Avertizare: 🔞💣

 

Te iubesc, Koi.

Era o frază pe care o șoptise de nenumărate ori de-a lungul vieții, și totuși, de fiecare dată când o rostea, inima i se umplea de emoție. Simțind cum pulsul său începe să bată din nou mai repede, odată cu cel al lui Koi, Ashley își strecură ușor limba în gura lui Koi.

– Mmm…

Koi, care acceptase sărutul firesc, simți cum Ashley se mișca sub el. Probabil era din cauză că penisul cuibărit în interiorul lui devenea din nou erect. Fără să fie nevoie de explicații, Ashley începu încet să-și miște șoldurile. Și asta era ceva firesc, așa că şi Koi acceptă gestul ca pe ceva banal.

– Ahh…

Un geamăt profund îi scăpă lui Ashley de pe buze. Pe măsură ce se mișca încet, sămânța îi clocotea din nou, iar dorința de a se elibera îi fierbea în interior. Savura interiorul lui Koi, prelungind momentul cât mai mult posibil.

Ești al meu. Pentru totdeauna.

Ashley se gândea la asta în timp ce-și amesteca respirația fierbinte cu a lui Koi.

Nu te voi lăsa să pleci niciodată, pentru tot restul vieții mele.

– Aaah…

Eliberând un suspin care suna ca un geamăt lângă urechea lui Koi, Ashley încetă să se mai miște. În timp ce-și vărsa încă o dată sămânța pe care o reținuse în pântecul lui Koi, îl strânse puternic, lipind trupurile lor unul de altul fără niciun spațiu între ele.

─ ▪ ─

– Ce fel de oameni se gândesc măcar să vândă astfel de lucruri? a mormăit Koi, încruntându-se, folosindu-și vârfurile degetelor pentru a ridica ciorapul care era aruncat la întâmplare pe pat, de parcă era ceva urât. Ciorapul, conceput cu o gaură doar între picioare pentru a expune fără rușine organele genitale și deschiderea feselor, era sfâșiat fără milă, fără a mai avea ceva din forma sa inițială. În timp ce Koi se uita cu dezgust evident la bucata de material pe care o purtase cu nişte ore în urmă, Ashley îi întinse o ceașcă plină cu apă și spuse:

– Oameni care știu că există cumpărători pentru astfel de lucruri, presupun.

Tonul excesiv de degajat îl determină pe Koi să se simtă ruşinat că a pus întrebarea aceea. A, da, gândi el, acceptând paharul și luând o înghițitură de apă înainte de a ezita o clipă.

– Ce s-a întâmplat?

Ashley, care se urcase în mod natural pe pat și se așezase lângă Koi, îl întrebă în timp ce îi săruta obrazul și urechea. Koi simți un gâdilat provocat de respirația lui și ridică din umeri fără motiv.

– Nu, doar că…

– Da?!

Din nu știu ce motiv, răspunsul ezitant îl determină pe Ashley să-i sugă din nou gâtul, provocându-l. Koi se retrase și mai mult și a spus:

– E doar… un pic… nu chiar normal, cred…

Ashley se opri din mișcare, cu buzele încă lipite de gâtul lui Koi. Se părea că ezitarea lui Koi era o încercare de a evita un anumit cuvânt pe care dorea cu adevărat să-l rostească.

– Pervers?

– Poftim?!

La acea singură remarcă a lui Ashley, Koi tresări de parcă era lovit chiar în miezul țintei. În consecință, buzele care îi sugeau gâtul lui Koi au rămas suspendate în aer. Koi, care se retrăsese în grabă, își reveni târziu în fire în tăcerea neplăcută. Realizând că reacția lui exagerată nu era cu nimic diferită de a recunoaște asta, în cele din urmă flutură frenetic ambele mâini și scutură energic din cap.

– Nu, nu asta, nu aveam de gând să merg atât de departe, doar că, ăăă, mi s-a părut că hobby-ul tău e puțin… special, da, asta e! Nu mă gândeam la altceva, serios!

– Era Elle?

Întrerupând încercarea agitată și rapidă a lui Koi de a aplana situația cu o singură întrebare, Ashley interveni. Văzându-l pe Koi încremenind pentru o clipă, Ashley își încrucișă brațele și continuă calm.

– Singura persoană care te-ar învăța genul ăsta de lucruri e Elle. Nu-i așa? Fii sincer, și o să trec cu vederea.

Hei!

Desigur că nu a rostit restul. Singura persoană de pe Pământ care putea zâmbi și trece cu vederea indiferent de cuvintele sau acțiunile îndreptate împotriva lui era Koi. Pe oricine altcineva, Ashley nu l-ar fi tolerat niciodată. Mai ales când acea persoană era cea mai bună prietenă al lui Koi, pe care îl prețuia mai mult decât orice pe lume.

– N…nu, nu e asta! Elle n-a mers atât de departe! E doar că, ei bine, Elle…

Koi se opri, mormăind. În cazul ăsta, era o problemă și mai gravă. Înseamnă că şi Koi se gândise singur la asta. Ashley își încruntă sprâncenele și își mângâie încet bărbia.

