Volumul 4, R 8, Partea 1

 

A obținut primul său client obișnuit, și nu orice client, ci unul VIP. Genul pe care actorii îl numesc adesea “mare cheltuitor”.

Până acum, chiar și când Kazusa era de serviciu ca membru al echipei, el ajuta mai ales la servirea clienților lui Serval. Spre deosebire de ceilalți membri ai echipei, el nu era genul care putea sta pur și simplu și să se facă plăcut ochilor, nici nu era deosebit de talentat la conversație. Conștient de acest lucru, se asigura că acționa proactiv la orice masă la care era repartizat să ajute.

Înainte ca cineva să ceară, pregătea băuturile, oferea prosoape de mână, înlocuia scrumierele și aranja farfuriile folosite în mod ordonat la marginea mesei. Îi ghida pe clienții care nu se simțeau bine în picioare spre toaletă, așteptând discret afară pentru a-i însoți înapoi în siguranță. Când se apropia ora închiderii, anticipa nevoile lor îndreptându-se spre garderobă, pregătind hainele și gențile – o parte vitală a meseriei.

Când era așezat, se comporta discret, având grijă să nu eclipseze actorii principali, dar contribuind totuși la îmbunătățirea atmosferei acolo unde era nevoie. Dacă clientul avea chef de vorbă, se concentra pe ascultare.

Odată, a avut grijă chiar și de un client care băuse prea mult și nu se simțea bine. Era un noroc că experiența sa anterioară ca medic i-a fost de folos. Dacă nu, cazul ar fi putut degenera într-o intoxicație alcoolică acută.

Kazusa voia pur și simplu ca oaspeții săi să se bucure pe deplin de cele două ore și jumătate pentru care plătiseră atât de mult, fără stres — și a primit în schimb prima sa cerere directă.

Clientul care a venit în prima zi de programare a lui Kazusa era bărbatul care băuse prea mult cu câteva zile înainte.

– A, de atunci…

– Mulțumesc că ai avut grijă de mine atunci. Mi-ai salvat viața.

Bărbatul, în vârstă de aproape cincizeci de ani, i-a mulțumit, iar Kazusa i-a răspuns:

– O, nu contează. Mă bucur doar că nu s-a întâmplat nimic grav.

Probabil că bărbatul îl rezervase din recunoștință pentru acea noapte. Kazusa nu făcuse încă nicio vânzare personală, așa că era fericit că putea în sfârșit să contribuie la salon. A petrecut două ore și jumătate neîntrerupte singur cu primul său client, recunoscător acestui bărbat sincer.

Conform cărții de vizită pe care i-a dat-o bărbatul, numele lui era Inukai Youichirou, profesor de literatură japoneză clasică la catedra de literatură a unei universități private renumite și cercetător în domeniu.

(Un profesor universitar… Are sens.)

Privindu-l din nou, a remarcat aspectul nobil al lui Inukai, accentuat de o mustață bine îngrijită care îi conferă un aer intelectual. Părea destul de elegant; era îmbrăcat într-un costum din trei piese care părea făcut la comandă, pantofi clasici cu vârful drept, un ceas antic cu arc manual și, în final, o pălărie fedora așezată pe părul său lins. Bărbatul avea o preferință evidentă pentru estetica retro, prezentând o imagine coerentă, cu o puternică notă personală. Inelul de platină de pe degetul inelar stâng indica faptul că era căsătorit.

Bărbatul – Inukai – vorbea mult. Despre cercetările sale, cărțile pe care le publicase, articolul pe care îl scria în prezent și prelegerile sale universitare.

Deși proveneau din domenii diferite, științe exacte și umaniste, Kazusa găsea poveștile lui Inukai fascinante. Îi plăcuseră întotdeauna cărțile și citise o mare parte din literatura clasică până în liceu. Cu toate astea, după ce a intrat la facultatea de medicină, era prea ocupat pentru a mai citi din plăcere. Ascultându-l pe Inukai, i s-a reînnoit interesul și a pus chiar întrebări despre aspecte care îl intrigaseră înainte, împărtășindu-și opiniile cu prudență. Acest lucru l-a surprins pe Inukai, care a spus:

– Ești primul membru al distribuției care a reușit să țină pasul alături de conversația mea.

