Steward m-a întâmpinat călduros când m-am aruncat în brațele lui.

— Îmi pare rău că am ajuns atât de târziu, Yohan.

Mi-am îngropat fața în pieptul lui și am dat din cap.

A venit.

Atât conta.

Nu avea niciun motiv să-și ceară scuze.

Simțindu-mi ușurarea, Steward m-a necăjit:

— Nu cumva ai crezut că n-o să mai vin!

— O, nu. Niciodată.

Am negat repede și mi-am ridicat capul.

— Doar că… uneori, chiar dacă vrei să ajungi undeva, nu poți. Lucrurile nu ies întotdeauna cum plănuiești.

Steward a tăcut.

— Sunt doar foarte fericit că ne revedem așa.

I-am zâmbit sincer, iar el mi-a mângâiat ușor părul.

Nici nu mai îmi aminteam când m-am simțit ultima dată atât de liniștit.

Zâmbeam larg când, din spatele meu, s-a auzit brusc o voce necunoscută.

— Alteța Voastră, a sosit un mesaj urgent… vă rog să mergeți la birou.

Tonul grăbit m-a readus imediat la realitate.

Am ezitat și m-am întors, dar Asgail era doar o siluetă vagă. Nu-i puteam distinge expresia.

Până atunci nu a spus nimic.

În cele din urmă, a vorbit.

— Se pare că nu vom mai putea lua prânzul împreună.

Atunci mi-am amintit că mi-a promis că mâncăm după plimbare.

Planul s-a schimbat, evident.

Mi-am plecat capul.

— Da, Alteța Voastră. Vă mulțumesc pentru că m-ați chemat.

Asgail a rămas nemișcat și tăcut până când un servitor l-a îndemnat cu grijă să plece.

În cele din urmă s-a întors și a pornit.

Eu am rămas înclinat până când n-am mai putut distinge nici măcar silueta lui.

— Să te văd călărind cu prințul moștenitor… chiar m-a surprins, Yohan.

Steward, care s-a înclinat și el, mi-a șoptit.

Oamenii au plecat deja după Asgail și am rămas singuri.

Când ne-am îndreptat amândoi, tonul lui Steward s-a relaxat.

— Ei bine, ce-ar fi să mergem undeva mai liniștit și să-mi povestești tot ce s-a întâmplat?

— Hai.

Am dat repede din cap și l-am urmat spre laborator.

Încă nu-mi venea să cred că Steward s-a întors.

— Uau, ce curat e aici!

A exclamat când am intrat.

Am simțit cum mă cuprinde rușinea, dar și puțină mândrie.

— Fac curat în fiecare zi… dar nu mă pricep prea bine.

Pentru că vederea mea era atât de slabă, m-am temut că poate am ratat locuri.

Steward a râs, de parcă știa deja.

— Apropo, Yohan, îți iei medicamentele cum se cuvine? Nu simt niciun miros de feromoni.

Dintr-odată s-a apropiat de gâtul și umerii mei și a adulmecat încet.

Mi s-a tăiat respirația.

Câte s-au întâmplat de când a plecat…

M-am simțit copleșit și n-am reușit să spun nimic până când Steward și-a ridicat privirea.

— Hai să ne așezăm, Yohan. Povestește-mi tot. Absolut tot.

Ne-am așezat unul lângă altul pe canapea.

Am deschis gura, dar nu a ieșit niciun cuvânt.

Steward și-a așezat liniștitor mâna pe genunchiul meu.

— Nu te grăbi. Pot să aștept oricât ai nevoie.

Încurajat, am dat încet din cap și i-am mulțumit în șoaptă.

Apoi am tras adânc aer în piept și am început.

I-am povestit, fără să înfrumusețez nimic, tot ce mi s-a întâmplat după plecarea lui.

— Asta e tot.

Când am terminat, nu am mai știut cât timp a trecut.

Steward a dat din cap, a pus întrebări ca să lămurească unele lucruri și chiar a cerut apă ca să pot continua.

I-am spus adevărul, dar am omis detaliile care nu mi se păreau importante.

Când Asgail m-a pedepsit cu biciul, am spus doar că eram pedepsit.

Chiar și așa, am vorbit mult.

Am luat o înghițitură de apă, în timp ce Steward a rămas tăcut, gânditor.

— Deci încă nu ai miros de feromoni? Și nu ai luat niciun medicament?

Am dat din cap.

— Da. Ai verificat și tu, aşa e? Cred că ceva nu mai funcționează cum se cuvine.

Am încercat să zâmbesc, dar Steward a devenit și mai serios.

Și-a mângâiat bărbia, apoi a spus:

— Yohan, s-ar putea să nu fii un Omega banal.

— Poftim?!

M-a luat prin surprindere.

El a continuat:

— Nu sunt sigur încă. Dar îți amintești că ți-am vorbit despre rarul “Omega Extrem”? Despre cineva care își poate suprima feromonii după voință?

— Da…

Am rămas descumpănit.

Steward a continuat:

— S-ar putea să fii unul dintre ei. Poate ai simțit pericolul instinctiv și ți-ai ascuns mirosul.

Mi s-a părut o interpretare mult prea generoasă.

Eu eram convins că pur și simplu ceva din mine s-a stricat.

Dar nu voiam să-l contrazic.

— Bine.

Atât am spus.

