După ce s-a gândit până aici, Ariel a schimbat firesc subiectul și și-a luat rămas bun.

– Bine atunci, Koi, mai vorbim data viitoare. Chiar și după ce plec în Vest, putem vorbi la telefon oricând, așa că dă-mi de știre când vrei.

– Da, am înțeles.

Abia după ce au mai schimbat câteva cuvinte, cu un sentiment persistent de regret, au închis în cele din urmă. Koi, care privise pentru o clipă telefonul, s-a gândit brusc la chipul lui Bill. De când Bill și Ariel deciseră oficial să se întâlnească, Bill venea mereu în Est în afara sezonului. Datorită acestui fapt, Koi îl văzuse de câteva ori, dar, împreună cu alți prieteni, nu făceau decât să schimbe ocazional vești după nuntă.

Ar trebui să sugerăm și noi să plecăm în vacanță?

Ochii i s-au luminat pentru o clipă la gândul acesta imprevizibil, dar era într-adevăr doar o clipă. Koi a renunțat repede, gândindu-se: “Asta nu va merge”. Nu putea să-i spună așa ceva lui Ashley, care era ocupat tot anul cu munca la firma de avocatură. În plus, copiii erau încă prea mici. A alungat repede gândul acela și a ieșit din cameră.

Să-i vadă pe micuții Ashley care îl așteptau.

Unde sunt copiii?

În timp ce se plimba căutându-i, Koi și-a amintit încă o dată de singurul dezavantaj al acestei magnifice vile. Era pur și simplu prea mare. Era bine când copiii alergau și se jucau, dar când încercai să-i găsești așa, habar n-aveai unde erau. Iar dacă se hotărau să se joace de-a v-ați ascunselea, era literalmente cel mai rău lucru posibil. Koi nu reușise niciodată să-i găsească. Copiii păreau să găsească acest aspect amuzant, dar faptul că rătăcea prin casă căutându-le ascunzătorile îl lăsa adesea epuizat și gata să se prăbușească.

Cel puțin înainte ca şi copiii să poată merge cum trebuie, petrecea mult timp ținându-i în brațe. Dar odată ce au crescut puțin, dispăreau frecvent, determinând să fie dificil să le vadă fețele în fiecare zi. Mai mult, Grayson și Stacy, poate pentru că erau gemeni, se înțelegeau deosebit de bine și stăteau mereu împreună. Probabil că, în acest moment, se jucau undeva din nou…

Tocmai când se gândea la asta…

– Tati!

– Tatiii!

Copiii, care probabil se ascundeau undeva, au apărut brusc și s-au agățat de picioarele lui Koi. Surprins, Koi s-a uitat în jos, apoi a zâmbit.

– Grayson, Stacy.

Îndoindu-și genunchii, a luat câte un copil în fiecare braț, sărutându-i pe rând pe obraji.

– Unde ați fost? Vă jucați de-a v-ați ascunselea?

În loc să răspundă, Grayson l-a îmbrățișat pe Koi de gât. Stacy era cea care a vorbit.

– Așteptam să ne jucăm cu tati.

– O, Doamne, de ce n-ați venit în cameră?

Când Koi a întrebat surprins, Stacy și Grayson s-au privit unul pe celălalt.

Koi a înțeles repede ce însemna acea privire. Auzise că unii Alfa găsesc feromonii celorlalți neplăcuți. În cazuri grave, asta putea provoca chiar dezgust și vărsături. Ambii copii aveau aceleași trăsături ca Ashley, așa că probabil nu le plăcea mirosul feromonilor lui.

Așadar, Ashley probabil că împrăștiase feromoni în cabina de probă.

Dacă şi copiii erau atât de dezgustați, probabil că lăsase în urmă un miros destul de puternic. Nu era încă momentul ca trăsăturile lor să se manifeste pe deplin, așa că părea doar să-i determine să se simtă oarecum incomod…

Odată ce vor crește, s-ar putea să fie nevoie să-și facă griji în legătură cu această problemă. Deoarece trăsăturile acestor copii erau determinate încă de la naștere, aversiunea lor ar putea fi chiar mai puternică.

După ce s-a gândit o clipă, Koi s-a prefăcut că nu se întâmplă nimic, a zâmbit și s-a uitat pe rând la copii.

– Bine, atunci. Ce să ne jucăm acum?

Nathaniel ar fi trebuit să fie la școală, iar Grayson și Stacy abia se întorseseră. Frații și surorile mai mici probabil că dormeau, așa că şi Koi își putea dedica tot timpul celor doi. La întrebarea lui Koi, copiii au răspuns de parcă ar fi așteptat asta.

– Vreau să-l miros pe tati!

– Tati miroase bine!

– Ăăă…

Se refereau la mirosul feromonilor. Nu știa dacă era vorba de o scăpare sau de altceva, dar de ceva vreme, copiii se agățau adesea de Koi ca să-i miroasă parfumul. Văzându-i cum îl căutau cu nasul acum, părea că îl ascunsese bine, dar, așa cum era de așteptat, cei doi erau plini de nemulțumire.

– Grayson, Stacy. Nu ar trebui să continuați să mirosiți feromonii lui tati.

– De ce?

– De ce nu?

– Pentru că…

Pentru că am promis să-mi eliberez feromonii doar pentru Ash.

Koi a ignorat răspunsul care i-a venit imediat în minte și a spus altceva.

