Ce însemna asta?

Am rămas uluit, clipind nedumerit. Ce i-a spus prințesa? Ce dorea să spună că eu eram prima iubire a Prințului Moștenitor?

Înainte să apuc să întreb, s-a auzit o bătaie în ușă, urmată de vocea lui Steward.

— Yohan, a trecut ceva timp. Ce mai faci?

— Steward!

M-am ridicat și mi-am întins brațele spre vocea lui. Steward s-a repezit la mine și m-a strâns tare în brațe, ridicându-mă de la podea. După bucuria de la început, am încercat să mă desprind, dar și-a strâns brațele și mai tare, fără să-mi dea voie să scap.

A izbucnit în râs când m-a simțit agitându-mă, apoi mi-a dat drumul.

— Scuze. M-am bucurat prea tare. Nu-mi place să-i necăjesc pe ceilalți, dar când te văd pe tine nu mă pot abține.

Am deschis gura să protestez, dar Maysa mi-a luat-o înainte.

— Așa e. Te îmbujorezi imediat. Uite, chiar și acum. Ce drăguț, a spus Maysa și m-a ciupit ușor de obraz.

Surprins, mi-am frecat locul unde m-a ciupit.

— Nu mă mai necăjiţi!

Am protestat cât se poate de serios, dar n-am primit decât alte ciupituri.

— Gata, serios.

Am clătinat energic din cap și le-am îndepărtat mâinile, acoperindu-mi obrajii cu palmele. Eu chiar vorbeam serios, dar râsetele lor m-au determinat să simt că s-au luat amândoi de mine. Mi-am lipit și mai tare mâinile de obraji, iar Steward a întrebat:

— Ați terminat de vorbit? Vrei să te conduc înapoi în cameră?

Întrebarea lui mi-a dat de înțeles că voia să-mi spună ceva între patru ochi.

— Da. Dacă mai stau, n-o să fac decât să vă încurc…

— Nicidecum, Yohan.

— Exact. Avem și ceva dulce. Nu vrei să bei un ceai și să mai stai puțin? A trecut atât de mult de când n-ai mai venit pe aici.

Maysa și asistenta au încercat amândouă să mă convingă, dar am clătinat din cap.

— Ar trebui să mă întorc azi. Am venit fără permisiunea Prințului Moștenitor… Data viitoare o să vin cum se cuvine.

— O… atunci presupun că n-avem ce face.

Maysa a oftat, m-a îmbrățișat scurt și s-a retras. Asistenta a făcut la fel. Le-am mulțumit încă o dată și am ieșit împreună cu Steward.

Pe coridor nu se auzeau decât pașii noștri. Abia după ce am trecut de colț am vorbit.

— Ce doreai să-mi spui, Steward?

Mi-a răspuns pe un ton degajat:

— Stai în apartamentele Prințului Moștenitor, nu-i așa, Yohan?

— Da.

Am încuviințat cuminte.

— Probabil pentru că te-a apărat la proces…

— Pentru că este avocatul meu.

I-am terminat eu propoziția, iar Steward a fluierat încet.

— Chiar crezi că numai despre asta e vorba? Serios?

— Dar ce altceva ar putea fi?

Steward a insistat:

— Nu ți se pare ciudat că a ales, de la bun început, să apere un Omega?

Am avut impresia că mă întreba din nou același lucru.

— A avut milă de mine.

— Ți-am spus de atâtea ori cum sunt Alfa, Yohan…

Steward și-a lăsat vorbele să se stingă într-un oftat. M-am simțit ruşinat și am tăcut.

— Am plecat după două pisici și, cât am lipsit, te-au arestat. Oricât am încercat să te văd, nu m-au lăsat. Știi cât de îngrijorat eram? Prințul Moștenitor nici măcar nu a vrut să mă primească. Până la sfârșitul procesului eram într-o stare groaznică.

— Îmi pare rău, Steward.

Mi-am cerut scuze sincer, dar el a clătinat din cap.

— Nu vreau să-ți ceri scuze. Doar îți spun ce s-a întâmplat. Iar azi, când s-a terminat procesul, am crezut că te găsesc în camera ta, dar era goală. Mi-au spus că stai la Prințul Moștenitor, apoi, când am ajuns acolo, mi-au zis că ai plecat la clinică. Mă bucur că am dat de tine aici. Slavă lui Allah.

