Se întâmplaseră atât de multe în aceste cinci zile. Iar el era teribil de lipsit de somn și epuizat.

(…Mai întâi, un duș. Dacă stau așa, o să răcesc.)

Amane s-a dezbrăcat și a intrat în duș, lăsând apa fierbinte să-i spele trupul și părul. Se simțea înviorat după duș. În timp ce se usca, şi-a pus un tricou și niște pantaloni scurți din dulap.

Când a ieșit din baie, încă uscându-și părul, a observat că şi Kouki era încă pe jumătate dezbrăcat, uitându-se pe fereastră la ploaie.

(Ah, el nu are un schimb de haine.)

Realizând acest lucru, Amane s-a întors la baie. A luat un halat de baie și l-a adus înapoi.

– Poftim, pune asta pe tine.

Kouki a prins halatul de baie pe care i-l aruncase.

– Mulțumesc foarte mult.

Punându-și halatul de baie și legându-și fularul, Kouki s-a apropiat de Amane.

– Ploaia nu pare să se oprească.

De aproape, Amane a observat că părul ud făcea ca trăsăturile deja cizelate ale lui Kouki să pară și mai izbitoare. Era aproape ca un străin care stătea acolo.

(Nu lăsa garda jos. Feromonii lui se scurg.)

Clănțănind ușor din limbă, Amane s-a întins după o țigară de pe măsuța de cafea, punând-o între buze. Când a încercat să o aprindă, și-a dat seama că bricheta lipsea.

– Cauți o brichetă?

Kouki, mereu atent, a întrebat.

– Da.

În timp ce Amane căuta cu privirea, Kouki s-a aplecat și a recuperat bricheta căzută pe sub masă. I-a înmânat-o.

– Poftim.

Întinzând mâna pentru a o lua, mâinile lui Amane și Kouki s-au ciocnit, provocând să zboare scântei.

“…”

Electricitatea părea să pesiste acolo unde mâinile lor se atinseseră. Amane și-a îndepărtat repede mâna. Dar era prea târziu. Când și-a ridicat privirea, ochii i-au întâlnit pe ai lui Kouki, care părea să fie luat prin surprindere. Inima lui a bătut brusc cu putere.

(Acest lucru este periculos.)

Inima îi bătea cu repeziciune. Respirația îi devenise superficială, iar transpirația îi creștea pe tâmple.

Recunoscând “simptomele” cunoscute, Amane a întrerupt cu forța privirea lor și a început să se îndepărteze.

Încleștându-și molarii, a încercat să treacă peste episod. Dar palpitațiile nu au încetat, iar temperatura trupului său a continuat să crească.

(Ceva nu e bine…)

Era adevărat că era în ciclul de călduri. Dar tocmai își luase inhibitorul în această dimineață.

Și de ce?

La fel era și în timpul acelui “incident special” alături de Kouki. În momentul în care l-a apucat de braț, efectul medicamentului a dispărut.

Este din cauză că şi Kouki este un Alfa?

Nu. A mai dat mâna cu oficiali de rang înalt din cariera Alfa, iar efectul medicamentului nu fusese niciodată anulat în acest fel.

Acest tip de neregulă se întâmplă doar între el și Kouki.

Ce înseamnă acest lucru?

Dintr-o dată, cuvintele trecute ale lui Kouki au răsunat în mintea ei confuză.

“Ar putea fi… că suntem “suflete pereche”?”

(…În niciun caz.)

Nu putea fi așa. Era imposibil ca al treilea fiu al prestigioasei familii Shutou, un Alfa de top, și el însuși, un Omega Rătăcitor, să fie “suflete pereche”. Asta era doar o legendă urbană, o noțiune fantezistă care se înfrumusețase.

Dar dacă așa stau lucrurile, atunci ce era acest impuls copleșitor care amenința să îl consume?

Respirația lui… a devenit greoaie. Trupul său este fierbinte. Este atât de fierbinte.

(E atât de cald!)