– Văd că există și Omega inteligenți.

Kazusa s-a simțit ușor enervat de remarca discriminatorie. Dar, întrucât Inukai era un client, nu a putut decât să răspundă cu un zâmbet vag.

– De fapt, sunt un Alfa. Nu că aș proveni dintr-o familie distinsă, totuși.

În ciuda comportamentului său modest, alegerea sa de a dezvălui deschis că era un Alfa sugera încrederea în sine și mândria sa.

– O, înțeleg. De fapt, este prima dată când vorbesc direct cu un Alfa.

Kazusa spunea doar adevărul. Dar Inukai părea mulțumit, ego-ul său fiind mângâiat de comentariu.

Deși Kazusa crezuse inițial că rezervarea era doar un gest unic de mulțumire, Inukai l-a solicitat din nou a doua zi — și a treia zi.

În a patra zi consecutivă, Inukai și-a exprimat dorința de a deveni clientul său fidel.

Clienții fideli au prioritate la rezervări, dar trebuie să plătească o taxă suplimentară și, odată ce se angajează față de un anumit membru al distribuției, nu au voie să schimbe. Bariera ridicată înseamnă chiar că și membri proeminenți ai distribuției, precum Serval și Lycaon, au avut nevoie de trei luni pentru a-și asigura primul client obișnuit.

– Să obții un client care plătește bine în mai puțin de o lună? E incredibil!

Serval era încântat. Îndrumările sale, însoțirea lui Kazusa la cumpărături și sfaturile neprețuite privind ținuta, l-au ajutat cu siguranță pe Kazusa să-și asigure acest client fidel.

Când Kazusa i-a mulțumit, Serval a râs și a spus:

– Ei bine, asta înseamnă doar că ai ceva special.

– Sincer, ești cu adevărat seducător în acest moment și ești și atent. Te-aș pune chiar pe lista “Seducătorilor inteligenţi”!

Era clar că exagera, dar Kazusa era sincer fericit să aibă un client fidel. Nu numai că veniturile lui vor crește, dar asta însemna și venituri stabile pentru salon.

Mai mult, Kazusa aflase că Inukai era unul dintre cei zece membri VIP din o sută. Pentru a obține statutul de VIP, clienții trebuie să îndeplinească anumite criterii privind frecvența vizitelor și cheltuielile, ceea ce necesita resurse financiare semnificative.

– Felicitări pentru că ai câștigat un client VIP fidel!

– Nu e un nou record?

– Bravo, Lemur!

– Ai muncit din greu și ai strălucit în ultima vreme. E logic.

Ceilalți membri ai distribuției l-au felicitat unul după altul. Grupul din cartierul sărac l-a ignorat, dar oricum nu se aștepta la prea multe de la ei.

– Vă sunt cu adevărat recunoscător tuturor pentru că m-ați îndrumat ca junior. Vă mulțumesc.

Kazusa nu putea fi mai recunoscător.

Voia să-l răsplătească pe Zero pentru că i-a oferit un nou loc în care să se simtă acasă după ce a pierdut totul și să-și arate aprecierea față de colegii care l-au primit cu brațele deschise.

Cu acest gând în minte, Kazusa s-a hotărât să-i ofere lui Inukai un serviciu și mai atent.

Nu numai că s-a asigurat că se familiarizează cu toate lucrările lui Inukai, dar și-a exprimat interesul de a studia literatura clasică japoneză. Inukai i-a recomandat cărți care puteau servi ca material de studiu. Cei doi au făcut schimb de lucrările lor preferate și au discutat cu entuziasm despre motivele pentru care le iubeau.

Deoarece Inukai nu era un mare consumator de alcool, primele două ore și jumătate petrecute ca şi clienți fideli erau dedicate în mare parte discuțiilor despre literatură.

– A fost cel mai plăcut moment pe care l-am trăit vreodată, a spus Inukai, cu o expresie entuziastă, în timp ce Kazusa îl însoțea până la strada principală, de unde putea lua un taxi.

– Și eu m-am simțit foarte bine, a răspuns Kazusa zâmbind.