărsându-se în mine.

Abdomenul mi-a tresărit când și-a dat drumul, iar Asgail a mai făcut câteva mișcări scurte înainte să se lase peste mine, mai greu decât înainte.

Mi-a scăpat un geamăt înăbușit.

În spatele meu s-a auzit un râs.

Mi-am întors timid capul și l-am văzut pe Asgail privind spre mine.

Poate era doar efectul plăcerii de după, dar zâmbetul lui era mai blând decât l-am văzut vreodată.

S-a aplecat și m-a sărutat.

Am închis ochii.

Încă îl simțeam în mine, pulsând încet. Când am întredeschis buzele, limba lui a venit imediat în întâmpinarea mea.

M-am întors puțin pe o parte ca să fiu cu fața spre el. Mișcarea l-a determinat să alunece aproape afară, apoi să intre din nou.

Mi-am strâns pumnii ca să nu-l trag mai aproape, dar Asgail mi-a prins mâna și și-a împletit degetele cu ale mele.

De data asta, mișcările lui erau lente.

M-am lăsat purtat de ritmul lui sub așternuturi, iar el și-a apăsat buzele de ale mele cu un zâmbet mulțumit.

Am încercat să-i răspund, dar gura mea nu m-a ascultat. Am renunțat și i-am primit pur și simplu săruturile.

Nu a durat mult până când ritmul lui a început din nou să crească.

 

─ ▫ ─

 

— Bine ai revenit, Yohan. Cum te simți?

I-am răspuns politicos Prințesei Najima, care m-a întâmpinat călduros.

— Vă mulțumesc că v-ați făcut griji pentru mine. Mă simt mult mai bine acum.

Stătea rezemată de o pernă mare și zâmbea.

— Mai bine? Totuși, pari epuizat.

— Poftim?

Am clipit surprins, iar Najima mi-a făcut semn să mă apropii.

— Vino, așază-te și mai vorbim. Asistentă, adu ceai și ceva dulce.

Apoi, ca și cum și-ar fi amintit ceva, a adăugat:

— Avem macarons cumpărate în dimineața asta. Adu-le și pe acelea.

S-a întors spre mine.

— Există un hotel renumit pe coastă, iar cofetăria lor are un pâtissier francez foarte cunoscut. Luna asta acceptă comenzi doar pentru o perioadă scurtă, așa că am cerut special câteva. Macarons de acolo sunt chiar mai celebre decât ciocolata lor.

— Ma… macarons?

Am repetat stângaci, iar Najima a râs.

— Da. Sper să-ți placă, Yohan.

M-am simțit ruşinat și am răspuns cu grijă:

— Îmi pare rău, dar n-am mai auzit niciodată de ele…

— Atunci ai noroc. Primele tale macarons vor fi de la un loc foarte bun.

Zâmbetul ei m-a determinat să zâmbesc și eu, dar inima mi s-a îngreunat.

Mai aveam ceva să-i mărturisesc, în afară de faptul că lipsisem de la prânzul de ieri.

Am făcut sex cu Prințul Moștenitor.

I-am cercetat expresia, dar Najima părea la fel de liniștită ca întotdeauna.

Totuși, indiferent dacă știa sau nu, era nevoie să-i spun și să-mi cer iertare.

Am rămas în brațele lui Asgail până aproape de zori. Nu a părut să se sature de mine, așa că probabil l-am mulțumit.

Asta explica și de ce arătam atât de obosit.

Dar el era schimbător. Putea să mă alunge în orice clipă.

Aveam nevoie doar ca Najima să mă înțeleagă până atunci.

Era nevoie să-i spun că Asgail nu era cu adevărat interesat de mine.

La urma urmei, ea urma să se căsătorească alături de el.

Iar eu plănuiam să plec.

— Prințesă…

Mi-am adunat curajul.

— Vreau să vă spun ceva…

— Ce s-a întâmplat? Pari foarte serios.

Najima și-a înclinat capul, îngrijorată.

Am înghițit în sec și am spus totul dintr-o răsuflare.

— Prințul Moștenitor… și-a petrecut noaptea cu mine. Nu știu dacă mă va chema din nou în seara asta, dar eu… adică…

— Ah…

Najima mi-a întrerupt bâlbâiala cu un oftat.

Am îndrăznit să-i întâlnesc privirea, iar ea mi-a zâmbit puțin strâmb.

— Nu e ceva pentru care să-ți faci griji. Yohan, Asgail face sex cu mai mult de zece Omega la fiecare rut. Crezi că asta se întâmplă doar atunci? Înțelegi ce vreau să spun, aşa e?

