Volumul 3, R 6, Partea 6
Spre deosebire de lacrimile pe care le vărsase mai devreme, acestea erau calde.
(Când era ultima dată când m-am simțit atât de revigorat? Era ca și cum o ceață se risipea din inima mea.)
Spectacolul s-a încheiat în liniște, iar Zero și-a ridicat încet mâinile de pe claviatură. Kazusa și-a ajustat în grabă ochelarii și și-a șters lacrimile cu dosul mâinii.
În timp ce se ridica de pe canapea și îl aplauda pe Zero, Kazusa începu să înțeleagă motivul pentru care Zero începuse brusc să cânte la pian.
Zero credea că îngrijirea angajaților era datoria proprietarului. Observase că ceva nu era în regulă cu noul venit.
În momente ca acestea, rolul unui angajator nu este doar acela de a interoga.
Cu acest gând în minte, Zero probabil că l-a invitat pe Kazusa în camera lui și a cântat la pian pentru el…
– A fost o interpretare uimitoare.
Zero a ridicat sprâncenele la laudele sincere ale lui Kazusa și a răspuns:
– Nu pot da vina doar pe acord. Abilitățile mele au cam ruginit.
Zero era clar nemulțumit de propria interpretare.
– Nu pot să exprim în cuvinte, dar m-a emoționat… M-am simțit vindecat. M-a determinat să mă simt mai calm.
Zero se întoarse spre Kazusa, ridică ușor din umeri și spuse:
– Așa să fie? Ei bine, atunci e bine.
Văzând aceste cuvinte și expresia oarecum ruşinată de pe fața lui Zero, Kazusa a știut că presupunerea lui era corectă.
Într-adevăr, Zero rupse tăcerea și cântă doar pentru Kazusa.
Data trecută, îl încurajase. De data asta, îl mângâiase.
În acel moment, Kazusa a simțit o senzație ciudată în piept. O strângere, adânc în interior, ca și cum ceva era strâns.
(…Ce este asta?)
În timp ce se lupta cu acest sentiment necunoscut, Zero închise capacul pianului și se ridică. Se întoarse în zona de relaxare, se așeză în fotoliu și luă ceașca de pe măsuța de cafea.
– Nu vei mai cânta niciodată jazz?
Chiar și ca amator, Kazusa își dădea seama că melodia blândă pe care Zero tocmai o cântase nu era jazz. Interpretarea era frumoasă și profund liniștitoare, dar Kazusa nu se putea abține să nu-și dorească să audă jazzul lui Zero, așa că îl întrebă.
– Nu sunt expert, dar practicând nu ți-ai recăpăta abilitatea?
– Abilitatea, da.
Zero a dat un răspuns criptic și a luat o înghițitură din ceaiul său de plante. A pus ceașca pe coapsă și a vorbit din nou.
– Când aveam șase ani, cred că tatăl meu a decis că nu mai poate ascunde asta . Așa că mi-a povestit despre mama mea adevărată.
“…”
– Mi-a dat un CD atunci – o înregistrare live din tinerețea mamei mele. L-am ascultat încontinuu, până s-a uzat. În cele din urmă, nu mi-a mai fost de ajuns doar să-l ascult. Studiam pianul clasic încă din copilărie, dar am învățat singur jazzul. După ce soția tatălui meu mi-a interzis să cânt acasă, am exersat în sala de muzică a școlii. Pe atunci, credeam că jazzul mă va conecta într-o zi cu mama mea.
– Și… visul acela s-a împlinit, nu-i așa?
– Da. Dar după doi ani în care am cântat în trupa mamei mele, eram epuizat. Jazzul este muzică pe care o cânţi cu sufletul.
– Deci nu este ceva ce poți continua doar cu abilități?
Zero a dat din cap în semn de aprobare.
– Am reușit să cânt în cluburi pentru a-mi câștiga existența… dar am trecut mai departe după ce mi-am găsit un nou obiectiv. Nu mai am intenția de a cânta pentru oameni la întâmplare. Dacă voi cânta, va fi pentru cineva special.
Zero spuse asta cu o expresie serioasă.
– Cineva… special?
