“Ce caută ticălosul ăla aici?”

Mintea mea, momentan goală, a revenit brusc la viață. Nu era nevoie să mă gândesc prea mult – exista un singur răspuns: să plec de aici. Nu puteam sub nicio formă să dau din nou peste el. Poate că nu m-ar fi recunoscut într-un loc ca ăsta, dar chiar și cea mai mică urmă a prezenței lui era insuportabilă. Nimeni nu trebuia să-și afișeze astfel preferințele sexuale – și cu atât mai puțin în fața lui.

– Unde te uiți, nenorocitule?

N-am ezitat. I-am tras un pumn în față. A scos un țipăt scurt și s-a clătinat înapoi. Profitând de momentul în care strânsoarea lui s-a slăbit, m-am eliberat și m-am strecurat prin mulțime.

– Scuzați-mă, vă rog să vă dați la o parte, îmi pare rău…

Am repetat aceste cuvinte în timp ce treceam în viteză pe lângă bar, împingând cu brutalitate. Oamenii au mormăit nemulțumiți, apoi și-au reluat preocupările. mă gândeam doar să fug, să fug, ca să nu mă mai poată zări.

M-am repezit spre ușa din spate, am deschis-o cu greu și m-am rostogolit în alee, expirând adânc. Zgomotul asurzitor era înăbușit în spatele ușii închise; aici, totul era tăcut. Nu mai plutea niciun fum înțepător – doar mirosul urât al gunoiului care m-a determinat să-mi strâng nasul.

De ce naiba era el aici?

Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mi se părea mai absurd. Cine ar fi putut să-și imagineze că o să-l întâlnesc aici, la ora asta, dintre toate locurile posibile?

Am suspinat din nou, m-am uitat la ceas – și am înjurat cu voce tare. Trecuse cu mult de miezul nopții. Acum nu mai aveam nicio șansă să găsesc pe altcineva într-un alt club.

– La naiba, la naiba…

Am lovit cu piciorul peretele murdar, urlând înjurături în noapte. Abia după ce am eliberat suficientă furie mi-am recăpătat respirația. Nu aveam de ales decât să mă duc acasă.

M-am îndreptat spre strada principală ca să fac semn unui taxi, mormăind înjurături în barbă. Nu o să mai am o șansă ca asta până după proces. De asta venisem în seara asta – și totuși, singurul bărbat pe care am reușit să-l agăț s-a dovedit a fi un bărbat căsătorit cu trei copii, iar pe deasupra, am dat peste Nathaniel Miller.

– La naiba!

Am dat un picior în pământ când am auzit o ușă deschizându-se în spatele meu – apoi pași rapizi. M-am întors, iar cineva m-a apucat de braț. M-am izbit de perete, amețit, clipind până când o voce dură a ajuns la urechile mele.

– Fricos mic – unde crezi că te duci? Nu am terminat!

Mi-am adunat suficient mintea cât să-l recunosc și am gemut. Fața lui era roșie de furie, în timp ce mă privea cu o privire furioasă.

– Serios…

M-am îndreptat și mi-am dat părul la o parte de pe față.

– Nu m-ai auzit? Am spus că nu fac sex cu oameni care au parteneri! Nu mai pierde timpul și du-te și găsește-ți pe altcineva. Se pare că o mulțime de rataţi fac sex cu oricine – exact ca tine.

Am lăsat-o așa. Eram într-o dispoziție prea proastă ca să mă abțin. Fața lui înroșită de furie m-a determinat doar să mă întorc cu spatele – dar el nu m-a lăsat să plec.

– Gigolo nenorocit!

Mi-a dat un pumn. Am încercat să mă feresc, dar reflexele m-au lăsat. Abia am evitat o lovitură directă la maxilar, doar ca să fiu lovit cu obrazul de perete.

– Aah…

Am gemut în timp ce amețeala m-a cuprins. Am clipit ca să-mi limpezesc mintea – apoi un alt pumn m-a lovit în plin. M-am prăbușit la pământ.

– Aah…

Prin vederea încețoșată, l-am văzut desfăcându-și fermoarul pantalonilor ca să scoată ceva. S-a năpustit să mă dezbrace, excitația lui legănându-se în timp ce îmi smulgea pantalonii.

Îi păsa doar de un singur lucru – și mă credea neajutorat. Dar nu aveam de gând să las asta să se întâmple. Când s-a aplecat spre mine, l-am lovit cu putere cu piciorul în acel apendice murdar.

– A…aaah!

A scos un sunet sufocat și a căzut cu fața în jos. M-am ridicat repede și l-am lovit cu picioarele fără milă – i-am răsucit trupul pe jumătate, apoi i-am călcat din nou excitația expusă. I-am auzit țipătul, dar n-am simțit nicio remușcare.

– Aah… aah…

S-a îndepărtat clătinându-se pe alee, cu lacrimi, muci și salivă curgându-i pe față, în timp ce fugea strângându-se de el însuși ca un animal îngrozit.

Deja are trei copii – nu mai are nevoie de alții.

Am scuipat pe pământ și m-am încruntat la o baltă de sânge de pe pavajul spart. Apoi am simțit mirosul: acea dulceață slabă, amestecată cu fumul de tutun.

Un fior mi-a parcurs șira spinării. Mi s-a ridicat părul în cap. Ochii s-au deschis larg.

Nu se poate.

Nu voiam să cred – dar instinctul meu știa deja. Mirosul acela neplăcut, acea umbră de dulceață, dovedeau asta. L-am mai simţit înainte.

Am avut nevoie de un curaj imens să mă uit. Luptându-mă cu partea din mine care voia să stimuleze că nu e așa, mi-am întors încet capul. În aleea slab luminată – puține becuri funcționau, dar norii se despărțiseră pentru a lăsa să pătrundă lumina palidă a lunii – am zărit o umbră.

Nu departe, o siluetă masivă, care nu-și avea locul în această străduță dărăpănată. Cea pe care încercasem cel mai mult să o evit, care se înălța deasupra mea. Am scos un sunet înăbuşit, forțat.

SLAVĂ DOMNULUI!

Ne-am privit unul pe celălalt în tăcere. Nathaniel Miller, așa cum îl văzusem ultima oară, se sprijinea încă de baston, cu o țigară strânsă între buze. Ochii lui de un violet intens erau ațintiți asupra mea, iar nota dulce a fumului său a rămas neschimbată. Chiar și acea urmă de insolenţă ironică se păstrase.