Bărbatul mergea pe coridorul lung și îngust, fredonând o melodie cunoscută. Acest traseu îl îl enervase întotdeauna, dar de data asta totul era diferit. Pentru că persoana pe care o admirase pe ecran timp de atâția ani îl aștepta acum la capătul coridorului. Deși era prea târziu, vedeta sa nu mai avea strălucirea tinereții, ci devenise un “adult” banal, fără nimic deosebit. Totuși, la o privire mai atentă, se mai puteau zări urme ale trecutului. Doar gândul la asta îl umplea de înflăcărare. Mai era ceva timp până când evenimentele legate de “Hope” urmau să se desfășoare; nu ar strica să folosească acest timp pentru a “se distra puțin”. Când Ben a auzit că “Hope” era capturat și adus aici, aproape că a izbucnit în lacrimi de recunoștință. Nu era asta dovada că Dumnezeu încă veghea asupra lui și îl binecuvânta? Chipeşul băiat după care tânjise atât de mult se afla acum la îndemâna lui. Era cu adevărat un dar din cer. Urma să exploreze acest dar cu toată pasiunea și puterea sa. Urma să-și împlinească toate visurile, toate lucrurile pe care îndrăznise să le vadă doar pe ecran. Ben a tras aer adânc în piept, încercând să-și suprime respirația rapidă și agitată. Dar, oricât s-ar fi străduit, penisul său în erecție de sub talie încă îi determina cămașa să se umfle vizibil. A chicotit neputincios, bătând ușor cu mâna peste umflătură.

– Bine, te las să intri imediat.

Deschise ușa subsolului, fredonând în timp ce cobora, apoi inspiră din nou adânc. Mirosul de mucegai îi asalta nările. Era un miros pe care de obicei îl detesta, dar azi i se părea ciudat de diferit. Ben se grăbi să coboare scările, parcurgând câte două sau trei trepte odată. În mâini ținea o cutie cu firimituri de pâine uscată și o sticlă de apă pentru copii.

Aruncă pâinea și apa în fiecare cușcă, ca și cum ar fi hrănit animale sălbatice. De fiecare dată când trecea pe lângă ei, copiii se dădeau înapoi speriați, apucând repede firimiturile și îndesându-le în gură. Din când în când, bărbatul lăsa intenționat pâinea să cadă pe podeaua murdară sau se prefăcea că întoarce sticla cu apă cu gura în jos, vărsând apa în fața lor. Îi părea amuzant să-i vadă pe copiii naivi devenind palizi, de parcă erau pe punctul de a muri.

Dar de data asta, nu mai juca jocuri răutăcioase. Toată atenția lui era concentrată acum asupra singurei și unicei vedete – propria lui supervedetă. Apropiindu-se de ultima cușcă a lui Chrissy, fața i s-a înroșit de emoție.

– Hope, am ajuns.

Stătea în fața cuștii lui Chrissy, strigându-l cu o voce veselă. Chrissy era ghemuit într-un colț, cu stomacul învolburat la auzul numelui pe care îl ura, dar stomacul îi era gol, așa că nu putea să vomite nimic.

– Probabil ți-era foarte dor de mine, nu-i așa? Haide, mănâncă. Probabil ți-e foarte foame…

A scos apa și pâinea din cutie și i le-a întins prin gratiile reci. Chrissy nu avea chef să mănânce, dar și-a înăbușit adevăratele sentimente și a întins cu grijă mâna să le ia. Ținând bucata de pâine, a afișat un zâmbet obosit.

– Mulțumesc, Ben. Ești atât de amabil.

Ben rămase cu gura căscată, fața lui strălucind de satisfacție la vederea lui prefăcându-se vulnerabil. Chrissy luă o mică mușcătură din pâine, suspină intenționat, apoi vorbi.

– Eram puțin surprins că m-ai recunoscut. Au trecut peste 10 ani de atunci… calitatea videoclipului nu era prea bună pe atunci.

– Videoclipul era restaurat și relansat recent. Nu știai?

La naiba. Nenorocitule.

În contrast puternic cu tonul entuziast al bărbatului, starea de spirit a lui Chrissy a ajuns la cel mai jos nivel. Progresele tehnologice erau uneori lipsite de sens. Voia să se grăbească imediat afară, să găsească toate acele videoclipuri și să le ardă. Dar realitatea din fața lui era una alături de care era nevoie să se confrunte.

Deja s-au răspândit online, cum poți să le oprești de unul singur? Bărbatul își continua poveştile, complet indiferent la starea de spirit mizerabilă a lui Chrissy.