Kazusa simți o durere surdă în piept, diferită de senzația de strângere pe care o simțise mai devreme. Era un disconfort ciudat, un sentiment de invidie față de acest “cineva special”, care ocupa un loc unic în inima lui Zero.
(La ce mă gândesc?)
Kazusa era surprins de gelozia pe care o simțea față de cineva pe care nici măcar nu-l cunoștea. Un sentiment de teamă primară l-a cuprins și și-a oprit repede gândurile.
Își spuse să nu se mai gândească la asta. Nu te gândi. Nu te gândi la asta. Nu te gândi la asta.
Repeta asta ca pe o vrajă în timp ce ridica ceașca. Odată cu ultima înghițitură de ceai de plante, Kazusa înghiți o nouă emoție amară pe care nu o mai simțise niciodată.
***
În după-amiaza următoare, în timpul pauzei, Kazusa făcea stretching în sala de sport de la primul etaj când Serval, îmbrăcat în echipament de gimnastică, s-a apropiat de el.
– Bună dimineața, Sensei.
– Bună dimineața.
– Nu te văd pe-aici. E prima dată când ne întâlnim aici?
– Obișnuiam să fac stretching în camera mea, dar m-am gândit că ar trebui să încep să fac și antrenament de forță.
Genunchiul stâng al lui Kazusa se îmbunătățise, așa că s-a gândit că era timpul să înceapă antrenamentul de forță pentru partea superioară a trupului. Învățase din incidentul cu Lycaon că trebuia să fie capabil să se protejeze. În plus, nu voia să-l îngrijoreze și mai mult pe Zero.
– La urma urmei, lucrăm noaptea și bem împreună cu clienții.
Serval se așeză pe un covor de cauciuc lângă Kazusa și își întinse picioarele, aplecându-se înainte pentru a se întinde. Era atât de flexibil încât trupul său se îndoi complet în jumătate.
– Se pare că brațul tău e mult mai bine.
– Da, nu mai am dureri. Și abia se vede rana, dacă nu te uiți foarte atent. Totul datorită ție, Sensei.
Serval îi zâmbi lui Kazusa, care îi răspunse cu un zâmbet. Nu era de mirare că un tânăr se vindeca repede. Dar era un noroc că nu rămăsese nicio cicatrice.
– Apropo, aseară, pe la ora unu, ai auzit sunetul pianului?
Întrebarea banală a lui Serval a determinat ca inima lui Kazusa să bată mai repede.
– Înainte de culcare, am ieșit pe balcon să fumez o țigară – nu-ți face griji, mi-am permis doar una înainte de culcare – și am auzit o melodie blândă venind de undeva de sus. Poate că cineva cânta la un instrument cu fereastra deschisă. Dar sunt destul de sigură că era cineva care cânta la pian.
“…”
– Dacă cineva cânta la pian la etajele superioare, era proprietarul, aşa e? Dar nu l-am auzit niciodată cântând. Tu locuiești chiar sub el, Sensei – nu ai auzit?
Kazusa a dat din cap.
– Ieri eram atât de obosit, încât am adormit imediat.
– Hmm, înțeleg. Ei bine, acum că mă gândesc la asta, oricum părea improbabil ca proprietarul să cânte.
Serval a continuat să se întindă, desfăcându-și larg picioarele și aplecându-se în față, în timp ce Kazusa a simțit un fior pe șira spinării.
Dacă Serval, de la etajul cinci, putea auzi de la balcon, atunci era posibil ca și tipul de la etajul șase să fi auzit. Dacă ar fi observat sunetul și ar fi ieșit pe balcon, melodia era destul de clară.
