– Poftim?!

Bliss clipi, luat prin surprindere de remarca bruscă, și a întrebat din nou. Penelope continuă pe un ton ferm.

– Deocamdată, cred că ar trebui să ne odihnim. E târziu, iar mâine e nevoie să începem devreme. Hai să ne limpezim mintea mai întâi.

Apoi a adăugat, cu privirea hotărâtă.

– Mâine dimineață, când contele va pleca, să-i lăsăm altă impresie. Vom observa cum reacționează atunci.”

– Bi…bine.

Nu se poate să-mi adreseze toate acele înjurături, aşa e?

– Nu, absolut deloc. Ai încredere în mine.

De parcă i-ar fi citit gândurile lui Bliss, Penelope îi vorbi liniștitor și îi dădu câteva palme încurajatoare pe spate.

– Nu-ți face griji și culcă-te. Îmi asum eu responsabilitatea. Totul va fi bine.

Dacă e adevărat… atunci e o ușurare.

Urmările incidentului complet imprevizibil l-au lovit puternic. Un val de epuizare l-a copleșit, de parcă întregul său trup era maltratat. A scos un suspin lung, iar Penelope l-a întrebat zâmbind.

– Deci, cum era? Să-l vezi în persoană pe contele pe care îl admirai atât de mult?

Bliss a râs ruşinat, iar Penelope a dat din cap, de parcă s-a așteptat la acea reacție.

– Probabil că ești obosit azi, așa că odihnește-te puțin. Mâine te trezești la ora nouă. Contele va lua micul dejun la ora opt și va pleca la ora nouă. Probabil că nu ai putut să-l vezi cum se cuvine noaptea, deci mâine, sub soarele strălucitor, să-l întâmpinăm cum se cuvine.

Ea avea deja un plan elaborat. Reacția ciudată a contelui nu conta deloc pentru ea. Era doar un incident mic, foarte mic, nesemnificativ.

– Atunci, Penelope, îți mulțumesc pentru ziua de azi.

– Vise plăcute, Bliss.

După ce și-a luat rămas bun de la Penelope, Bliss s-a dus să-și caute camera. În interiorul acelui spațiu absurd de mic — mai mic decât orice loc în care locuise vreodată — se aflau doar un pat de o persoană, un dulap pentru lucrurile sale și un birou. În doar doi pași a ajuns la pat, s-a lăsat să cadă pe el și s-a uitat fix la tavan.

Abia după ce a rămas singur, un suspin de ușurare i-a scăpat în sfârșit. Pe măsură ce tensiunea îi părăsea trupul, un sentiment ciudat s-a strecurat din nou în el.

Ce naiba era asta, de fapt?

Oricât s-ar fi gândit la asta, nu putea să înțeleagă. Nu părea că şi contele l-a recunoscut, exact cum a spus Penelope — dar atunci ce era reacţia aia?

Atât de diferită față de înainte…

“Bliss.”

Pieptul îi bătea din nou cu putere. În timp ce își așeza încet o mână peste inimă, Bliss şi-a dat seama.

Ah… acea senzație de bătăi puternice de atunci… poate că era anticipare.

Poate pentru că nu a dormit bine în noaptea precedentă, Bliss abia a reușit să se trezească la timp. După ce şi-a oprit alarma de două ori, nu a avut de ales decât să se îmbrace în grabă și să iasă în fugă ca un nebun.

– Bl… Blair! Ai ajuns!

Penelope, care stătea lângă intrare, i-a făcut cu mâna zâmbind larg când l-a văzut.

– Î…îmi pare rău că am întârziat.

Se scuză el, gâfâind, dar ea clătină din cap.

– Din fericire, ești teafăr. Ducele a terminat pregătirile, dar a spus că va coborî în zece minute.

Abia atunci Bliss s-a relaxat.

– Ce ușurare, serios!

El expiră și își apăsă o mână pe piept. În acel moment, simți brusc o prezență ciudată în spatele lui. Se încruntă, iar Penelope șopti încet.

– Coboară contele.

Un avertisment să nu vorbească pentru orice eventualitate. Bliss ezită, apoi s-a întors cu grijă. Exact cum a spus ea, Cassian cobora scările.

Sub lumina strălucitoare a soarelui de dimineață, arăta complet diferit față de ziua precedentă. Bărbatul care părea atât de gol acum părea o creatură plină de aroganță, pe deplin conștientă de tot ceea ce deținea.

Pașii lui se mișcau într-un ritm lent, măsurat. Trupul său păstra un control perfect, fără să se balanseze mai mult decât era necesar la fiecare pas. Chiar și degetele lungi și elegante alături de care își încheia jacheta în timp ce cobora păreau calculate — nu exista nici o urmă de dezordine.

Pentru o clipă, Bliss a rămas acolo, amețit, privindu-l pe bărbat cum se apropia de el.