Când a devenit Koi al meu atât de isteț?

Desigur, vinovata era probabil Ariel. În mod firesc, Koi era capabil să gândească și nu accepta orbește tot ce spuneau ceilalți. Singura persoană de la care absorbea cuvintele necondiționat, ca un burete, era Ashley.

Sau cel puțin așa dorea el să creadă.

Din păcate, mai era o persoană. Anume, Ariel. În liceu, Ashley se întâlnise pentru scurt timp cu ea. Desigur, la fel ca înainte, ea era doar una dintre numeroasele iubite alături de care se întâlnise și de care se despărțise, dar problema era că, ulterior, Ariel îl luase pe Koi într-un moment nepotrivit, iar cei doi deveniseră cei mai buni prieteni.

Dacă erau doar prieteni apropiați, ar fi putut să suporte situația cu generozitate, reprimându-și gelozia, dar lucrurile nu stăteau atât de simplu. Ariel era inteligentă și, așa cum se cuvenea profesiei ei de jurnalistă, avea o agerime deosebită în a citi oamenii.

Desigur, până acum, Ashley se bucurase de Koi din plin, după propriile sale gusturi. Ocazional, Koi dădea semne că era agitat sau că găsea lucrurile ciudate, dar Ashley trecea mereu cu ușurință peste asta. Firește, încrederea oarbă a lui Koi în Ashley jucase un rol important. Ashley îl găsea, de asemenea, pe Koi incredibil de drăguț și îl adora, dar…

– Mai mult decât atât, sunt curios să aflu ceva.

Koi, transpirând abundent și gândindu-se doar să scape de criza actuală, a adus în grabă un subiect în discuție.

– Copiii au venit din nou azi, dar au plecat imediat. Reacția lor era diferită de cea de ieri. Ai făcut ceva? Ce anume?

Când Koi l-a întrebat repede ce îl interesa, Ashley a răspuns cu un zâmbet enigmatic în loc de un răspuns.

– Ash, grăbește-te!

Văzând acea expresie, Koi a devenit și mai nerăbdător și l-a strigat din nou pe nume, cerând un răspuns. Fluturându-și brațele și întrebând încă o dată, Ashley a cedat și a deschis gura fără ezitare.

– Tocmai mi-am eliberat feromonii în cabina de schimb.

– Poftim?!

La răspunsul neașteptat, Koi clipi. Ashley continuă firesc:

– I-am eliberat înainte să plec la muncă. Copiilor nu le-a plăcut?

Ca răspuns la întrebarea adresată la rândul său, Koi a bâlbâit ceva și și-a abătut privirea.

– Păi… nu chiar atât de mult…

– Bine.

La reacția neașteptată, Koi îl privi din nou pe Ashley. Oare nu era nemulțumit? Koi se temuse că Ashley s-ar putea simți ofensat din cauza copiilor, dar el părea complet imperturbabil. Către Koi, care era nedumerit, Ashley a spus simplu:

– Alfa extremi nu fac diferența între feromonii lor și cei ai altora. Copiii aceia au simțit asta instinctiv și au evitat.

Ah, abia atunci Koi a înțeles. Privindu-l de sus cu o expresie de înțelegere, Ashley a zâmbit din nou.

– Vezi? Era suficient, nu-i așa?

Da, instinctul. Reacția la feromonii unui Omega.

Ashley strânse ochii și se gândi. Așa cum se aștepta, copiii erau atrași de feromonii lui Koi și provocaseră acea agitație. Știa bine că, fiind tineri, era doar o problemă de a se simți bine sau relaxați. Dar chiar dacă nu reprezentau nicio amenințare, Ashley nu ar fi tolerat asta niciodată.

Cum îndrăznesc să se atingă de Koi al meu?

Părinții ar trebui să-și învețe copiii ce este și ce nu este acceptabil să facă. Iar asta era cu siguranță ceva ce nu era nevoie să facă niciodată.

Ar fi trebuit să știe deja.

Gândindu-se la asta, Ashley a luat cuvântul.

– Koi.

– Da.

Privind pe singura lui iubire, care i-a răspuns prompt, Ashley zâmbi.

– Poate ar fi mai bine să nu ne întâlnim cu Elle prea des.

– Poftim? De ce?

În timp ce Koi se agita la revenirea bruscă a subiectului, Ashley îi explică calm:

– E doar că… Elle e jurnalistă,  așa că e ocupată, aşa e? Și trebuie să se întâlnească și cu Bill. Ar fi nepoliticos să-i răpim prea mult din timp.

– A, da.

Și de data asta, Koi dădu din cap fără ezitare.

– Nu-ți face probleme, am grijă. Nu ne-am mai văzut unul pe celălalt de două luni deja.

– Serios?

Era să spună: “Ce ușurare.” Cel mai bun avocat din America, care evitase la limită o criză, îl trase în mod firesc pe Koi de talie. Luând paharul pe care Koi îl apucase în grabă cu ambele mâini și așezându-l pe măsuța de lângă, Ashley își îndreptă din nou atenția spre Koi.

– Koi, e adevărat că şi gusturile mele nu sunt normale. Dar tu tot mă iubești, nu-i așa?