A râs fără urmă de îngrijorare.

Nedumerit, am dat din cap.

Chiar atunci, asistenta s-a întors și a așezat o tavă în fața noastră.

Am tăcut și am privit-o.

Najima mi-a oferit un zâmbet liniștitor.

“Cât de generoasă este…”

Mi-am plecat capul în semn de mulțumire.

Asistenta a turnat ceai și l-a așezat în fața noastră. Tocmai doream să-i mulțumesc și ei când ceva de pe farfuria delicată din porțelan mi-a atras privirea.

Macarons.

“Uau…”

Am deschis larg ochii.

Nu am mai văzut niciodată niște prăjituri atât de frumoase. Aveau toate culorile imaginabile.

Am ezitat, neștiind dacă aveam voie să le ating.

Najima m-a încurajat:

— Alege ce vrei, Yohan.

— Pot să iau eu primul?

Am întrebat surprins.

Ea a dat imediat din cap.

— Sigur. Ia-l pe cel care îți place.

Încurajat de vocea ei blândă, am întins mâna.

Erau roșii, roz, galbene, portocalii, verzi, albastre… toate culorile curcubeului.

Mâna mea care tremura s-a oprit asupra unuia mov închis.

Semăna cu ochii lui Asgail.

Am mușcat cu grijă dintr-un colț.

Coaja crocantă s-a spart, iar interiorul moale s-a dezvăluit.

Am închis gura, surprins.

Învelișul dulce s-a topit aproape imediat, lăsând în urmă crema fină. Gustul mi s-a răspândit în gură ca un vis.

Am clipit uluit.

— Îți place?

Vocea lui Najima părea să vină de undeva de departe.

M-am întors spre ea. Încă purta același zâmbet blând.

Am dat din cap.

— Da.

Apoi m-am uitat din nou la macaron.

A mai rămas doar o bucățică.

Am mușcat cu grijă din partea cealaltă.

Și asta s-a topit într-o dulceață fină.

Oricât încercam să mănânc încet, macaronul a dispărut repede.

Am oftat privind degetele goale, iar Najima a luat unul roșu și mi l-a întins.

— Mai ia. Și bea și ceaiul.

— Vă mulțumesc…

L-am primit recunoscător, dar m-am simțit ruşinat.

Oare era bine să mănânc singur toate bunătățile acelea?

— Ce s-a întâmplat, Yohan? Nu-ți place?

Najima m-a întrebat nedumerită.

Am dat repede din cap.

— Nu, nu… doar că… aș putea să mai iau încă două, vă rog?

— Încă două macarons?

Am înghițit în sec și mi-am plecat capul.

— Dacă sunt nepoliticos, vă rog să mă iertați…

— Sigur.

Mi-a răspuns înainte să termin.

— Ia câte vrei, Yohan. Serios.

— Poftim?

Am scăpat întrebarea fără să vreau.

Najima a râs de surprinderea mea.

— E în regulă. Pot să mai comand. Asistentă, împachetează toate macarons acestea.

— Ah, nu! Nu e nevoie! Nu trebuie să mi le dați pe toate!

Am fluturat mâinile, rușinat.

Era prea mult.

În cele din urmă, am primit de la asistentă o batistă mică și am învelit cu grijă trei macarons în ea.

— Poți să mai iei.

Najima părea aproape dezamăgită.

Am dat din cap.

— Nu, acestea sunt suficiente. Vă mulțumesc… Sunteți singura care s-a purtat atât de frumos cu mine.

 

Vocea mi-a tremurat și mi-am închis imediat gura.

Najima m-a necăjit:

— Maysa o să fie geloasă.

— Ah, și Ma…Maysa! Și ea!

Najima a izbucnit în râs și apoi a continuat să vorbească.

Mirosul ceaiului negru plutea între noi.

După ce am petrecut câteva ore în camera ei, mi-am luat rămas-bun și am plecat să-l caut pe Rikal.

Țineam strâns batista cu macarons când am cotit pe un coridor și am încremenit la vederea imprevizibilă din fața mea.

Dincolo de mica grădină, un grup de bărbați stătea pe coridorul opus.

În mijlocul lor se afla cineva pe care l-am recunoscut imediat.

Asgail.

Înconjurat de câțiva însoțitori, printre care și Daiyv, Prințul Moștenitor purta un costum negru și vorbea la telefon.

M-am ascuns după o coloană și l-am privit.

Îmi amintea de prima dată când l-am văzut.

Atunci hainele erau rupte și murdare, însă chiar și așa avea o prezență copleșitoare.