Părul lui pieptănat cu grijă și, sub el, ochii cenușiu-argintii vizibili din spatele ochelarilor. Culoarea, pe care nu a reușit să o distingă clar în întunericul din noaptea precedentă, îi dădea acum lui Bliss un ciudat sentiment de disonanță. A crezut că seamănă cu cineva din propria lui familie, dar era o greșeală. Singura asemănare era înălțimea lor. Familia lui nu semăna deloc cu expresia rece a acelui bărbat.

Desigur că nu, s-a gândit Bliss. Familia mea e bună. Ne pasă unii de alții. Doar oamenii care nu știu nimic bârfesc și ne numesc demoni, degenerați, perverși, câini turbați.

Da. Oameni ca tine. Cassian Strickland.

– Bună dimineața, conte.

Penelope îl salută politicos, dar el trecu direct pe lângă ea, fără măcar s-o privească. Era de așteptat. De ce ar merita cineva ca mine să fie comparat cu ticălosul ăla? O scânteie de sfidare se aprinse în interiorul lui Bliss. Atitudinea aia a ta de om îngâmfat nu va mai dura mult.

– Cine eşti tu?

Dar Bliss știa, de asemenea, că era mult prea devreme să arate ceva din toate astea la exterior. Stând în spatele lui Penelope, încremeni la auzul vocii lui Cassian, care s-a oprit la doar câțiva pași de el. După o clipă de ezitare, şi-a ridicat încet privirea — și exact cum s-a așteptat, ochii lui s-au întâlnit cu ai lui Cassian.

Era gata să țipe. Felul în care Cassian îl privea cu sprâncenele încruntate părea să spună: “Spune ceva aiurea și îți rup gâtul.” Desigur, asta nu s-ar fi întâmplat cu adevărat.

Dar dacă s-ar întâmpla?

– B…Blair Carlton. Sunt o rudă îndepărtată a mătușii Penelope!

Bliss își plecă repede capul și recită povestea pe care o pregătise dinainte. Oare uitase cu adevărat prezentarea de ieri? Sau îl testa intenționat?

Nervos, își ținea capul aplecat și își mișca doar ochii pentru a arunca o privire în sus. Cassian încă se uita fix la el, cu sprâncenele încruntate. Oare pur și simplu nu-i place să aibă străini prin preajmă? Care-i problema lui?

Enervat, nu putea face altceva decât să zâmbească. Bliss îşi ridică colțurile buzelor.

– Te-am salutat ieri… Mă întrebam dacă îți amintești…

– Hei!

– Da?

La acel singur cuvânt, Bliss a răspuns imediat. În fața lui Penelope, care privea îngrijorată, Cassian a scrâșnit din dinți și a mormăit:

– Dacă îți mai văd fața când mă întorc azi, o să ți-o fac praf.

Aaaah!

Bliss și Penelope au țipat amândoi în sinea lor, în același timp. Dar, complet indiferent la reacțiile lor, Cassian s-a întors cu spatele și s-a urcat în mașină.

Șoferul a închis ușa și s-a grăbit să se așeze la volan, iar cei doi nu au putut decât să rămână acolo, privind mașina cum se îndepărta. Odată ce asta a dispărut din vedere, Bliss a izbucnit în sfârșit:

– C…ce era asta? Ce s-a întâmplat?

Ea era singura care îi putea da un răspuns. Dar Penelope doar clătină din cap, cu o expresie îngrijorată.

– Nici eu nu ştiu.

După ce s-au gândit intens, ținându-se de cap, singura concluzie la care au putut ajunge era:

– Ceva a mers prost.

– Era introducerea?

La întrebarea lui Bliss, Penelope şi-a mângâiat bărbia gânditoare.

– Posibil… S-a enervat brusc imediat după aceea.

Dar asta era tot. Nu era prima dată când era prezentat un nou angajat, iar el nu a reacționat niciodată așa până atunci. Și având în vedere ce s-a întâmplat în dimineața aceea…

De obicei, contele nu arăta absolut niciun interes față de personal. Ce naiba se întâmpla?

– Păi, Penelope…

Bliss i-a vorbit cu grijă administratorei, care părea profund tulburată.

– Ar trebui să… demisionez? Contele mi-a spus…

Îl ustura nasul, iar ochii s-au umplut de lacrimi în mijlocul propoziției. Ce nemernic. De ce ar insulta brusc pe cineva în felul ăsta și i-ar spune să plece?

– O, Bliss.

Suflându-și nasul, Bliss şi-a șters repede ochii cu mâneca. Penelope îl mângâie repede, bătându-l ușor pe braț.

– Nu-l lua în seamă. Probabil că şi contele e doar într-o dispoziție proastă. Când se va întoarce după-amiază, lucrurile ar trebui să fie mai bune. Hai să vedem cum evoluează situația atunci, bine? E în regulă, e în regulă.