M-am trezit înconjurat de întuneric. Am clipit în beznă, mi-am frecat ochii și m-am ridicat în capul oaselor. Mi-a luat câteva clipe să-mi dau seama că am adormit pe pat, când s-a auzit o voce cunoscută.

— A, te-ai trezit? Cum te simți?

— Steward…

Chiar și după ce m-am trezit de-a binelea, cu greu mi-a venit să cred că era încă acolo.

“Chiar s-a întors.”

Mi s-a încălzit pieptul și am încercat să mă liniștesc. Ochii au început din nou să mă usture, așa că am înghițit cu greu și m-am ridicat. Steward s-a apropiat și a vorbit din nou.

— De ce nu te mai odihnești puțin? Te trezesc eu când vine cina.

— Ah…

Am ezitat, apoi am răspuns.

— Iau cina cu Alteța Sa. După aceea e nevoie să merg în camera lui…

Steward a tăcut o clipă, apoi a oftat.

— Yohan, chiar te simţi bine? Mai devreme mi-am întors privirea doar pentru o clipă și te-ai prăbușit dintr-odată pe canapea. M-am speriat. Te-am adus aici în brațe și nici măcar nu te-ai trezit… Și erai foarte fierbinte. Cum te simți acum? Spune-mi adevărul.

— Păi…

Am ezitat, apoi i-am descris starea mea.

— Am avut… puțină febră. Cred că de mai bine de o săptămână… Mă simt tot mai slăbit. Sunt obosit tot timpul și azi, mai ales, parcă mă scufund… Adorm fără să-mi dau seama…

— Mai devreme erai complet dus.

A spus Steward, apoi s-a întors brusc și a ieșit. S-a întors după puțin timp și mi-a lipit ceva rece de ureche. Un bip mi-a spus că era un termometru.

— Asta nu mai e febră ușoară. Ai treizeci și opt de grade, Yohan.

— A… chiar?

Acum că mi-a spus, într-adevăr mă simțeam fierbinte. Dar nu aveam frisoane sau alte simptome puternice, așa că eram doar nedumerit. Mi-am atins fruntea și era, fără îndoială, caldă.

— Până acum era doar puțină febră… doar mă simțeam mai cald decât de obicei.

Am încercat să mă justific.

Expresia lui Steward a devenit serioasă.

— Chiar și o febră ușoară care ține atât de mult e neobișnuită… iar acum a crescut. E nevoie să-ți facem analize, Yohan. Odihnește-te aici azi și mâine dimineață le facem imediat. Îl voi anunța eu pe prinț.

Înainte să apuc să răspund, a plecat deja.

Rămas singur, m-am așezat pe marginea patului. Abia atunci mi-am amintit că nu l-am văzut deloc pe Rikal în ziua aceea. M-a cuprins vinovăția și am sperat că poate aveam să dormim împreună în noaptea aceea, când Steward s-a întors.

— Yohan.

Tonul lui nu era vesel și am înțeles imediat ce urma.

— Îmi pare rău. Alteța Sa te așteaptă deja…

— Da.

M-am ridicat repede, ca să nu-i creez probleme lui Steward.

Când m-am înclinat și am pornit să plec, el m-a urmat.

— Vin cu tine, Yohan. Te conduc eu.

Părea îngrijorat din cauza vederii mele. N-am vrut să-l pun într-o situație neplăcută refuzând, așa că am dat din cap.

— Steward… aș vrea să te rog ceva.

— Sigur. Spune-mi orice.

În timp ce mergeam pe coridor, am vorbit timid. Steward mi-a răspuns imediat, iar eu m-am simțit mai ușurat.

— Îți amintești că l-am lăsat pe Rikal la infirmerie?

— Da.

Când l-am văzut încuviințând, am ajuns la subiect.

