Brusc, conversația a luat o turnură neașteptată, iar Dane l-a întrerupt pe copil înainte ca acesta să poată continua. Odată ce copilul a încetat să mai vorbească, Dane s-a încruntat și a vorbit din nou.

– Spune-mi mai multe despre prietenul tău. Deci, nu l-ai mai văzut de câteva zile?

– Da.

Copilul dădu din cap și răspunse.

– Le-am spus adulților, dar nimănui nu-i pasă. Dar tu ești pompier, așa că mă vei asculta, nu-i așa? Îl vei găsi pe prietenul meu, nu-i așa?

Copilul a cerut ajutorul “pompierului”, exact așa cum era învățat la școală.

– Ha!

Plin de încredere și speranță în ochii lui strălucitori, Dane suspină adânc în timp ce privea cerul.

– Deci…

Clipi de câteva ori, apoi coborî capul. Ochii lui erau clar diferiți de cei de mai înainte, în timp ce se uita la copil.

– Unde locuiește prietenul tău? Arată-mi drumul.

– Da!

Copilul entuziasmat a alergat înainte. Dane l-a urmărit și l-a întrebat.

– Cum se numește prietenul tău? Trebuie să-mi spui numele lui!

Copilul a continuat să alerge, dar s-a întors să răspundă.

– Santiano! Santiano Domingo!

– La naiba!

Cu picioarele lui lungi, Dane a ajuns repede din urmă copilul în doar doi pași. Fără să se oprească, l-a apucat pe copil de ceafă și l-a ridicat, ținându-l sub braț în timp ce continua să alerge.

– Deci, unde este?

– Chiar aici!

Urmând indicațiile copilului, Dane se întoarse imediat. În scurt timp, cerul începu să se întunece și picăturile de ploaie începură să cadă.

─ ▪ ─

Se auzeau sunete slabe. Santiano, întins neajutorat pe pământ, se cutremură. Nu băuse niciun strop de apă de zile întregi și era complet epuizat. În cele din urmă, își folosise până și ultima fărâmă de putere pentru a cere ajutor, dar rezultatul era dezastruos. Abia crezuse că va putea scăpa, dar omul pe care îl crezuse salvatorul său sărise și el înăuntru.

Era imposibil pentru Santiano să împingă ușa cu propria forță. Grayson nu avea nicio intenție să-l ajute să scape. Tot ce mai rămânea era disperarea.

Grayson, care stătea întins lângă Santiano ținându-l de mână, deschise ochii. Și el auzise sunetul. Zgomotele neregulate care se auzeau slab începură să devină mai frecvente. Părea că ploua.

“Ce ciudat… Ploaie în California.”

Acum că se gândea la asta, era un eveniment meteorologic neobișnuit în timpul iernii, cu ceva timp în urmă, când ploaia torențială durase câteva zile. Când era sezonul acela?

După ce își aminti pentru o clipă, concluzionă că urma să se răcească. La urma urmei, temperatura urma să scadă.

– Santiano.

Grayson strigă numele copilului și se ridică în picioare.

– Santiano, nu ți-e frig?

Copilul nu răspunse. Grayson îl scutură ușor pe Santiano de umăr, în timp ce acesta zăcea acolo în tăcere, și îi vorbi din nou.

– Santiano, te simţi bine? Ai leșinat?

─ ▪ ─

Așteptă o clipă, ca și cum ar fi așteptat un răspuns, apoi vorbi din nou.

– E mort?

– Aici!

Copilul, agățat de Dane, întinse mâna și strigă. Dane privi repede casa spre care arăta copilul. Părea să fie doar o casă veche, banală. Totuși, părea oarecum sumbră, poate din cauza atmosferei.

– Hei, poți intra pe ușa aia!

Urmând instrucțiunile copilului, Dane se grăbi spre ușa laterală, dar se opri pentru o clipă. Dacă ar fi intrat brusc, ar fi putut fi prins pentru încălcarea proprietății. Și dacă persoana din interior avea o armă?

Era prea riscant să se bazeze doar pe cuvintele copilului și să intre în casă. În cel mai rău caz, ar fi putut fi împușcat pentru intrare ilegală. Să fie împușcat în stomac era un scenariu pe care voia neapărat să-l evite.

– Rămâi aici. Nu te mișca.

