– Desigur! Te-am iubit dintotdeauna, pentru totdeauna!

În timp ce Koi striga fără ezitare, expresia lui Ashley se îndulci.

– Asta era tot ce aveam nevoie.

Era oare nevoie să piardă timpul spunând lucruri inutile în pat? Răspunsul era, desigur, “Absolut nu”.

– Te iubesc, Koi, a şoptit Ashley, împingându-l pe Koi pe pat. Îmbrățișându-l fericit pe Ashley, Koi îi răspunse:

– Și eu, Ash. Te iubesc.

Indiferent de câte ori o auzea, această mărturisire drăguţă îi determina buzele lui Ashley să se curbeze într-un zâmbet. O, Doamne, gândi el în timp ce îl săruta pe Koi iar și iar. O, Koi. Ești atât de adorabil, încât mă determini mereu să am gânduri ciudate.

Ashley a decis să dea vina pe drăgălășenia lui Koi pentru toate acestea. La următoarea sărbătoare de Paște, ar trebui să-l îmbrac pe Koi într-un costum de iepuraș.

─ ▪ ─

– Ashley Miller e un pervers, Koi.

La declarația serioasă a celei mai bune prietene a sa, făcută la telefon, Koi se cufundă în gânduri.

– Elle, nu e adevărat!

– O, Koi, este absolut adevărat.

Ariel a negat cu tărie. De parcă l-ar fi provocat să încerce să o convingă de contrariu. Firește, înflăcărarea lui Koi s-a stins repede și, deși Ariel nu era în fața lui, el s-a agitat, neștiind unde să-și îndrepte privirea, și a mormăit încet.

– Are doar un gust puțin mai deosebit…

– Sigur că da.

La remarca ironică, Koi se simți inutil de ruşinat și se mulțumi să bea o înghițitură de apă. De parcă i-ar fi citit reacția, Ariel schimbă firesc subiectul și întrebă:

– Ce mai fac copiii? Cresc bine?

– A, da.

Koi dădu din cap.

– Toți se joacă frumos și sunt sănătoși.

De îndată ce s-a adus în discuție subiectul copiilor, fața lui Koi s-a luminat instantaneu. Auzindu-i vocea, Ariel a chicotit și a întrebat.

– Îi iubești atât de mult? Pe copii?

– Da, desigur.

Koi a răspuns fără ezitare, apoi abia se abținu să nu înceapă imediat să se laude cu copiii. Auzise undeva că părinții cred întotdeauna, în mod eronat, că propriul lor copil este un geniu. Mai ales că nu o putea vedea des, era exclus să folosească acest timp prețios la telefon pentru a vorbi despre copiii lui în loc să stea de vorbă cu o prietenă.

Desigur, vorbeau des la telefon, dar nu era la fel ca atunci când se întâlneau față în față.

Așa gândea el, dar nu s-a putut abține în privința acestui lucru. Koi a adăugat cu un zâmbet strălucitor.

– Cu excepția celui mai mic, toți cinci seamănă leit cu Ash. Desigur că sunt adorabili.

Era adevărat. Părul blond platinat, aproape argintiu, și ochii albastru strălucitor înainte de diferenţiere erau exact la fel. Probabil că vor semăna și mai mult pe măsură ce vor crește. În plus, gemenii aveau ochi violet încă de la naștere. Era ca și cum ar fi avut cinci mici Ashley Miller. Cel puțin cel mai mic semăna cu Koi, dar părul platinat era la fel ca al lui Ashley. De fiecare dată când şi Koi îi vedea pe copii, inima i se umplea de emoție. Zâmbea larg, fericit, dar reacția lui Ariel nu era chiar aceeași.

– Tipul ăla trebuie să fie dezamăgit.

– Poftim? Ce-ai spus?

Ariel, care mormăise în sinea ei, a respins întrebarea lui Koi cu un rapid “Nu contează” și a schimbat subiectul.

– Încă nu ai planuri de vacanță?

– Ah, da. Așa e. Dar tu?

– Eu am de gând să plec în vest.

– Ah.

Koi a înțeles imediat. Cu alte cuvinte, urma să se întâlnească alături de Bill. Deși aveau o relație la distanță, cei doi se înțelegeau destul de bine. Auzise că Bill voia să o ceară în căsătorie imediat, dar se abținea pentru că se temea că Ariel o să se sperie…

– Tata l-a invitat pe Bill la cină de data asta.

– Serios?!

Luat prin surprindere, Koi s-a speriat și a scos un strigăt involuntar la auzul veștii imprevizibile. Ariel a continuat cu vocea ei calmă ca de obicei.

– M-am gândit că era timpul să vorbim. I-am povestit tatei despre Bill, și el a spus că vrea să-l cunoască. Așa că ne-am înțeles să-l invităm la noi acasă de data asta, când sunt și eu acolo.

– Ce… ce a spus Bill?

Koi și-l imagină, firește, pe Bill, care probabil era extrem de fericit, dar Ariel îi răspunse:

– A spus că e de acord.

– Ce? Asta e tot?

Surprins de răspunsul imprevizibil de banal în comparație cu ceea ce își imaginase, Koi a întrebat, iar Ariel a rămas calmă.

– Ce altceva ar mai fi de spus? E doar o masă. Nu e ca și cum ne-am căsători imediat.

Dar a-i cunoaște pe părinți înseamnă că relația e suficient de serioasă încât să te gândești la căsătorie, nu-i așa?

