Volumul 3, R 3, Partea 4

 

– Așa este. Așa că nu trebuie să-mi vorbești atât de formal.

Se părea că nici Zero nu avea intenția să folosească un limbaj formal doar pentru că şi Kazusa era mai în vârstă.

Cu toate astea, chiar știind că Zero era mai tânăr, Kazusa nu se putea hotărî să-l abordeze în mod informal. A reduce prea mult distanța dintre ei era problematic.

– Nu sunt obișnuită să vorbesc informal… Așa că, dacă nu te deranjează, aș vrea să continui așa cum e acum.

– Fă cum dorești.

Zero ridică din umeri cu nonșalanță, ignorând problema cu ușurință. Gestul său indiferent părea cumva enervant de perfect.

– Aproape am ajuns.

Tocmai când Kazusa se trezi admirând absent profilul lui Zero, care semăna cu al unui star de cinema, Zero îl informă că se apropiau de destinație, determinându-l pe Kazusa să exclame:

– Deja? Au trecut doar vreo cincisprezece minute. Până la urmă, suntem încă în centrul orașului.

“…”

Cu toate astea, chiar dacă se aflau încă în aceeași zonă centrală, această parte era mult mai aproape de cartierele sărace, în ceea ce localnicii numeau “centrul orașului”. Peisajul din afara geamului mașinii se schimbase înainte ca şi Kazusa să-și dea seama.

Erau mult mai puține case, parcuri și zone comerciale, iar străzile se îngustaseră, clădirile și facilitățile comerciale dominând peisajul. Spre deosebire de lanțurile cunoscute și curate și de vitrinele elegante din centrul orașului, aici, majoritatea afacerilor erau fie vechi și murdare, fie vopsite în culori stridente. Erau în mod clar magazine independente. Multe dintre clădiri erau fie unsuroase, aveau vitrine crăpate, fie erau acoperite cu graffiti, dând impresia de neglijare. Zidurile dărăpănate ale clădirilor cu destinație mixtă, asfaltul plin de gropi și mașinile avariate abandonate pe străzi completau aspectul degradat.

În această zonă existau multe localuri de noapte care se deschideau seara. Așadar, în timpul zilei, întregul loc părea să “doarmă”. De fapt, pe străzi nu era aproape nimeni. Ceea ce ieșea cel mai mult în evidență erau grămezile uriașe de saci de gunoi necolectați.

– Ai mai fost pe aici?

Când Zero a întrebat, Kazusa a răspuns încet:

– Nu, aproape niciodată.

Noaptea, chiar și un bărbat ar avea nevoie de curaj să se plimbe singur în această zonă. Kazusa trecuse pe aici o dată, din necesitate, după ora 22:00. Dar solicitanții agresivi de la cluburile de divertisment pentru adulți și cluburile de hostess l-au înconjurat și i-a luat mult efort să scape de ei. De atunci, a dezvoltat o puternică aversiune față de această zonă și a evitat să vină aici ori de câte ori era posibil.

Orașul care nu doarme niciodată – Deep Downtown – era un loc îndepărtat, departe de cineva ca şi Kazusa, care nu era interesat de viața de noapte.

Și totuși…

(Nu-mi vine să cred că… voi locui aici.)

Răsturnarea neașteptată de situație îl determină să strângă pumnii cu putere în poală.

Chiar dacă nu-i plăcea zona, nu avea cum să scape. Mobilierul și lucrurile lui erau deja mutate.

Zero îl privi pe Kazusa, care tăcuse brusc, și spuse:

– Nu e chiar o zonă sigură. Dar nu e atât de rău pe cât pare din exterior. E unul dintre acele locuri cu care te obișnuiești.

– Aah… Aah…

– Am ajuns.

Zero arătă cu degetul spre o clădire cu șapte etaje care părea să fi cunoscut zile mai bune.

Zero a parcat mașina într-unul dintre cele patru locuri de parcare disponibile lângă clădire.

