Koi, care îl privea cu ochi sclipitori și se simțea împovărat, deschise gura ca și cum ar fi așteptat ca Dane să pună jos ceașca.

– Cum l-ai cunoscut pe băiatul meu? La muncă? Grayson se adaptează bine? De cât timp sunteți împreună? Când ați început să locuiți împreună?

“Grayson Miller moștenea doar înfățișarea lui Ashley Miller?”

Dane îl privi pe Koi cu o expresie obosită, fără să-și dea seama. Koi era surprins de expresia lui evidentă și râse ruşinat.

– Îmi pare rău, când vine vorba de copiii noștri, nu mă pot controla…

Ar putea fi adevărat.

Dane se gândi absent. Unii părinți sunt prea interesați de copiii lor.

Brusc, se încruntă gândindu-se la asta. “Când am devenit atât de generos?”

Dacă era normal, s-ar fi ridicat deja, simțindu-se enervat, dar a continuat să stea și chiar a dat dovadă de o înțelegere atât de mare. Era oare și asta toleranța care provenea din legătura dintre acelaşi gen?

Dane, a cărui minte era confuză, tuși și schimbă repede subiectul.

– Am auzit că domnul Miller locuiește în Est, cum ai ajuns aici? Ce s-a întâmplat?

– O, Ash a spus că va veni să-l verifice pe Grayson, să vadă dacă se adaptează bine, așa că am venit cu el. Nu pot să-i văd pe copii decât când sunt cu Ash…

O umbră apăru pe fața lui Koi în timp ce își încheia fraza. Când se opri la atmosfera întunecată pe care o simțise pentru prima dată din partea bărbatului zâmbitor, auzi brusc un bip scurt din buzunarul din spate.

Dane a scos telefonul și a verificat mesajul, apoi a suspinat fără să se gândească.

[Dragă Dane.]

De îndată ce a văzut prima propoziție, a încetat să mai citească și a răsfoit rapid mesajul, apoi și-a pus telefonul înapoi în buzunarul din spate, a întors capul și a întâlnit privirea lui Koi. Dane a ridicat mâna cu palma în sus și a ridicat din umeri, apoi a lăsat-o repede să cadă pe coapsă. S-a scărpinat în ceafă cu cealaltă mână și a deschis gura cu reticență.

– Grayson l-a trimis. De câte ori pe zi trimite? Fără să se gândească măcar la destinatar…

Realizând târziu că ajunsese să se plângă părinților lui despre fiul lor, încercă să ascundă asta și zâmbi. Cu toate astea, reacția lui Koi când se întoarse era, așa cum era de așteptat, diferită de cea a unei persoane obișnuite.

– Grayson? Îți trimite mesaje? Multe?

Dane a dat din cap, nedumerit, la întrebările repetate ale lui Koi, cu o expresie surprinsă pe față.

– Da, e puțin dificil…

– O, Doamne, așa e! Nu aveam idee.

Koi și-a împreunat mâinile în rugăciune și a clipit cu o expresie emoționată.

– Sincer, eram puțin îngrijorat cum ar fi pentru cineva cu care mă întâlnesc. Îmi era teamă că aș fi prea direct, dar, din fericire, nu am nicio problemă cu asta.

Când Dane ezită la cuvântul “direct”, Koi adaugă ceva ridicol.

– Grayson e un om taciturn.

Despre cine vorbește…

Era clar că nu era Grayson Miller pe care îl cunoștea Dane, ci cineva cu același nume. Sau poate, așa cum spunea teoreticianul conspirației de la pompieri, extratereștrii au răpit pământeni și apoi le-au copiat trăsăturile pentru a se comporta ca ei, iar unul dintre extratereștrii care purtau acele trăsături era puştiul acela…

“Ce s-a întâmplat cu mintea mea?”

Dane clipi repede pentru a-și recăpăta simțurile. Se simțea în continuare slăbit din cauza acelei blestemate legături sau a altceva.

“Nu, revino la starea ta obișnuită.”

Desigur, a merge împotriva instinctului necesită mult efort. Și Dane ura efortul mai mult decât orice altceva. De aceea, alegerea lui era clară.

– Păi sunt obosit…

Când era pe punctul de a face curat, Koi a deschis ochii mari de surprindere.

– O, îmi pare rău. M-am emoționat prea tare pentru că nu aveam unde să ascult poveștile copiilor, nu-i așa? Probabil că ești deja obosit, așa că ce e rău în a te ține așa? Deoarece avem aceeași personalitate și tu ești iubitul lui Grayson, m-am emoționat prea tare…

Văzându-l cum își cere scuze, simțindu-se neputincios, inima lui Dane s-a înmuiat din nou. Există multe cazuri în care felul în care apari în fața părinților tăi este diferit de felul în care apari în fața lor. Nu, majoritatea sunt așa. Desigur, eşti curios să vezi cum se descurcă copilul tău în afara casei.

