Capitolul 11 – Te rog, lasă-mă să te urmez

A patra întâlnire de după despărțire a avut loc pe un teren viran. În jur nu se vedea nicio cărămidă pe o rază de kilometri. Yue Yue alesese intenționat o bucată de teren cimentat și se asigurase că nu există niciun colțișor care să poată fi deschis pentru a ascunde cărămizi. După ce totul fusese pregătit, Wu Qiqiong și-a făcut apariția.

De data asta, Wu Qiqiong avea o altă stare de spirit.

Era pregătit psihic. Deși inima încă îi tresărea când îi vedea chipul frumos, nu mai era dispus să-și riște viața pentru ea. Dacă Yue Yue insista să se despartă din nou, Wu Qiqiong probabil ar fi acceptat resemnat.

— Mi-am dat demisia de la companie. M-am hotărât să devin antreprenor.

Un sacrificiu grandios, menit să-i schimbe imaginea. Nu doar că nu a fost apreciat de zeiță, ci a fost întâmpinat cu un șir de jigniri.

— Ești complet idiot? Ai renunțat la o slujbă atât de greu de obținut? Cu inteligența ta, vrei să te faci antreprenor? O să dai faliment în două luni! Hai, nu te mai chinui singur și întoarce-te la fostul loc de muncă! Ești sortit să rămâi un angajat amărât toată viața. N-ai nicio șansă în afara companiei ăleia!

După ce a auzit asta, Wu Qiqiong s-a simțit complet gol pe dinăuntru.

Cu mâinile în buzunare, stătea drept ca un stâlp. Privirea lui nu mai era visătoare sau blândă, ca înainte. Cel mult, i se putea citi o urmă de nerăbdare și încăpățânare.

— Spune-mi clar: mai suntem sau nu mai suntem împreună?

Era pentru prima dată când Wu Qiqiong îi vorbea pe un asemenea ton. Yue Yue s-a amuzat.

S-a apropiat legănându-se ușor, s-a urcat pe vârfuri și a început să-l cerceteze de sus până jos. L-a pus chiar să-și dea jos pantofii și șosetele. După ce s-a asigurat că nu are nicio cărămidă ascunsă, ochii i-au strălucit la fel de vii ca întotdeauna.

— Nu! Și nici nu-mi pasă!

Nu se știe ce anume l-a provocat, însă Wu Qiqiong părea că o ia razna din nou.

A scos telefonul, a format un număr și a spus un singur cuvânt:

— Gata.

Yue Yue a văzut cum o bicicletă electrică se apropia de ei. Când a ajuns în fața lor, un tip cu creastă a scos o cărămidă din coșul din față și i-a întins-o lui Wu Qiqiong.

Acesta a apucat-o hotărât și i-a dat o palmă de mulțumire peste umăr.

— Mersi!

Tipul s-a întors imediat și a plecat grăbit.

Fără să stea pe gânduri, Wu Qiqiong și-a izbit cărămida de cap. Gestul nu părea o tentativă de sinucidere, ci mai degrabă un număr de cascadorie. A curs puțin sânge, dar nu s-a sinchisit nici măcar să-și acopere rana. A aruncat cărămida și a plecat.

Yue Yue a rămas înmărmurită pe loc.

Wu Qiqiong a intrat în clinica lui Jiang Xiaoshuai, ezitând. Să intre? Oare o să fie certat? Era încă pierdut în gânduri când Jiang Xiaoshuai l-a zărit și a sărit imediat spre el, cu un aer cald și protector. L-a sprijinit și l-a ajutat să intre.

— De când nu te-ai mai arătat! Am crezut că ți s-a întâmplat ceva!

Și chiar trecuse ceva timp de când Wu Qiqiong nu mai venise. După ce a demisionat, renunțase să mai vină la Jiang Xiaoshuai pentru rețete și se trata singur. Vizita de azi a fost mai degrabă un gest reflex. Ca și cum, fără o oprire aici după o cărămidă-n cap, tot procesul n-ar fi fost complet.

— Dă-mi mai puține medicamente de data asta. Am rămas fără bani, că mi-am dat demisia.

Jiang Xiaoshuai l-a privit cu dezamăgire.

— Chiar ai renunțat la job din cauza ei?

— Parțial.

Privindu-l în halul în care arăta, Jiang Xiaoshuai n-a avut inima să-l certe prea tare. I-a curățat rana cu ser fiziologic și a examinat-o atent.

— Nu trebuie să-ți dau nimic de dat pe rană. Se vindecă singură în două-trei zile.

Wu Qiqiong s-a uitat nedumerit la el.

— Ce crezi că am la cap? Am dat cu toată forța de data asta. Dar după ce am lovit, n-am simțit mare lucru. Nici măcar amețeală nu am.

Jiang Xiaoshuai i-a luat mâna și i-a așezat-o pe rană.

— Simte cu mâna ta. Ai capul mai tare ca o cărămidă!

Wu Qiqiong a râs.

Râsul lui i-a părut lui Jiang Xiaoshuai ciudat de reconfortant.

— Chiar sper ca inima ta să fie ca și capul tău. Cu cât e rănită mai des, cu atât se întărește. Și, într-un final, când devine de neclintit, nimeni și nimic n-o mai poate răni.

Vorbele lui, deși rostite în treacăt, l-au atins pe Wu Qiqiong foarte tare.

— Xiaoshuai, crezi că sunt prost? Că am un IQ scăzut?

— Nu ai IQ-ul scăzut. Doar EQ-ul e pe fundul mării.

Wu Qiqiong a întrebat din nou:

— Atunci de ce ești tu atât de deștept? Cum reușești să vezi dincolo de toate?

Jiang Xiaoshuai și-a scuturat mâneca, ca un maestru ce invocă o tornadă mică.

— Pentru că am fost păcălit de prea mulți.

— Ai fost și tu păcălit?  Wu Qiqiong părea că nu-și crede urechilor.

Buzele lui Jiang Xiaoshuai s-au strâmbat ușor.

— Mai rău ca tine.

Tăcerea a pus stăpânire pe clinică.

— Maestre, te rog, lasă-mă să te urmez!

Wu Qiqiong s-a aruncat brusc în fața lui Jiang Xiaoshuai, strigând. Acesta s-a speriat atât de tare că a făcut trei pași mari înapoi și era cât pe ce să cadă în coșul de gunoi.

— Auzi, poți să nu mai faci din astea? M-ai speriat de moarte! Ce-ai pățit?

Jiang Xiaoshuai își apăsa pieptul, încercând să-și revină. Până și pupilele i se micșoraseră.

Chipul lui Wu Qiqiong era cât se poate de sincer.

— Nu mai vreau să fiu păcălit niciodată.

După ce s-a mai calmat, Jiang Xiaoshuai i-a spus ceva lui Wu Qiqiong. Era un citat de la domnul Li Ka-shing, pe care îl folosea ca motto personal:

— Când spargi un ou din afară, e doar hrană. Dacă se sparge din interior, e viață. La fel e și cu oamenii. Dacă ești crăpat din afară, e presiune. Dacă te rupi dinăuntru, e creștere personală. Dacă aștepți ca altcineva să te crape, vei fi doar hrana lor. Dacă reușești să te spargi dinăuntru, atunci ai crescut; și asta e un nou început.