A mormăit scurt rugăciunea, apoi m-a întrebat pe un ton serios:

— Motivul pentru care nu poți obține acte… are legătură cu acuzația de crimă?

Tonul lui scăzut m-a determinat să privesc instinctiv în jur, deși nu vedeam nimic. Steward m-a liniștit:

— E în regulă. Nu e nimeni aici.

Am expirat și am rămas tăcut. El a continuat:

— Kamar, aşa e? Despre el este vorba.

Am tăcut din nou. Doar pașii noștri răsunau pe coridor. După o pauză lungă, Steward a vorbit.

— Dacă te-ar fi declarat vinovat, nu s-ar fi terminat cu o simplă execuție.

Am înghițit în sec. Îmi strângeam și îmi desfăceam degetele în timp ce vocea lui continua.

— Am auzit că pedeapsa se întinde pe zece zile înainte de execuția finală. În fiecare zi se aplică o altă formă de tortură, iar pentru un Omega se adaugă și violența sexuală. Puțini rezistă mai mult de câteva zile.

Vorbea fără nicio urmă de emoție, dar mie mi s-a strâns inima de groază. Am încercat să-mi liniștesc respirația când a adăugat încet:

— Nici familia regală nu este scutită de acuzațiile de crimă. Se spune că, dacă supraviețuiești tuturor celor zece zile și mori abia la execuție, păcatele îți sunt iertate și ajungi în rai. Recordul este de cinci zile. Tu probabil n-ai rezista nici măcar una.

Nu am putut spune nimic.

Steward a continuat după câteva clipe:

— După ce Prințul Moștenitor a poruncit ca unul dintre Lordul Al-Fatih și soția lui să primească pedeapsa cu fierul înroșit, cei doi au început să se lupte între ei ca să scape. Din câte am auzit, lordul și-a bătut soția până când n-a mai putut vorbi și a ales-o pe ea pentru pedeapsă.

Am rămas din nou tăcut.

— Așa reacționează oamenii banali, Yohan. Nimeni nu ia asupra lui vina altcuiva.

Nu găseam nimic de spus. Am continuat să merg în tăcere, iar Steward m-a întrebat:

— Încă mai crezi că şi Kamar se va întoarce?

Pașii mei au încetinit. În cele din urmă m-am oprit. Și Steward s-a oprit, iar liniștea s-a așternut între noi.

Nu se auzea nimic. Până și propria mea respirație mi s-a părut prea puternică, așa că am încercat să o înăbuș. Steward a așteptat fără să spună nimic.

După mult timp am reușit să vorbesc, deși până și asta mi se părea imposibil.

— Nu…

Vocea mea abia se auzea și era încordată. Am tăcut din nou. Mi-a scăpat un oftat tremurat.

— Kamar a plecat.

Mi-am șoptit asta de nenumărate ori, dar rostind-o cu voce tare, totul a devenit dureros de real.

“Kamar a plecat.

Chiar a plecat.

Nu se va mai întoarce niciodată la mine…”

— Yohan.

Steward mi-a rostit numele cu amărăciune și m-a cuprins în brațe. Mângâierile lui blânde pe spate au rupt ultima oprelişte și am început să plâng.

Nu-mi mai păsa dacă muream. Simțeam că, indiferent ce pedeapsă m-ar fi așteptat, aș fi primit moartea fără teamă. Pentru mine, ceva a murit deja în ziua în care Kamar a plecat. Ce mi-ar mai fi putut face violența altcuiva?

“Kamar a plecat.

Nu-l voi mai vedea niciodată.”

Steward nu a mai găsit nimic de spus. A oftat și mi-a oferit singurul lucru pe care îl putea oferi atunci: umărul lui. M-am sprijinit de el și am lăsat să curgă toate lacrimile pe care le ținusem în mine.

Deodată, mâinile care mă mângâiau pe spate s-au retras, iar Steward s-a îndepărtat. Am rămas singur, cu ochii umflați de plâns, fără să înțeleg ce s-a întâmplat.

Încă respiram sacadat după atâtea suspine când o voce rece a tăiat liniștea.

— Ce faceți voi doi aici?

Era vocea lui Asgail.