Urmând exemplul lui Zero, Kazusa își desfăcu centura de siguranță. Își aruncă geanta peste umăr și ieși din mașină. Zero, care ieșise deja, încuie mașina cu ajutorul unei telecomenzi.

Kazusa îl urmă pe Zero, care mergea cu pași lungi și egali în clădire. Dar înainte de a intra pe ușă, Kazusa se opri pentru a observa împrejurimile.

Nu exista nicio plăcuță sau semn care să indice numele clădirii. Era o clădire anonimă. Exteriorul din beton expus era înnegrit în unele locuri, iar Kazusa a estimat că avea aproximativ treizeci de ani. Totuși, nu părea neglijată, poate pentru că era bine întreținută. Strada din fața clădirii era îngustă, dar curată și fără gunoi, spre deosebire de străzile pe care le văzuse mai devreme pe fereastra mașinii. Totul părea să fie mai bine gestionat aici.

Privind în sus, Kazusa a văzut ferestre pătrate aliniate ordonat. Perdelele sau jaluzelele acopereau majoritatea dintre ele și nu se vedeau semne de viață. Nu părea a fi o clădire rezidențială, cum ar fi un apartament sau un condominiu, dar nici nu părea să găzduiască magazine. Dacă ar fi avut afaceri, ar fi existat de obicei semne vizibile sau un sistem care să indice prezența lor. Părea a fi o clădire mixtă, cu mai multe companii sau birouri.

Tocmai când Kazusa terminase de inspectat clădirea, privirea lui se întâlni cu cea a lui Zero, care aștepta lângă lift.

– S… Scuze, bâlbâi Kazusa, intrând repede în holul cu uși de sticlă și îndreptându-se direct spre lift. Când ajunse la lift, observă o ușă neagră în stânga. Asta părea să fie intrarea la primul etaj. Dar din exterior era imposibil să vezi înăuntru. În spate era o scară care ducea la subsol. Dar nu văzu nicio scară care să ducă în sus.

Zero apăsă butonul liftului și, când ușile se deschiseră, amândoi pășiră înăuntru. Când se întoarseră cu fața spre înainte, Kazusa văzu butoane cu inscripțiile “B2”, “B1”, “1”, “2”, “3”, “4”, “5”, “6”, “7” și “R”.

Zero scoase un card din buzunarul hainei sale lungi și negre și îl introduse în slotul de sub butonul “B2”, apoi apăsă “6”. Liftul se mișcă ușor când începu să urce.

– Există un subsol?

– Primul și al doilea nivel al subsolului sunt folosite pentru afaceri.

– Spații comerciale? Adică sunt magazine?

Kazusa era surprins, deoarece nu erau afișate niciun fel de semne la intrare.

– Un salon rezervat membrilor.

– Doar pentru membri…

Era logic – dacă afacerea nu accepta clienți ocazionali, nu era nevoie de semne. Probabil era unul dintre acele saloane ascunse, exclusiviste, la care aveau acces doar cei care știau de ele.

În timp ce Kazusa încă procesa această informație, au ajuns la etajul șase și ușile s-au deschis. Zero a ținut ușa glisantă deschisă cu mâna, făcându-i semn lui Kazusa să intre primul. A făcut-o atât de ușor, cu o ușurință atât de practică, încât aproape că părea enervant de perfect.

– Mulțumesc, spuse Kazusa, dând ușor din cap și ieșind pe etajul șase. Chiar în fața lui se aflau trei uși negre – una la dreapta, una drept în față și una la stânga.

Zero se opri în fața ușii din stânga. Lângă ușa neagră era un interfon, iar deasupra lui, o plăcuță mică cu numărul camerei “601”. Zero scoase un breloc din buzunarul hainei sale și selectă o cheie cu un capac colorat, introducând-o în broască. După ce descuie ușa, apucă mânerul și o deschise.