– Honjou-san?

Trezit de vocea lui răgușită, Amane și-a ridicat privirea. Kouki, de asemenea, transpira și se încrunta în semn de disconfort.

(Și el… intră într-un rut.)

Realizând acest lucru, el a strigat:

– Ieși! Grăbeşte-te!

– Honjou-san?

– Ieşi, repede!

Fără să-i asculte rugămințile dezorientate, l-a împins cu putere.

– Aşteaptă! Te rog, aşteaptă!

– Taci din gură!

Ignorându-i rugămințile, a continuat să-l împingă, îndreptându-l spre intrare. Cu o mână, a deschis ușa, iar cu cealaltă, l-a împins pe Kouki afară.

Imediat ce l-a expulzat din cameră, a trântit ușa și a încuiat-o. Sprijinindu-și spatele de ușă, s-a lăsat încet la podea. Și-a îmbrățișat trupul tremurând cu mâinile tremurânde. Strângând din dinți, s-a luptat să reprime impulsurile violente care se dezlănțuiau în el.

(Calmează-te! Calmează-te!)

În timp ce se ruga disperat, ușa din spatele său era bătută cu putere.

– Te rog să deschizi!

Era vocea lui Kouki.

– Honjou-san, te rog deschide ușa!

Se auzi zăngănitul clanței ușii, urmat de o altă serie de bătăi puternice.

– Taci din gură! Linişteşte-te! a strigat el din poziția ghemuită. De data asta, o bufnitură puternică a răsunat în timp ce Kouki părea să-și arunce trupul împotriva ușii în enervarea sa de a fi blocat afară.

– Dacă nu o deschizi chiar acum, sparg ușa!

Cu această declarație, Kouki a început să lovească ușa cu răutate. Ușa scârțâia și gemea sub loviturile puternice ale unui Alfa.

Simțind loviturile pe spate, Amane s-a ghemuit, strângându-și capul.

– De ce nu o deschizi? Ți-e frică de mine?

“…”

Provocarea a determinat ca tâmplele lui Amane să pulseze de căldură. Amane s-a ridicat brusc în picioare. Mâinile lui tremurânde au deblocat ușa și au întors mânerul. Împins de furie, a smuls ușa.

– Un puști ca tine? Nu trebuie să-mi fie frică de nimic!

În momentul în care a strigat, brațul i-a fost prins și era tras înainte.

– Dar încă… tremuri.

Strâns într-o îmbrățișare strânsă de pieptul lui îmbrăcat în halat, un curent electric părea să-i străbată trupul. Intoxicat de feromonii Alfa emanați de Kouki, capul i s-a învârtit.

– Îmi place de tine.

Respirația fierbinte i-a atins urechea.

– Îmi place de tine.

(…Mă place?)

Ridicându-și încet privirea, a întâlnit ochii febrili ai lui Kouki. Propria lui față înroșită se reflecta în irisurile gri-albăstrui.

– Nu contează dacă ești Alfa sau Omega. Îmi place de tine.

Mărturisirea directă, pasională, lipsită de prefăcătorie, a provocat un fior pe șira spinării lui Amane.

Nu o spune atât de întâmplător.

Voi, Alfa, habar n-aveți de suferința pe care o înduram noi, Omega rătăcitori.

Priviţi de sus, folosiţi și, în cele din urmă, călcate în picioare precum mucurile de țigară aruncate.

Indiferent cât de mult ne luptăm, nu putem ieși niciodată din acel abis al disperării și al inferiorității înrădăcinate.

Ce ai putea înțelege tu, care te-ai născut cu privilegii, vreodată?!

A vrut să răbufnească. Dar își simțea gâtul strâns și nu-i ieșea niciun cuvânt.

– Honjou-san, îmi place de tine.

Nu mai spune asta. Nu mai vreau să aud asta!

– Îmi place de ti…

Amane a tras capul lui Kouki în jos, tăindu-i cuvintele cu un sărut, aproape mușcându-i buzele.