Steward m-a privit o clipă, apoi a schimbat subiectul.

— Hai să mâncăm ceva. Azi încă n-ai luat masa, aşa e?

— Aşa e.

Și-a luat telefonul și a comandat mâncare, apoi s-a întors spre mine.

Am așteptat până s-a așezat.

Faptul că s-a întors tocmai acum era aproape prea potrivit.

Cu el aici, chiar și ultima mea problemă putea fi rezolvată cu ușurință.

— Ăă…

Eram pe punctul să vorbesc când atmosfera s-a schimbat.

Am clipit și mi-am ridicat privirea.

Steward mă privea foarte atent.

Oare voia să-mi spună ceva?

În cele din urmă, a vorbit.

— Yohan.

— Da?

Am înghițit cu emoție.

A întrebat încet:

— Vederea ta… s-a înrăutățit, nu-i așa?

Am tras aer în piept, surprins.

El a continuat calm:

— Te uiți fix prea mult timp și ai greșit de două ori direcția. Nu mai poți focaliza bine, aşa e?

Am roșit.

— S-a… înrăutățit.

A dat din cap.

— E mai mult decât “puțin”. Ai nevoie de un consult complet. Cât vezi de la distanța asta? Dar de aproape?

S-a apropiat, apoi s-a îndepărtat, mormăind:

— E grav.

Mi-am frământat mâinile, iar Steward a vorbit din nou.

— Yohan, de fapt există un motiv pentru care m-am întors.

— Da?

M-am încordat.

El a continuat:

— Munca m-a adus aici, dar am și o problemă urgentă în America. N-aș fi putut pleca acum, dar am reușit totuși să vin. Știi de ce?

— Nu. Dar probabil e important.

— Este.

Steward m-a privit atent.

— Yohan, ai vrea să vii cu mine în America?

— Poftim?!

Am izbucnit, șocat.

Steward a râs, de parcă s-a așteptat la reacția mea.

— E o ocazie foarte bună. Universitatea la care am studiat oferă burse, iar tu te încadrezi perfect. Ai putea să studiezi și să vezi o altă lume…

A făcut o pauză.

— Și, înainte de toate, îți tratăm vederea. Nu-ți face griji. Îți voi găsi un spital foarte bun. O să-ți recapeți vederea. Ai încredere în mine?

Mi-a strâns mâna ca și cum ar fi pecetluit o promisiune.

Am rămas năuc.

Bursă?

America?

O altă lume?

Ce însemna toate astea?

— E greu să hotărăști pe loc, așa că gândește-te. Avem timp. Iar în America te pot ajuta cu tot ce ai nevoie.

— De ce… de ce eu?

M-am bâlbâit.

În clipa aceea s-a auzit o bătaie în ușă.

Steward s-a ridicat, a deschis, iar servitorii au început să așeze mâncarea.

După ce au plecat, a continuat:

— Gândește-te și mai vorbim. Dar mai întâi mănâncă, Yohan. Doamne, ai trăit numai cu apă? Cum ai ajuns atât de slab?

M-a necăjit, iar eu am întins ezitant mâna spre mâncare.

Apoi m-am oprit și m-am uitat la el.

— Înainte de asta, e ceva ce trebuie să rezolvăm.

Steward s-a oprit și el și m-a privit.

M-am ridicat și am mers spre partea din spate a laboratorului.

El m-a urmat.

— Stai. Lasă-mă pe mine cu salteaua asta.

Am încercat s-o ridic, dar era grea.

Steward a prins-o și a ridicat-o într-o parte.

— E grea…

Am încercat să-l ajut, dar deja o ținea suficient de sus.

— Ce e asta?

A întrebat surprins.

Am scos pachetul din material pe care l-am ascuns dedesubt și i l-am întins.

Steward a lăsat salteaua și a desfăcut pânza.

— Este pulberea folosită la ritualul Regelui. După ce a luat-o, a vomitat sânge… și mi-a amintit de simptomele pe care le-a avut prințul moștenitor.

Expresia lui Steward s-a întunecat în timp ce examina pulberea.

— Cum ai obținut-o?

Am înghițit și am răspuns:

— Eram dus și eu la Ritualul Sacru al Regelui.

Steward a încremenit.

M-am grăbit să-l liniștesc.

— Nu s-a întâmplat nimic grav, datorită ajutorului Alteței Sale.

Apoi am continuat:

— Dacă această pulbere are aceeași compoziție cu substanța pe care a ingerat-o prințul moștenitor, ar putea fi o dovadă importantă pentru a-l găsi pe cel vinovat.

— Așa este.

Steward a dat din cap, fără să-și ia ochii de la pulbere.

— Deci vrei să o analizez?

— Da.

Am inspirat adânc și am adăugat:

— După aceea, pot pleca și eu de aici.

Steward și-a ridicat privirea spre mine, surprins.

I-am zâmbit încet și sincer.

— Dacă prințul moștenitor nu mai este în pericol, nu mai am niciun motiv să rămân.

Expresia lui Steward s-a schimbat foarte puțin.

Părea că vrea să spună ceva, apoi s-a răzgândit.

După un moment lung, a răspuns încet:

— Bine.

A dat din cap și a ridicat din nou pânza ca să examineze pulberea.

— Hai să facem analizele.

Am zâmbit din toată inima.

— Mulțumesc, Steward.