– Toată lumea își amintește de “Hope”. Toată lumea e încântată că videoclipul era restaurat. Urmează chiar și o proiecție specială. Imaginează-ți, toată lumea te va urmări în momentul tău de glorie… Fundul tău și micuța ta gaură drăguță vor umple marele ecran…

Pentru Chrissy, faptul că nu și-a pierdut cumpătul și nu s-a năpustit asupra lui ca să-l sugrume chiar acolo și atunci era aproape un miracol. Poate că era din cauză că trupul îi amorțise de groază. În orice caz, a reușit să depășească acea criză disperată. Chrissy a respirat lent și stăpânit, o respiraţie care cuprindea totul: frică, furie, dezgust și disperare. Și apoi, brusc, și-a dat seama de ceva. Cuvintele pe care bărbatul tocmai le rostise păreau să aibă un alt înțeles.

Chiar dacă doar pentru câteva clipe trecătoare, a profitat de ea, asta era “ocazia” pe care o căutase cu disperare .

Chrissy își ridică încet capul și începu să vorbească.

– Și ce dacă?

– Poftim?

Bărbatul, care zâmbea satisfăcut, păru brusc nedumerit. Chrissy își strânse ochii, iar vocea îi era o șoaptă plină de semnificaţii ascunse.

– Spune-mi adevărul: ai pregătit un eveniment atât de grandios și totuși ai de gând să mă închizi în cușca asta? Voi fi extrem de dezamăgit. Acolo…

Se încruntă intenționat și suspină obosit. În același timp, nu uită să-și mângâie ușor buza inferioară cu degetul arătător.

Dacă acest bărbat este cu adevărat un fan al lui “Hope”, așa cum pretinde, cu siguranță își va aminti. Acest gest este exact aceeași poză caracteristică pe care “acel bărbat” i-a ordonat odată lui “Hope” să o execute. Așa cum era de așteptat, ochii lui Ben s-au luminat brusc, respirația i s-a accelerat și a devenit greoaie. Nu-și putea ascunde fericirea, gâfâind și dând din cap în repetate rânduri.

– Desigur! Desigur că ne-am pregătit! Tu ești personajul principal! De fapt… erau multe dezbateri cu privire la faptul dacă să te punem sau nu pe scenă. Înțelegi, ești… cam în vârstă acum. Majoritatea oamenilor nu vor să distrugă amintirile.

Ben zâmbi larg, vocea lui fiind presărată cu o simpatie prefăcută:

– Înțelegi, nu-i așa?

Dar asta era o ocazie pe care Chrissy nu o putea lăsa să-i scape. A pus bucata de pâine jos și și-a strecurat încet mâna prin spațiul dintre gratii. Chrissy a simțit clar cum Ben s-a crispat ușor când vârfurile degetelor i-au atins obrazul. I-a mângâiat pielea încet, cu blândețe, ca o gâdilare, iar vocea îi era un suspin ușor.

– Desigur că înțeleg. Dar e atât de nedrept! Voi vă bucurați de asta, în timp ce eu sunt lăsat pe dinafară. Vreau și eu să văd… e în regulă?

Ben s-a uitat fix la fața lui Chrissy pentru un moment îndelungat, apoi s-a întors brusc la realitate, scuturând din cap în semn de refuz.

– Nu am autoritatea să decid. Eu doar urmez ordinele superiorilor mei…

– Știu. Nici eu nu vreau ca fanii mei să aibă probleme, a răspuns Chrissy cu fermitate, apoi a zâmbit ironic și amar.

– Vreau doar să văd… să văd cine eram pe atunci. Am filmat doar; nu am văzut niciodată cum arătam de fapt.

El oftă intenționat, cu vocea plină de regret.

– În plus, toată lumea s-a adunat să vadă un film, iar eu nu sunt acolo… Tu însuți ai spus-o, acum sunt bătrân și nimănui nu-i mai pasă de mine. Doar gândul ăsta mă determină să mă simt incredibil de singur…

Ce ridicol. Parcă s-ar pregăti să vadă o capodoperă cinematografică ce a câştigat un Oscar, când, în realitate, sunt doar o adunătură de perverși strânşi să vizioneze reluări ale unor filme cu abuzuri asupra copiilor.

Înăbușindu-și sentimentul crescând de dezgust, Chrissy a încercat să trezească milă. Și, așa cum se aștepta, Ben a căzut cu ușurință în capcană. S-a scărpinat în cap, apoi și-a frecat bărbia cu o expresie îngrijorată. Profitând de asta, Chrissy s-a sprijinit slab de gratii, cu vocea implorând cu disperare.

– O să stau doar într-un colț și o să privesc. Vreau să văd cât de excitați devin din cauza mea. Apoi o să mă întorc imediat aici. Bine?

Apoi a adăugat cu o voce plină de durere:

– Ai spus că ești fanul meu, dar nici măcar lucrul ăsta mic nu-l poți face?

– Ăăă… asta… s-a bâlbâit Ben, cu o expresie confuză. Chrissy aproape că își putea imagina cum îi curgea sudoarea rece pe șira spinării. Și, într-adevăr, o clipă mai târziu, Ben gemu, suspină și spuse…

– Bine… Dar…

Își întinse mâna și netezi ușor umflătura din fața cămășii, vocea lui devenind răgușită.

– Vreau… să-mi spui mai întâi cât vrei.