– E nepoliticos să miroși feromonii altcuiva așa. Chiar dacă e tati, n-ar trebui să faci asta, bine?

Când i-a certat blând, gemenenii s-au privit unul pe cealălalt fără să spună nimic. Înclinându-și capetele ca și cum ar fi simțit ceva ciudat, Stacy a mormăit încet.

– Dar… de mai devreme se simte un miros înfricoșător. Se spune că, dacă miroși parfumul lui tati, te simți mai bine.

Oare se referă la feromonii lui Ashley?

Singurele mirosuri de feromoni pe care le puteai simți în conac erau ale lui Koi și ale lui Ashley. Toți angajații erau fie Beta, fie Gamma, așa că nu puteau emite feromoni. În mod evident, urmele persistente ale feromonilor lui Ashley, erau cauza. În timp ce Koi stătea nedumerit, Grayson își sprijinise capul de pieptul lui Koi și vorbi cu o voce abătută.

– Nu o să mai facem asta în viitor, dar putem măcar să mirosim azi? Ne este atât de frică…

Incapabil să mai reziste în fața vocii pline de milă a copilului, Koi deschise gura, o închise din nou, scoase un scurt suspin și, în cele din urmă, vorbi.

– Atunci… data viitoare, serios, nu mai faceți asta, bine?

– Da!

– Da, bine! Nu o să mai facem asta!

Gemenii dădură din cap bucuroşi, unul după altul. Simțind cum un zâmbet incontrolabil îi apare pe buze la vederea drăgălăşeniei copiilor, Koi îi strânse puternic în brațe pe micuții aceștia. Deși nu-i puteau simți mirosul, văzându-i cum respirau adânc, în mod audibil, știa că o făceau cum trebuie.

– E un secret față de tata.

– Da, secret.

– Nu o să spun nimănui, niciodată.

Gemenii, după ce au făcut promisiune sinceră, și-au îngropat nasurile în umerii și pieptul lui Koi și au tras câteva respirații adânci. Abia atunci, părând mulțumiți, și-au relaxat trupurile. În timp ce Koi îi privea, Stacy, care tocmai expirase adânc, a întrebat.

– Dar, tati, chiar nu simți mirosul?

Li se părea ciudat că, în timp ce ei sufereau din cauza mirosului de feromoni al lui Ashley, Koi nici măcar nu știa dacă acel miros era prezent sau nu. Simțindu-se oarecum ruşinat, Koi dădu din cap.

– Da.

– Nici nu-i simți gustul?

Grayson interveni din lateral. Koi răspunse din nou:

– Aşa e. Nu e vorba că nu simt deloc… Îl simt puțin.

Mai ales dulceața, o simțea vag. De aceea, Ashley dădea mereu instrucțiuni să-i pregătească deserturi realizate cu grijă.

– Înțeleg. Tati simte doar dulceața.

– Înțeleg.

Grayson și Stacy vorbeau pe rând. Văzând zâmbetele care apăreau pe buzele copiilor, Koi le-a zâmbit înapoi fără să se gândească prea mult. Gemenii, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, și-au îngropat din nou nasurile în trupul lui Koi și au inspirat adânc. Pentru o vreme, au petrecut timpul așa, așezați pe podeaua holului.

– Nathaniel a venit să mă caute?

Când a auzit raportul secretarei, Ashley s-a încruntat și a întrebat din nou. Un vizitator, altul decât Koi, era absolut nedorit, dar, întrucât era o premieră, nu s-a putut abține să nu se oprească din ceea ce făcea. Copiii nu le cereau aproape niciodată nimic lui Ashley sau lui Koi. Majoritatea lucrurilor le erau oferite înainte chiar să apuce să le ceară, iar ei aveau o abundență de lucruri de care nici măcar nu aveau nevoie. Dar faptul că venise aici însemna că, în mod clar, avea o misiune importantă.

Koi s-ar îngrijora dacă ar ști.

Suspinând, Ashley își frecă fruntea și vorbi cu o voce enervată.

– Lasă-l să intre.

– Am înțeles.

După ce secretara a ieșit, Nathaniel a intrat. Fiul cel mare, acum în clasa a VI-a, crescuse deja foarte mult în înălțime, ajungând la 180 de centimetri. Probabil că va ajunge la înălțimea lui Ashley, poate chiar mai înalt. Aflat în plină creștere, băiatul zvelt semăna înfricoșător de bine cu Ashley.

Nu era doar problema lui Nathaniel. Din păcate, copiii lui Ashley, de parcă erau creați exclusiv din genele lui, toți semănau cu el. Singura consolare era cel mai mic dintre copii. Din această cauză, nu putea să nu păstreze o anumită distanță față de copiii săi. Chiar și așa — dacă nu era Koi, nu ar fi încercat deloc să creeze vreo legătură cu ei.

Dar Koi nu era aici acum. Nathaniel trebuie să știe și el asta, așa că de ce a venit tocmai la birou, separat?

– Îți mulțumesc că ți-ai făcut timp.

Stând de cealaltă parte a biroului, Nathaniel a vorbit cu o expresie impasibilă. Cu o atitudine profesională, de parcă ar fi vorbit cu un director în biroul acestuia, a continuat.

– Nu o să dureze mult, pentru că probabil ești ocupat. Odată ce apar caracteristicile sexuale secundare, atunci poți suprima feromonii, nu-i așa? Cum faci asta?