— Îmi pare rău, dar cât timp ești aici, aș putea să-l las în laboratorul tău? Mă simțeam vinovat să-l las singur noaptea, așa că o rugam pe Maysa sau pe câte o infirmieră să aibă grijă de el. Dar Rikal se descurcă singur și te place, deci nu te va deranja când lucrezi. Îi ajunge să știe că e cineva prin preajmă…

— Sigur. Nicio problemă. Și mie îmi place de Rikal. Îl iau eu de la infirmerie după ce te conduc. Așa nu va fi nevoie să mergi după el în fiecare dimineață.

Steward a rezolvat totul atât de simplu, încât m-am liniștit și mai mult.

— Da, ar fi perfect. Mulțumesc, Steward.

— Cu plăcere. Aproape că sunt dezamăgit că mi-ai cerut ceva atât de simplu. Deși m-am cam așteptat.

A glumit, zâmbind.

M-am uitat la el, ruşinat și recunoscător, și i-am zâmbit la rândul meu.

— Maysa este sora lui Haham, aşa e? Medicul.

— Da.

După ce i-am confirmat, Steward a mormăit gânditor, și-a mângâiat bărbia și apoi a întrebat încet:

— Ai spus altcuiva despre pulbere? Ai arătat-o cuiva?

— Nu. Nimănui.

Am răspuns hotărât.

— Numai ție, Steward.

— Înțeleg.

A dat din cap, apoi a vorbit serios.

— După părerea mea, e prea riscant să o analizăm aici. Dacă o trimitem în America și cerem analiza unui laborator de acolo, am putea primi rezultatele într-o săptămână… cel mult într-o lună. Ce părere ai?

Eram de acord imediat.

— Voi face cum spui tu. Te pricepi mult mai bine decât mine.

— Acum simt că mi-ai pus o greutate pe umeri.

Steward a glumit, apoi a redevenit serios.

— După ce rezolvăm asta, plecăm împreună. E nevoie să-ți verifici ochii. Măcar să mai poți vedea ceva, chiar și dacă vei avea nevoie de ochelari.

Și-a atins demonstrativ propriii ochelari.

I-am mulțumit, dar încă nu am putut accepta, din alt motiv.

— Îți mulțumesc că te gândești la mine, Steward, dar… nu cred că pot.

M-am încruntat prin vederea încețoșată.

— Știi de ce nu pot pleca… Nu am acte și nu pot trece granița într-o altă țară.

— A, nu-ți face griji pentru asta, Yohan. Pot rezolva și problema asta.

Am cotit împreună pe coridor, iar Steward a adăugat degajat:

— Există o cale. Tu trebuie doar să hotărăști dacă vrei să pleci sau nu. Nu te gândi la nimic altceva.

A zâmbit.

— Ai înțeles?

Am încercat să-i răspund cu un zâmbet, apoi mi-am întors privirea și am încremenit.

La marginea câmpului meu vizual neclar se afla un bărbat. Umbra lui întunecată părea mai mare decât de obicei în coridorul slab luminat.

Steward s-a oprit, surprins.

— Alteța Voastră, cum…? Tocmai veneam spre camerele dumneavoastră. Credeam că mă așteptați înăuntru…

— Știi foarte bine că nu ai voie să părăsești palatul fără permisiunea mea.

Asgail l-a întrerupt înainte să termine.

Vocea lui calmă nu trăda nicio emoție.

Dar eu am recunoscut-o. Era la fel de lipsită de expresie ca atunci când m-a pedepsit.

Nu puteam ști ce simțea, însă de data asta avea dreptate.

— Da, Alteța Voastră.

Am răspuns, iar Steward și Asgail și-au întors amândoi privirea spre mine.

I-am spus limpede lui Steward:

— Alteța Sa m-a avertizat că, dacă se va sătura de mine, mă va alunga de aici după ce mă va pedepsi. Așa că e în regulă.

Dintr-odată s-a făcut liniște.

Nici Steward, nici Asgail nu au spus nimic.

M-am întors spre Asgail și am cerut confirmarea.

— Nu-i așa?

Nu mi-a răspuns imediat.

În întuneric și de la distanța aceea nu-i puteam distinge chipul, așa că am așteptat.

— Bine.

A răspuns după o pauză lungă.