În cazul lui Ashley și al lui Koi, din coincidență, niciunul dintre ei nu avea părinți, așa că nu trecuseră prin asta, dar el știa că așa stau lucrurile, din bun simț. În majoritatea cazurilor, era practic o dovadă că eşti foarte serios în privinţa celeilalte persoane.

– Ai mai prezentat vreodată un iubit părinților tăi? În afară de perioada liceului, a adăugat repede Koi. La școală, când te întâlneai cu cineva, acea persoană venea să te ia sau mergeați la aceeași școală, așa că, în mod natural, ajungeai să-i cunoști chipul. Dar pentru adulți, lucrurile stau altfel. Mai ales pentru un copil independent să meargă special la casa părinților să-și prezinte partenerul de întâlniri.

Oricât de mult ar fi încercat Elle să se comporte de parcă nu era mare lucru, acesta era un eveniment uriaș.

Koi aștepta cu nerăbdare răspunsul, iar după o pauză, Ariel a răspuns cu reticență.

– E prima dată.

– Vezi?!

Koi s-a înflăcărat, vocea lui ridicându-se de la sine. Am convins-o! Am reușit! Conor Niles, ce părere ai de asta?!

De parcă l-ar fi putut vedea pe Koi, care strigase fără să-și dea seama “Uau!” și sărise, Ariel tuşi.

– Oricum, așa stau lucrurile, așa că vacanța asta va fi puțin mai lungă.

– Când e vacanța? Atunci nu o să te mai văd o vreme.

Koi și-a dezvăluit involuntar dezamăgirea, iar Ariel a spus cu blândețe.

– O să te sun imediat ce mă întorc.

Dându-și seama de greșeala sa, Koi a scuturat repede din cap.

– Nu te forța, nu trebuie să-ți faci timp. Și Ash era îngrijorat…

– Ash? Pentru mine?

Ariel a întrebat cu suspiciune, dar Koi, care nu-și dădea seama, a dat din cap afirmativ.

– Da, ești jurnalistă și ai mult de lucru, așa că a spus să nu ne vedem prea des și să nu-ți fiu o povară… A, partea cu “să nu-ți fiu o povară” era de la mine. Oricum, deci…

– Am înțeles, Koi. Mulțumesc că te-ai gândit la mine, a adăugat Ariel cu o voce mai blândă decât de obicei.

– Dar vorbim des la telefon, așa că e bine.

– Așa e.

Koi a răspuns cu o voce veselă și plină de veselie. Avocat prost, crede că s-a terminat dacă nu ne întâlnim. Gândi Ariel, râzând în sinea ei. Există un aparat foarte util în lume numit telefon. Poți chiar să vezi fețele oamenilor prin apeluri video.

Oricât de arogant te-ai purta, eu îl cunosc mai bine pe Koi, prostule!

Cu un zâmbet mulțumit pe buze, Ariel vorbi pe un ton vesel.

– Am stat de vorbă destul de mult. Pauza de prânz s-a terminat.

– A, scuze.

– Nu contează. Mai important, copiii? E bine să-i lăsăm singuri atât de mult timp?

– A, da.

 

Koi dădu din cap și adăugă:

– Sunt destui angajați, iar ei se joacă bine împreună.

– Serios?

Văzând ușoara îngrijorare din vocea lui, Ariel întrebă.

– Ash are grijă de copii cum trebuie? Nu pare genul de persoană care s-ar pricepe la îngrijirea copiilor.

– Poftim?! Păi…

La această întrebare aparent întâmplătoare, răspunsul ezitant o determină pe Ariel să se încrunte imediat și să întrebe.

– Nu-mi spune că Ashley Miller sau cum îl cheamă se plânge de stresul legat de îngrijirea copiilor!

– A, nu! Absolut deloc!

Koi s-a speriat și a negat în grabă.

– Ash se joacă foarte bine cu copiii. Când erau mai mici, practic trăia cu copiii lipiți de el.

– Serios?

Ce gest imprevizibil de lăudabil din partea lui, a acelui tip care e nebun după Koi, gândi Ariel cu uimire. Oare e pentru că sunt copiii lui Koi?

De la celălalt capăt al telefonului, Koi continuă cu un “Da”.

– Când era acasă, Ash avea mereu grijă de bebeluși. Îi ținea în brațe de câte ori avea ocazia, până la punctul în care nici eu nu mai puteam să mă apropii. În timpul zilei, când era la muncă, eu aveam grijă de copii, așa că, atunci când se întorcea Ash, i-am dat pe toți lui…

Cu cât auzea mai multe despre cât de mult îi iubea Ashley pe copii, cu atât Ariel se simțea mai rece. Desigur. Pur și simplu nu suportă să-i vadă pe copii alături de Koi.

Koi, desigur, nu avea habar de acel motiv ascuns și întunecat. Ariel s-a gândit pentru o clipă să-i dezvăluie adevărul prețiosului său prieten, dar a renunțat repede la idee. Lumea e plină de lucruri pe care nu e neapărat necesar să le știi.

Oricum, Koi trăiește fericit și împlinit, nu e asta suficient? Indiferent cât de apropiați sunt prietenii, nu e bine să te amesteci în problemele familiale ale altora. E mai ușor să crezi că vrea să-i monopolizeze pentru că îi prețuiește prea mult decât să crezi că nu-i plac bebelușii, nu-i așa?