După ce a așezat copilul în siguranță, Dane a verificat mai întâi interiorul prin fereastră. Interiorul întunecat și liniștit nu dădea niciun semn de viață. Santiano putea fi într-adevăr bolnav, întins în pat. Dar putea fi și doar imaginația copilului.

“Dacă este așa, atunci este o pierdere de timp…”

În timp ce se gândea la asta, Dane se întoarse. Locul în care așezase copilul era acum complet gol. Alarmat, rămase nemișcat și se uită în jur, doar pentru a auzi brusc o voce strigând.

– Domnule, domnule!

Auzind copilul șoptind urgent, Dane se întoarse imediat și înlemni. Copilul deschisese deja ușa laterală d și se uita afară, făcându-i semn să vină.

– Puştiule…

Dane abia se abținu să înjure, copilul dispărând repede înăuntru. Nu avu de ales decât să alerge după copilul care se strecurase înăuntru.

– Hei, ți-am spus să stai pe loc…

Mormăi el cu voce joasă, dar copilul părea să nu-l fi auzit. Cu un gest neliniștit, copilul arătă spre o ușă mare de pivniță. În timp ce privirea lui Dane urmărea copilul, acesta strigă.

– E aici! Santiano e aici!

Dane încruntă sprâncenele. Încă mai putea da înapoi. Dacă deschidea ușa pivniței și verifica înăuntru, ar fi depășit limita. Dacă nu era nimic acolo, copilul probabil că ar fi spus că ar trebui să intre în casă.

– Santi, răspunde-mi! Santi, Santiano Domingo! Am venit să te salvez!

În timp ce stătea cu o expresie serioasă, Dane auzi vocea disperată a copilului.

Înainte să apuce să spună ceva, o voce slabă îi ajunse la urechi.

– Alice? Alice?

Vocea slabă și tensionată părea că îi suge viața proprietarului. Auzind asta, copilul a devenit și mai disperat.

– Santi! Eu sunt, am venit! Te voi salva acum! Pompierul este cu mine…

– Dă-te la o parte.

După ce a dat la o parte copilul îngrijorat, Dane a apucat mânerul ușii pivniței. Respirând adânc, s-a pregătit și a ridicat-o.

Un sunet greu și amenințător răsună în aer. În același timp, împrejurimile se luminau brusc. Un fulger ilumină subsolul la fel de puternic ca la amiază. Și Dane văzu. Copilul zăcând la baza scărilor și Grayson Miller privindu-l.

În acel moment, un tunet puternic a răsunat deasupra lor, iar ploaia a început să cadă cu putere.

Dane a rămas nemișcat, privind câteva clipe fără să spună nimic.

“Ce este asta?”

După ce a clipit de câteva ori, s-a gândit fără să-și dea seama: “La ce mă uit?”

Se părea că Grayson avea același gând, deoarece continua să se uite la Dane.

– Ce…

Dane deschise primul gura.

– Ce faci aici?

Era o situație atât de inimaginabilă, încât întrebă cu o expresie pe care o arăta rar. Era atât de absurd. Era răpit și închis? Cine ar închide pe cineva ca el? Cum? Nu, ușa nu era încuiată. Dacă era el, ar fi putut deschide ușile din subsol cu ușurință, aşa e? Deci, s-a încuiat singur? De ce?

Dar nu s-a gândit prea mult la asta. Alice a țipat brusc și a fugit în subsol.

– Santi, Santi! Trezește-te! Am venit!

Dane simți ploaia rece lovindu-i fața. Ploaia începuse să cadă cu putere. Dane își reveni din şoc, coborî repede scările și luă în brațe copilul care zăcea pe podea. Nu era timp să-l întrebe pe Grayson nimic, să-l interogheze sau chiar să-l bată, dacă era necesar – putea face toate astea mai târziu. Prioritatea era siguranța copilului.

– Căpitane, e o urgență. Am găsit un copil zăcând inconștient. Da, pare să fie vorba de abuz. Copilul este conștient încă, dar foarte slăbit. Trebuie să-l ducem mai întâi la spital…

Vorbind repede la radio în timp ce practic alerga, Alice alerga în spatele lui, încercând să țină pasul. Rămas în urmă, Grayson se uită la ușa larg deschisă, stând acolo în ploaia torențială.

– Aah… a mormăit Grayson cu un suspin.

– Asta o să-mi creeze probleme.