M-am uitat spre Steward, așteptându-mă să pară ușurat, dar expresia lui era ciudată, cu sprâncenele încruntate.

Înainte să mă întreb de ce, am auzit pași.

— Ah!

Cineva m-a prins brusc și mi-a scăpat un strigăt.

N-am avut timp să mă împotrivesc.

Asgail m-a tras spre el. Cu o clipă înainte am stat lângă Steward, iar acum am căzut fără putere în brațele lui Asgail.

M-a prins imediat de umeri și a spus:

— Până atunci, îmi aparții.

Vorbea printre dinți.

Am dat din cap fără să spun nimic.

S-a întors brusc și a pornit înainte, ținându-mă strâns de umeri și trăgându-mă după el.

Am alergat ca să țin pasul, respirând sacadat.

Am rămas fără aer și m-am împiedicat, când Asgail s-a oprit și s-a aplecat.

Fără nicio ezitare, m-a ridicat în brațe și și-a reluat mersul grăbit pe coridor.

Cu capul sprijinit de umărul lui, mi-am apăsat mâna peste gură și am încercat să-mi liniștesc respirația.

Feromonii lui, care până atunci au plutit slab în aer, au devenit dintr-odată mai puternici.

M-a luat amețeala.

Mi se făcea rău. Căldura mi-a cuprins trupul, iar fiecare respirație devenea mai grea.

Am închis ochii.

Deodată, aerul s-a schimbat și mi-am revenit puțin.

Vântul rece care m-a lovit pe coridor a dispărut, înlocuit de căldura unei încăperi.

Abia atunci mi-am dat seama că am intrat în camera lui Asgail.

O clipă mai târziu, m-a așezat fără prea multă grijă pe pat.

— Ah!

Mi-a scăpat un sunet scurt.

Eram deja amețit, iar gândurile mi se amestecau.

“Fierbinte.”

Trupul îmi ardea și trăgeam aer cu greu când vocea lui Asgail s-a auzit deasupra mea.

— Am ținut cont destul de starea ta proastă.

Tonul lui era încă încordat.

Am încercat să-mi ridic pleoapele grele și să-i disting chipul, dar nu am putut.

Respiram prea repede ca să pot gândi limpede, însă Asgail a continuat, ironic:

— În tot timpul ăsta ai stat cu alt bărbat? La urma urmei, ești doar un Omega oarecare. Ce diferență ar fi?

— Nu… nu e adevărat…

Abia am reușit să răspund.

Nu-mi păsa ce spunea despre mine, dar m-am temut să nu-l pună pe Steward în pericol.

— Vă rog… Steward nu a făcut nimic…

Nu mai puteam spune prea mult.

Respiram atât de greu, încât panica m-a determinat să duc mâna spre fermoarul pantalonilor. Mintea îmi era în haos.

Nu mă puteam gândi decât că era nevoie să-l liniștesc pe Asgail, pentru ca Steward să nu aibă de suferit.

— Ce crezi că faci?

Vocea lui Asgail a devenit dură.

M-a prins și m-a împins înapoi pe pat.

— Arăt ca un animal în călduri? Cum îndrăznești!

Mă ținea de încheietură atât de strâns, încât mă durea.

Pentru o clipă, chipul lui Asgail mi-a apărut limpede înaintea ochilor.

Furie, da.

Dar și dezamăgire, neliniște și dorință, toate amestecate.

Era ultimul gând limpede pe care l-am avut.

Feromonii mei au început să se reverse în jurul nostru.

Am închis ochii, iar în aer s-a amestecat un alt parfum, atât de dulce, încât părea să topească până și oțelul.

“Poftim?!”

Nu eram singurul surprins.

Asgail și-a slăbit strânsoarea și s-a oprit la jumătatea frazei.

— Ce este asta?

N-a mai putut continua.

Camera s-a umplut complet de un miros amețitor.

Feromonii mei.

Se revărsau fără oprire.

“Ah.”

Prin ceața din mintea mea, am înțeles.

Am intrat în călduri.