7 comments
-
-
Mulţumim pentru comentariu. La începutul fiecărui capitol există o precizare de genul: Volumul 3, Prolog, Partea 1. Aşa se ştie clar din ce volum face parte fiecare capitol. Seria Resonance e completă. Ne bucurăm că v-a plăcut aşa mult!💕💕💕
Adevarat ,s-a terminat brusc dar ,noi avem minte care va duce finalul unde dorim. Multumesc Anya pentru traducerea cartii
Revin ca să fac următoarele precizări. Am scris comentariul anterior „la cald”, imediat după ce am terminat de citit. Îmi cer scuze pentru memoria mea proastă-dacă ar fi fost bună, nu mai puneam întrebările referitoare la continuare. Scrie la început, în prezentare, că vor fi două volume, primul având 89 capitole. Deci, urmează continuarea. Și, căutând toată seria, am văzut legătura între „Resonance Heat..” și „Resonance Lust..”, primele volume în care eroii principali sunt fratele mic Shutou și iubitul său, respectiv cuplul de polițiști Kouki și Amane, pe care în focul cititului nu mi-i mai aminteam (ca nume, deoarece ca personaje sunt de neuitat). Ca să fie simetric, ar urma ca vol. 3 și 4 să fie despre fratele mijociu și iubitul lui, respectiv Zero și Kazusa, sau să se amestece și fratele cel mare în poveste cu sau fără partenerul/partenera lui? Oricum ar fi, vă mulțumesc din suflet pentru toate cărțile pe care le-ați tradus deja și pe care le veți traduce în viitor și la care ne-ați făcut și ne veți face părtași.
-
Vă mulţumesc din suflet. Şi pentru rating-ul de 5 stele pe care l-am observat ieri, târziu în noapte! Ne bucurăm că v-au plăcut şi că aţi citit cu pasiune. Multă sănătate să aveţi!🥰❤️🥰❤️
Mi-a plăcut mult această serie. Atât Amane cu Kouki cât și Zero cu Kazusa.
Minunat cum ambii frați și-au întâlnit sufletele pereche unde nici nu se așteptau dar la fiecare cu responsabilități.
Dacă la cuplul Kouki cu Amane trebuiau să țină secretă relația lor, Amane fiind Omega ar fi fost dat afară din poliție, în schimb cel de-al 2 lea cuplu Zero cu Kazusa pot avea o relație deschisă acum.
Kazusa a pierdut tot ce a construit în 30 ani cu o simplă atingere a lui Zero, însă acesta la salvat de la moarte și la învățat să trăiască din nou dar și să iubească.
Mi-ar fi plăcut să citesc și mersul acasă la părinții lui Kazusa și să aibă un copil împreună. Dar nu eu sunt scriitoare.
Mulțumesc frumos pentru traducere❤️-
Da, şi mie ca traducător mi-ar fi plăcut să mai fi avut câteva capitole în plus, dar nu se poate face nimic în privinţa asta. Mulţumim pentru comentariu şi pentru că v-a plăcut seria.❤️❤️❤️
Leave a Reply
-
LIVISHOR -
M-am abțínut să nu fac comentarii pe parcurs, așteptând să se termine. Și-acum, aștept să continue. Volumul IV, va fi tot despre ei? Sper din suflet. Mi-a plăcut romanul pentru poveste, pentru pereche, pentru mesaj și pentru încă o mulțime de lucruri. Nu știu în ce ordine să-mi exprim sentimentele .
1. Am văzut cum, chiar și atunci când crezi că ai pierdut totul, trebuie să găsești puterea să o iei de la capăt. Vei reuși și vei vedea cum „tot răul e spre bine” și că nimic nu e întâmplător. Și să constați că în toată călătoria descoperirii de sine și a transformării, ai oameni alături, de care e bine să te apropii și în care să crezi. Să nu-i respingi.
2. Nu știu care a fost mesajul principal. Au fost mai multe. Să-i ajuți pe cei din jur, să dai șanse oamenilor. Să le acorzi sprijin, pe cât poți . În felurile în care poți. Să nu desconsideri pe nimeni. Să fii bun. Și multe altele. În esență, SĂ FII OM.
3. Ce să spun despre Zero și Kazusa? Că se merită și că trebuie să prețuiască întâmplarea că s-au găsit? Zice Kazusa la un moment dat că nu s-a descoperit ca gen până la întâlnirea predestinată, fiindcă l-a așteptat pe Zero treizeci de ani. Ce frumos! Și-a așteptat sufletul pereche, pe care, chiar și în lumea Omegaverse, poți să nu-l întâlnești niciodată. Dar și atunci când îl întâlnești: scântei și electricitate.
Să citiți cartea! E excepțională!. Vă mulțumesc, Rainbow Love. Aștept volumul IV al seriei.