Și, incredibil, Grayson este cunoscut ca o persoană rezervată acasă…

În cele din urmă, Dane a ales să rămână. A luat cana și a spus:

– Mai e puțină cafea, așa că bănuiesc că va trebui să o beau înainte să plec.

– Serios? Slavă Domnului!

Koi a zâmbit fericit și repede. A împins tava cu gustări spre Dane și a continuat.

– Chiar dacă nu era vorba despre Grayson, voiam să mai vorbesc puțin cu Dane. A trecut mult timp de când nu am mai întâlnit o trăsătură similară. O, și cel mai mic are aceeași trăsătură ca noi! Dacă o includem și pe Bliss, sunt trei persoane cu aceeași trăsătură în jurul meu. O să ți-o prezint pe Bliss data viitoare. O să fii foarte fericit.

Deodată, Dane își aminti că familia Miller avea șase copii. Dacă cel mai mic are aceeași trăsătură, înseamnă că este un Omega extrem. Atunci, printre cei cinci Alfa supremi, există doar un Omega extrem…

Koi zâmbi ruşinat, probabil pentru că, fără să-și dea seama, avea o expresie obosită.

– Așa este, era un pic dificil. Așa că și eu sunt curios să aflu cum se adaptează copiii…

Dane se uită fix la fața lui Koi.

– Ești foarte interesat de copii.

Koi zâmbi amar la discursul lent.

– Nu pot să nu-mi fac griji. Copiii sunt… speciali, până la urmă. Dar cred că şi copiii mei pot face ceea ce fac toți ceilalți și aștept.

Și mormăi ca și cum ar fi vorbit cu sine însuși.

– Dacă eu nu cred și nu rezist așa, cine va crede în copiii mei?

La prima vedere, ochii lui Koi păreau plini de tristețe. Dane se uită la el în tăcere, ținând cana în aer.

 

─ ▪ ─

 

Ashley îl privea pe Grayson fără să spună nimic. Nenumărate gânduri îi treceau prin minte sub expresia lui rece. Grayson, cu fața lui rotundă firească, zâmbea ca și cum ar fi murit de bucurie și aștepta un răspuns.

După câteva momente de tăcere apăsătoare, Ashley a vorbit în sfârșit.

– Cum pot fi sigur că sunt într-adevăr “sentimente”?

Dacă era posibil, era un miracol. Ashley încercase din răsputeri să-l “obișnuiască” cu emoțiile. Indiferent ce făcea, nu le putea simți. Atunci nu avea de ales decât să se obișnuiască cu ele.

Dar, indiferent ce făcea, copilul reacționa mereu la fel. Chiar și așa, curiozitatea lui era atât de puternică, încât nu putea să o stăpânească. Deși abia îl învățase pe Grayson să-și stăpânească curiozitatea, probabil că nu va reuși niciodată să-și stăpânească setea de emoții pentru tot restul vieții.

O curiozitate pe care nu o va cunoaște niciodată, dar care era imposibil de satisfăcut.

Dar învățase ce era “frica”? Cum?

Desigur, nu putea să creadă asta. Având în vedere istoricul lui Grayson de a se minți pe sine însuși, era evident că nu putea avea încredere în el. Dar Grayson a mers și mai departe.

– Da, și știu ce este iubirea.

Îl privi pe Ashley cu o expresie surprinzător de arogantă, de parcă s-ar fi lăudat. Ashley își strânse încet ochii când văzu expresia fiului lui. Era clar că se prefăcea. Se prefăcea în mod adecvat situației, așa cum îl învățase până acum.

Dar de unde știa să spună așa ceva și să facă o astfel de expresie?

Ashley a călcat-o fără milă pe Hope, care încerca să ridice capul. De câte ori îl mai păcălise Grayson în felul acesta? Și acum era păcălit din nou? Ashley a deschis gura, simțind un sentiment de autocritică că era doar un părinte prost care închidea ochii la propriul copil.

– Cum ai făcut asta?

– Am învățat.

Grayson a răspuns imediat de data asta. Și el și-a umflat pieptul și a declarat cu mândrie.

– De la Dane.

Ashley rămase tăcut și de data asta. Dane Striker. Bărbatul pe care Grayson îl prezentase ca fiind iubitul său îl învățase emoțiile? El îi spunea că era iubirea vieții sale și apoi spunea că se înșelase, dar cum putea să se laude astfel?

– De data asta, e adevărat, a spus Grayson, dar și asta era un cuvânt conceput. Ashley se gândi că nu era nevoie să piardă timp inutil cu fiul lui.

– Serios? Atunci pot să verific?

Grayson a ezitat, comportamentul său încrezător fiind diferit de cel de înainte. Ashley a strâns ochii.

– Dacă ceea ce ai spus este adevărat, nu ar conta dacă aș verifica cu Dane Striker, aşa e? Sau altfel… a întrebat Ashley, vorbind mai încet decât de obicei.

– Ai mințit și de data asta?