Chiar și fără amintiri, a rămas mândru și plin de viață.

Era același.

Doar că m-a uitat.

M-a înțepat nasul fără să știu de ce.

În clipa aceea, Asgail și-a întors capul.

Am tresărit și m-am ascuns mai bine după coloană.

Inima îmi bătea nebunește.

Nu știam nici eu de ce mă ascundeam, dar era prea târziu să mai ies.

M-am ghemuit și am hotărât să număr până la o sută înainte să mă uit din nou.

“Treizeci și cinci, treizeci și șase, treizeci și șapte…”

În timp ce număram în gând, am simțit un miros dulce apropiindu-se.

Am continuat să număr și abia la cincizeci și doi mi-am dat seama.

“Poftim?”

Am ridicat timid privirea.

Era chiar acolo.

Asgail stătea rezemat de perete și mă privea de sus.

M-am retras speriat.

— Ce faci aici?

În vocea lui mi s-a părut că aud o urmă de amuzament.

Poate doar mi se părea.

Buzele îi păreau ușor curbate, dar nu eram sigur.

Mi-am deschis gura să răspund, însă cuvintele nu au ieșit.

— Eu… păi…

În timp ce mă bâlbâiam, privirea lui Asgail a coborât spre batista din mâinile mele.

S-a oprit și și-a îngustat ochii.

Mi-am adunat curajul.

— Eu… doream să vă dau asta, Alteță.

— Mie? Ce este?

Picioarele parcă nu mă mai țineau, așa că am rămas în genunchi și i-am întins batista.

Asgail s-a uitat la prăjiturile învelite în ea, încruntându-se ușor, ca și cum nu înțelegea.

Mi-am stăpânit tremurul și am răspuns:

— Sunt macarons pe care Prințesa Najima mi le-a dat…

— Și?

— Și…

Am tras aer în piept.

— Am vrut să vi le dau dumneavoastră.

Brațul întins îmi tremura.

El tot nu le-a luat.

Doar mă privea de sus cu aceeași expresie imposibil de citit.

— De ce mi le dai mie?

Vocea lui, de obicei joasă, a coborât și mai mult.

Am ezitat, apoi am răspuns sincer:

— Sunt foarte bune. Prințesa a spus că se găsesc greu…

Abia atunci mi-am dat seama de ce a reacționat așa.

— Poate… nu vă plac?

Cineva ca el probabil avea oricum mai multe dulciuri decât putea mânca.

Chiar atunci, stomacul meu a mârâit.

Mi-am coborât capul de rușine.

“Ce fac?”

El nu mai era omul care a mâncat terci doar ca să supraviețuiască.

De ce îi ofeream câteva prăjituri de parcă era ceva prețios?

Ochii mi s-au umplut de lacrimi.

Greutatea din palmă s-a micșorat.

Am ridicat timid privirea.

Asgail ducea un macaron la gură.

Prăjitura galbenă a dispărut pe jumătate dintr-o singură mușcătură.

L-am urmărit mestecând încet.

Inima îmi bătea tot mai tare.

A înghițit, iar eu am întrebat cu voce tot mai slabă:

— Dumneavoastră… mâncați des așa ceva?

Eram gata să-mi promit că nu voi mai face niciodată ceva atât de prostesc, dar el a vorbit primul.

— Nu.

Abia și-a mișcat buzele.

— Este prima dată.

Am deschis larg ochii.

A mai luat un macaron, l-a băgat în gură, l-a mestecat încet și a înghițit.

Apoi s-a uitat la mine, încă ghemuit în fața lui.

— Sunt bune.

Vocea lui blândă era mai sinceră decât orice am auzit vreodată.

Nu era nicio urmă de ironie în privirea lui. Până și ochii erau calzi.

Vinovăția și mustrările mele au dispărut pe loc, înlocuite de o căldură care mi-a umplut pieptul.

L-am privit și am zâmbit larg.

— Mă bucur.

Asgail nu mi-a răspuns cu un zâmbet.

Dar nici nu s-a încruntat.

Dacă era nevoie să-i descriu expresia, aș fi spus că pur și simplu a încremenit.

Stătea acolo și mă privea de parcă a uitat de tot ce era în jur.

Apoi, dintr-odată, a întins mâna.

Mi-a prins brațul și m-a ridicat într-o singură mișcare.

Pentru o clipă am avut senzația că zbor.

Chipul lui mi-a umplut vederea, apoi m-a tras într-o îmbrățișare strânsă și și-a lipit buzele de ale mele.